Companii

IMSAT Groupe SNEF și-a mutat birourile în proiectul The Bridge

Reading Time: 2 minute

Începând cu luna iulie, IMSAT Groupe SNEF, proiectant și integrator de soluții multitehnice în domeniul electric, mecanic, al automatizărilor, curenților slabi, HVAC, integrării de roboți, E-house, are un nou sediu de birouri în clădirea The Bridge 3, amplasată în polul Grozăvești – Politehnica, una dintre cele mai dinamice zone office din București.

Echipa IMSAT Groupe SNEF își mută astfel sediul după 13 ani petrecuți într-una din clădirile de birouri din celebra platformă industrială Apaca din București, anunță compania, într-un comunicat de presă.

“Mutarea într-o clădire de ultimă generație, cu cele mai moderne facilități, reprezintă începutul unei noi etape de creștere în viața companiei. Ne bucurăm că noul sediu se află într-o zonă accesibilă, în plină dezvoltare și aproape de birouri ale unor companii inovatoare, în proximitatea unor campusuri universitare de referință”, a declarat Ligia Ionescu, director general al IMSAT Groupe SNEF.

Noile birouri au o suprafață totală de 3.240 metri pătrați, fiind dispuse pe două etaje ale clădirii. În noul sediu din clădirea The Bridge 3 vor lucra 250 dintre cei aproximativ 1000 de angajați ai IMSAT Groupe SNEF. Ceilalți 750 de angajați ai IMSAT Groupe SNEF sunt răspândiți în punctele de lucru din România și străinătate, locații unde compania are proiecte în desfășurare.

Proiectul The Bridge 3, aflat lângă stația de metrou Grozăvești și lângă Pasajul Basarab, este o clădire verde, conform standardelor LEED Gold, cu spații de birouri de clasă A și locuri de parcare pentru biciclete, parcare specială pentru auto electrice, iluminat eficient în sistem LED, cu control prin senzori de mișcare, sistem individual de control al temperaturii și al luminii, balcoane la fiecare etaj.

Clădirea este proiectată să integreze tehnologii de ultimă generație, care reduc consumul de energie cu 35% față de un sistem tradițional, consumul de apă cu 30% și cel de curent electric cu 25%.

IMSAT Groupe SNEF proiectează, dezvoltă și integrează soluții multitehnice pentru cele mai complexe aplicații. Compania numără aproximativ 1.000 de specialiști, cu experiență în proiecte implementate în România și în peste 35 de țări de pe patru continente.

Oana Voinea

Recent Posts

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

2 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

8 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

9 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

9 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

9 ore ago

Delgaz Grid primește 200 de milioane de euro de la BEI pentru modernizarea rețelei

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…

9 ore ago