BizRemote by certSIGN

IMSAT Groupe SNEF își dezvoltă divizia de roboţi industriali

Reading Time: 3 minute

IMSAT Groupe SNEF, proiectant și integrator de soluții multitehnice, își dezvoltă divizia de integrare sisteme robotice și devine unic partener oficial în România al Kawasaki Robotics, unul dintre cei mai mari producători de roboți industriali din lume.

Acesta este cel mai nou pas în dezvoltarea diviziei de proiecte speciale cu roboți industriali. Pe lângă parteneriatul cu Kawasaki Robotics, IMSAT mai colaborează cu ABB și STÄUBLI, doi jucători de renume în domeniul roboților industriali și cu UNIVERSAL ROBOTS pentru domeniul roboților colaborativi, arată compania, într-un comunicat de presă.

Datorită competențelor tehnice din echipa locală și experienței internaționale în domeniul roboticii în țări ca Franța, Slovacia și Brazilia, IMSAT Groupe SNEF va dezvolta proiecte comune cu toți producătorii mari de roboți prezenți sau care urmează să intre pe piața românească. IMSAT Groupe SNEF va promova aceste soluții pe piața din România și din Europa, dar și la cei peste peste 500 de clienți industriali pe care îi are în portofoliu.

„Criza Covid-19 a creat contextul unei creșteri a automatizării în întreaga Europă, inclusiv în România. Principalele argumente pentru automatizare pornesc de la nevoia companiilor de a-și proteja angajații, ca aceștia să fie mai puțin vulnerabili, și se bazează pe tendința Europei de a se consolida durabil prin facilități de producție locale. Un obiectiv important pentru noi va fi, prin urmare, să răspundem cererii pe care o estimăm în creștere în următoarele luni”, a declarat Alexandru Cuza, director de dezvoltare al IMSAT Groupe SNEF și coordonatorul departamentului IMSAT Robotics.

De asemenea, fabricile din România devin tot mai inteligente și proiectele cu roboţi industriali pot genera o productivitate a muncii mai mare. În acest context, obiectivul principal al IMSAT Groupe SNEF este consolidarea poziției de jucător important pe piața locală de integrare sisteme automatizate și robotizate.

IMSAT Groupe SNEF are competențele pentru a proiecta, fabrica, integra si programa sisteme de celule robotizate ca urmare a nevoilor clienților și a studiilor de fezabilitate. Compania dezvoltă prototipuri, urmată de montaj, programare, punerea în funcțiune și training pentru operatori. De asemenea, asigură și servicii post integrare: mentenanță, service și piese de schimb.

Prin parteneriatul cu Kawasaki Robotics, IMSAT Groupe SNEF preia competențele acestui producător pentru piața locală, oferind toate serviciile: integrarea de roboți Kawasaki, servicii de mentenanță, piese de schimb și training.

În plus, IMSAT poate implementa proiecte cu roboți industriali și pe piețele externe. În prezent, compania poartă discuții cu mai mulți clienți din afara țării despre potențiale proiecte cu roboți industriali, mai exact în Austria, Germania și Bulgaria, în diferite industrii: farma, siderurgie sau FMCG.

Potențialul roboților industriali în România

Potențialul de dezvoltare a proiectelor cu roboți industriali este foarte mare în România, care are în prezent 15 roboţi industriali la 10.000 de lucrători, sub nivelul din Polonia sau Ungaria. Media globală este de 74 roboți industriali la 10.000 de angajați, potrivit Federației Internaționale pentru Robotică. Astfel, pentru a deveni mai competitivi la nivel european, producătorii industriali din România au nevoie de investiții și proiecte noi în automatizare și robotizare.

Faptul că IMSAT Groupe SNEF a devenit partener oficial Kawasaki Robotics în România confirmă strategia companiei de dezvoltare în domeniul Industry 4.0. Astfel, în laboratorul de robotică IMSAT RobotLAB, o investiție de 500.000 de euro realizată în București, compania efectuează pretestarea sistemelor și simularea soluțiilor robotizate, iar clienții pot să urmărească în timp real cum avansează proiectul.

Potrivit IMSAT Groupe SNEF, cele mai importante segmente de piață care au nevoie de investiții în acest domeniu pe termen scurt și mediu sunt sectorul auto, industria alimentară, farmaceutică, a sticlei, a materialelor de construcții, FMCG, a mobilei, cea constructoare de mașini și echipamente, navală, confecții metalice, aeronautică, electrocasnice.

foto: © Thossaphol Somsri | Dreamstime.com

Oana Voinea

Recent Posts

PepsiCo România anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr – cu gust de lămâie

PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi, anunță lansarea Pepsi Twist Zero Zahăr - cu gust de…

2 ore ago

Universul Beetlejuice a prins viață cu Fanta The Afterlife Experience, cea mai nouă campanie semnată VML România

Fanta și VML România au redefinit Halloween-ul anul acesta printr-un parteneriat global cu Warner Bros. pentru lansarea filmului Beetlejuice Beetlejuice, o…

3 ore ago

Carnia sărbătorește împlinirea a 30 de ani ai brandului Ana și Cornel cu o campanie semnată FCB Bucharest

O afacere de familie din Mizil a devenit, în cele trei decenii de activitate, unul din cele mai îndrăgite branduri…

4 ore ago

Vinoteca Românească: Cum a salvat o investiție de 500.000 euro unele dintre cele mai vechi vinuri ale României

Vinoteca Românească și-a propus conservarea și popularizarea vinurilor românești, reușind să creeze un adevărat tezaur al vinificației românești. Totul a…

7 ore ago

Kostas Salvaras, noul Area Vice President South-East Europe Cluster al Philip Morris International

De la începutul lunii septembrie, Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Kostas Salvaras în funcția de Area Vice President…

7 ore ago

Primul hub de longevitate din România s-a deschis la București, după o investiție de peste un milion de euro

Expand Labs marchează o premieră în România prin deschiderea primului hub dedicat sănătății preventive, longevității și biohacking-ului Noul spațiu oferă…

9 ore ago