Imprimantele 3D salvează vieți: două startup-uri produc cu ele valve pentru măști de protecție
Reading Time: 2 minuteMăștile de protecție au devenit un detaliu esențial în lupta globală cu COVID-19. Și din păcate, Europa nu poate face față cererilor tot mai mari din partea spitalelor, farmaciilor sau cetățenilor panicați sau care vor să se protejeze. Fiecare țară încearcă să se descurce pe cont propriu, și la acest capitol, importurile masive fiind una dintre variante.
Totuși, există și inițiative în care mici unități de producție își reorientează businessul către acest domeniu medical sau chiar ateliere de croitorie sau fabrici de îmbrăcăminte devin producătoare de măști de protecție, așa cum se întâmplă în Cehia, Italia sau Bulgaria. Există însă și niște componente vitale, care nu pot fi produse la fel de ușor: valvele de la măștile de respirație, echipamentele de la terapie intensivă.
Din fericire, două startup-uri din Italia, țara europeană cea mai afectată de coronavirus (aproape 3.000 de decese după ultimele statistici) au reușit să producă valve pentru măști la imprimante 3D, donându-le spitalului din Brescia, acolo unde sunt în prezent 250 de pacienți cu COVID-19. Pentru moment pot să facă doar 100 de unități pe zi, procesul fiind destul de complicat din cauza dimensiunilor foarte reduse ale tuburilor componente.
Pentru a realiza design-ul de prototip, inginerul Alessandro Romaioli a avut nevoie de trei ori, pentru ca ulterior producția valvelor să se succeadă la o oră. Costul producerii unui exemplar, atât de important pentru viața pacienților de terapie intensivă, este de 1 euro, dar cei de la Issinova le donează gratuit spitalului. De asemenea, pentru a crește producția de valve, inginerii de la Issinova și-au unit forțele cu un alt start-up cu imprimantă 3D, Lonati. Succesul acestor inițiative a fost imediat, așa că un alt spital din regiunea Lombardia, cea mai afectată din Italia, le-a cerut ajutorul. „Nu am dormit de două zile”, au declarat inginerii celor două startup-uri, pentru BBC news.
Foto: © Mariusz Bugno | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz