Impredictibilitatea, singura constantă a legislației fiscale
Reading Time: 3 minuteDeși în ultimii ani mediul de afaceri a încercat pe toate căile să explice că predictibilitatea legislației fiscale este foarte importantă, în acest an au fost deja emise 18 acte normative cu impact fiscal.
“În 2018 au fost emise 22 de acte normative, iar în acest an, sunt deja 18 acte normative cu impact fiscal, fiecare cuprinzând zeci de modificări. Recent Ministerul de Finanțe a lansat alte 8 acte normative cu efecte în fiscalitate”, a declarat Daniel Anghel, Partener, Lider Servicii Fiscale şi Juridice, PwC România, într-o conferință de presă.
De la prima publicare până acum, Codul Fiscal a fost modificat prin 209 acte normative, fiecare aducând zeci sau sute de schimbări
Propunerile de modificare a legislației fiscale apar în contextul discuțiilor despre situația bugetară generată de deficitul de aproape 2% din PIB înregistrat la jumătatea anului. Îngrijorările sunt cauzate mai ales de ponderea mică a veniturilor fiscale în PIB care a coborât la 26,8% în 2018, conform Eurostat. Comparativ, Bulgaria care are o structură a economiei, precum și cote de impozitare similare cu ale României a avut venituri fiscale 29,5% din PIB anul trecut, a explicat reprezentantul PwC.
“Bulgaria a finalizat o reformă a administrației fiscale care a dus la o îmbunătățire evidentă a nivelului de colectare. În schimb, România a recurs foarte frecvent la modificări legislative. Din păcate, efectele au fost sub cele scontate și au generat impredictibilitate”, a spus Daniel Anghel. El a adăugat însă că sunt unele propuneri benefice și răspund cerințelor mediului de afaceri, altele sunt perfectibile.
Cele mai importante 5 modificări ale Codului fiscal și ale Codului de procedură fiscală vizează:
Consolidarea fiscală – Este o măsura benefică, cerută de mediul de afaceri care a și lucrat intens alături de Ministerul de Finanțe pentru întocmirea legislației și va reprezenta un avantaj de cash flow pentru companiile din România.
Modificarea termenului de depunere a declarației unice – Măsura a fost solicitată de mediul de afaceri pentru a exista un termen rezonabil în care contribuabilii să își poată obține documentele justificative pentru completarea declarației unice.
Transferul activității de soluționare a contestaților de la ANAF la MFP – O altă măsură dorită de mediul de afaceri. Practic, în urma inspecției fiscale, obligația soluționării revenea unui alt departament din cadrul aceleași instituții – ANAF. Prin această modificare soluționarea devine un proces autonom și mai obiectiv.
Procedura penală ține în loc inspecția fiscală – Inspecția fiscală se suspendă până la finalizarea procedurilor penale derulate în legătură cu tranzacțiile controlate. Conform noului proiect inspecția, nu vor mai fi emise decizii de impunere și, prin urmare, contribuabilii nu vor rămâne ca în prezent cu sumele plătite o perioadă lungă de timp.
Reexaminarea deciziei de soluționare – Pentru prima dată organul fiscal își poate retrage propria decizie de soluționare, la cererea contribuabilului, dacă apare un precedent pozitiv (o decizie contrară emisă de CJUE, Comisia centrală fiscală, Înalta Curte de Casație și Justiție).
În același timp, ANAF a publicat un plan de măsuri cu 5 obiective care vizează simplificarea procedurilor de administrare și creșterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor care reprezintă un pas înainte pentru adaptarea la tendințele recente în administrarea fiscală la nivel global.
Andreea Mitiriță, Partener PwC România, a explicat că propunerea de consolidare fiscală vine în completarea unui pachet integrat de legislație specifică grupurilor de societăți. “Practic facem un al doilea pas important după ce, în 2014, au fost introduse scutirile de impozit pe câştigurile de capital şi pe dividende, în anumite condiții de deținere a acțiunilor, în cadrul grupului”, a arătat reprezentanta PwC.
“Datorită consolidării fiscale, pierderile şi profiturile societăţilor care formează grupul se vor cumula, iar impozitul se va aplica asupra diferenţei pozitive dintre acestea. În acest mod grupurile vor avea posibilitatea să își recupereze pierderile fiscale în timp real. Criteriile pentru aplicarea consolidării fiscale pe care trebuie să le îndeplinească grupul sunt, însă, destul de restrictive. De exemplu, dacă din grup fac parte societăți supuse impozitului specific sau impozitului pe microîntreprinderi, grupul nu va avea opțiunea consolidării, deși aceste regimuri fiscale sunt obligatorii în virtutea legii”, a spus Andreea Mitiriță.
Față de varianta publicată, mediul de afaceri a mai propus ca pierderile reportate anterior intrării în grup să fie preluate, pentru a îmbunătăți poziția de numerar la nivelul grupului. Dacă nu va fi acceptată în forma finală, va trebui ca pierderile anterioare să fie înghețate până la momentul ieșirii din grup și utilizate ulterior. De asemenea, a propus eliminarea integrală a regulilor de prețuri de transfer pentru tranzacțiile efectuate între membrii grupului însă autoritățile au avut, la rândul lor, argumente rezonabile în susținerea necesității documentării acestor tranzacții. Proiectul face trimitere și la regulile anti-abuz care sunt necesare pentru evita implementarea acestei facilități cu rea credință.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz