Antreprenori Analize Business Tech

Impactul COVID-19 asupra comerțului online: provocările de-abia au început

30 iun. 2020 2 min

Impactul COVID-19 asupra comerțului online: provocările de-abia au început

Reading Time: 2 minute

Chiar dacă unii comercianți din anumite nișe ale comerțului digital au înregistrat creșteri ale vânzărilor online de la declanșarea pandemiei de COVID-19, mult mai mulți au fost afectați de pandemie și consideră situatia globală o amenințare semnificativă pentru afacerile lor.

Așa cum era de așteptat, doar o mică parte dintre comercianții care au participat la studiul realizat de 2Checkout, platforma completă de monetizare pentru companii ce acționează la nivel global, respectiv 12%, a raportat că estimează un impact pozitiv în contextul situației globale cauzate de pandemia COVID-19.

Producătorii de software multimedia și unii furnizori de servicii de divertisment sunt printre cei privilegiați ale căror afaceri au perspective de creștere în acest an. La polul opus, 28% dintre cei intervievați se așteaptă ca afacerile lor să fie afectate drastic de criza sanitară în acest an. Dintre aceștia, cei care vând bunuri fizice sunt cei mai îngrijorați de potențialul impact al COVID-19 asupra propriilor afaceri.

În același timp, aproape o treime dintre comercianți (32%) se așteaptă ca actuala pandemie să aibă un impact negativ semnificativ asupra businessului lor, influență pe care speră să o diminueze cu ajutorul unui plan de răspuns la criză bine pus la punct.

Industriile unde se prefigurează un asemenea impact negativ major sunt cele în care activitatea este legată direct de producție (managementul resurselor de producție, electronice și hardware pentru consumatori), dar și cele care depind de obiceiurile de consum aflate acum în schimbare profundă (marketing și advertising, managementul resurselor umane).

Doar 8% dintre participanții la studiu anticipează că actuala situație globală va rămâne fără efecte asupra afacerilor proprii, iar 21% cred că efectul va fi minim asupra veniturilor din acest an.

Noile provocări pentru companiile din online

Cea mai importantă provocare cu care se confruntă comercianții online este încetinirea vânzărilor – 60% dintre respondenți se confruntă cu această situație. Scăderea vânzărilor este estimată a avea loc în mai multe domenii și pe mai multe piețe.

Comercianții au constatat, totodată, că este dificil să găsești clienți noi sau să semnezi un contract nou (18%) și că totul se petrece mult mai lent (17%). În timp ce majoritatea acestor provocări pot fi ameliorate printr-o mai bună planificare, unele au nevoie de o comunicare mai bună și mai intensă între companii și clienții actuali sau potențiali.

Companii din domenii variate se confruntă cu încetinirea vânzărilor. De la companii de producție, până la agenții de comunicare, toate au înregistrat o scădere a vânzărilor în prima jumătate a anului. Lupta de a găsi noi clienți este o problemă curentă și în companiile de consultanță, marketing și tehnologie.

Întârzieri în lanțul de aprovizionare – Comercianții de produse electronice și hardware, bunuri fizice, producătorii și cei responsabili cu livrarea se confruntă în special cu probleme legate de întârzierile din lanțul de aprovizionare. 21% dintre ei înregistrează întârzieri, printre cei mai afectați fiind comercianții de bunuri fizice.

Productivitatea – Productivitatea forței de muncă a scăzut, de asemenea, deși într-o mai mică măsură, în industrii care au continuat să își desfășoare activitatea și după declanșarea pandemiei. Call centerele, dezvoltatorii de software și producătorii de conținut online sunt cei mai afectați de acest aspect.

De asemnea, atitudinea diferită a consumatorilor care de multe ori se traduce prin refuzuri de plată sau solicitări de returnare a banilor, este o problemă raportată de 15% dintre respondenți, în special de către comercianții ce vând bunuri digitale, precum software multimedia sau alte programe informatice, se mai arată în studiul 2Checkout.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: