Peste 55.000 de donații au salvat viața a 200 de copii și adulți doar în 2023. Nu mai puțin de 300 de companii s-au implicat în campaniile umanitare derulate de Asociația „Salvează o inimă”. Donațiile oamenilor de afaceri s-au ridicat la peste 500.000 de euro. Campaniile de fundraising au jucat un rol crucial în asigurarea accesului acestor copii la tratamentele salvatoare și intervenții chirurgicale de urgență.
Ce presupune o astfel de campanie, care e mobilizarea de forțe din spatele unui astfel de demers aflăm împreună de la Marinela Doboșeru, manager de fundraising în cadrul Asociației ,,Salvează o Inimă.”
Campaniile umanitare derulate de Asociației ,,Salvează o Inimă” sunt cunoscute publicului larg de mai bine de 11 ani. 11 ani în care fiecare donație, oricât de mică, a avut un impact imens în viața unor familii greu încercate. Astăzi este mult mai ușor să te alături unei cauze umanitare. Totul e la un click distanță. Tendințele actuale includ creșterea digitalizării, colaborările cu impact social, promovarea donațiilor circulare și sustenabile.
În ultimele 12 luni, experiența Asociației ,,Salvează o Inimă” a fost una intensă, plină de provocări și emoții. Fiecare campanie a fost precedată de povestea fiecărei persoane aflate în nevoie, iar responsabilitatea noastră a constat în detalierea meticuloasă a fiecărui aspect. De la entuziasm și nerăbdare până la recunoștință profundă față de donatori și susținători, fiecare emoție ne-a motivat să aducem schimbări pozitive în viețile copiilor care se confruntă cu probleme grave de sănătate.
Reușim să atragem susținerea cauzelor noastre prin abordări strategice și prin prezentarea clară a impactului pe care îl avem asupra comunităților. Nu există o formulă magică, însă câteva aspecte esențiale au contat în mod decisiv. Asociația are o misiune bine definită și o poveste puternică.
Comunicăm transparent și oferim informații clare despre modul în care fiecare donație este folosită pentru a susține cauza noastră.
Căutăm parteneriate strategice cu oameni de business care împărtășesc valorile noastre, iar impactul pe care îl creăm împreună este extrem de puternic.
Folosim mijloace eficiente de comunicare și canale de social media pentru a atinge și informa companiile, în permanență, despre activitățile noastre. La baza eforturilor noastre stă multă muncă și determinare.
Digitalizarea. Am investit în digitalizarea întregului proces de fundraising, astfel încât accesul la informații de interes public să fie ușor și rapid, disponibil direct pe site-ul nostru. De exemplu, orice donație înregistrată, contract de sponsorizare semnat sau factură achitată poate fi verificată cu ușurință pe salveazaoinima.ro. Chiar și donațiile efectuate prin SMS sunt monitorizate și publicate sub formă de liste. În plus, companiile partenere primesc lunar un raport de activitate detaliat, ceea ce asigură transparența și încrederea în parteneriatul nostru. Această abordare a fost cheia pentru a reuni sute de companii în sprijinul nostru și pentru a face o diferență reală în viețile copiilor aflați în suferință.
Nu de puține ori pacienți aflați în stare critică au nevoie de sume destul de mari de bani într-un timp extrem de scurt, viața lor depinde de o intervenție chirurgicală de urgență ori de un tratament care trebuie început cât mai curând. Nu ne permitem să renunțăm! Ar însemna să renunțăm la șansa la viață a unui om. În astfel de situații am avut de fiecare dată sprijinul comunității noastre. Oameni simpli ori lideri de companii s-au mobilizat exemplar și am reușit să strângem zeci, uneori chiar și sute de mii de euro, în doar câteva zile. Știm că viața unui copil depinde de noi, de fiecare telefon pe care îl dăm, de fiecare prezentare pe care o facem în fata potențialilor parteneri. E o activitate contra cronometru, de cele mai multe ori. Ne-am asumat o responsabilitate imensă și nu ne permitem să renunțăm în fața provocărilor, oricât de mari ar fi!
Asociația își propune să dezvolte și să diversifice campaniilor de strângere de fonduri pentru a susține mai mulți copii cu probleme grave de sănătate.
Vrem să creștem în continuare numărul parteneriatelor pe care îl avem cu organizații și companii care împărtășesc valorile noastre și susțin cauzele pentru care luptăm. Colaborarea dintre ONG-uri și companii este esențială pentru o societate sănătoasă. Aceste parteneriate aduc beneficii atât pentru cei aflați în nevoie, cât și pentru companii, consolidând relațiile dintre sectorul non-profit și mediul de afaceri într-un efort comun de a face lumea un loc mai bun.
Vom acorda în același timp o atenție deosebită familiilor care au copii cu probleme grave de sănătate. Vom crea, în acest sens, un program de sprijin emoțional – în care vor fi implicați psihologi și duhovnici – pentru a-i ajuta pe părinți să facă față mai ușor situațiilor dificile cu care se confruntă.
Pentru a maximiza impactul proiectelor desfășurate, organizația va investi în dezvoltarea abilităților și capacităților echipei sale interne.
Toate aceste obiective vor contribui la îndeplinirea strategiei organizației pe termen lung prin creșterea resurselor financiare, extinderea impactului în comunități și consolidarea rolului nostru în sprijinirea copiilor cu probleme grave de sănătate. Astfel, ne vom putea continua misiunea de a aduce speranță și o șansă la o viață mai bună pentru cei care au nevoie de ajutor.
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…