Imobiliarium: Segmentul rezidențial middle class se vinde cel mai bine
Reading Time: 2 minuteMai bine de 80% dintre dezvoltatorii prezenți la Imobiliarium Universitate, expoziția imobiliară cu cel mai mare număr de dezvoltatori și expozanți din București, prezintă oferte middle class. Acest segment rezidențial este singurul care se află pe un trend ascendent, menținând un ritm susținut stabil inclusiv din punct de vedere al raportului preț- calitate.
Târgul imobiliar Imobiliarium Universitate, expoziția de locuințe organizată în premieră de Imobiliarium, va avea loc între 21 și 22 septembrie, în Piața Universității din București.
“Piața construcțiilor noi rezidențiale a crescut ca număr de unități locative, majoritatea axându-se pe middle class. Această tendință este determinată și de încetinirea apetitului crescut pentru achiziții, atât în ceea ce ține de zona bugetară, cât și de modalitățile de construcție. Așadar, chiar dacă statisticile anunță efervescențe ale pieței, putem afirma că la nivel middle class acestea nu se resimt, fiind sectorul cel mai stabil”, a declarat Adrian Stănescu, Project Manager, Imobiliarium.
Bugetul mediu pentru o unitate din segmentul middle class este cuprins între 80.000 și 120.000 euro. Așadar, estimarea de preț mediu se situează la aproximativ 1.400 euro/mp în Capitală și ceva mai scăzut în zonele adiacente Ilfov. Zonele de middle class care s-au dezvoltat cel mai mult în ultimii ani sunt Nordul și Estul Capitalei. În perioada următoare creșterea sau scăderea va fi minimă, potrivit reprezentanților Imobiliarum.
Profilul cumpărătoului pe segmentul middle class are vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani, are un job corporate, este căsătorit(ă), interesat(ă) de un apartament de două sau trei camere, cu un buget disponibil de peste 80.000 euro, conform specialiștilor Imobiliarum.
Ceea ce contează cel mai mult pentru potențialii cumpărători de locuințe este locația, urmată de calitatea construcției, infrastructură, facilitățile din împrejurimi cum ar fi marketuri, școli sau spitale și prețul pe metru pătrat.
Sub umbrela Universum au luat formă conceptele proprii dar și o divizie de evenimente personalizate: M.I.C.E. (Meetings, Incentives, Conferences & Exhibitions) și o divizie de Team Building, ambele divizii focusate pe evenimente de amploare pentru clienți.
Compania este reprezentatul unic în România al celei mai mari licențe de team building din lume, Catalyst Global Team Building și oferă soluții pentru nevoile clienților.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz