IMMOFINANZ Group extinde portofoliul STOP SHOP la 90 de locații
Reading Time: 3 minuteInvestitorul și dezvoltatorul imobiliar austriac IMMOFINANZ Group își preconizează extinderea portofoliului în 90 de locații sub brandul STOP SHOP. Cele mai recente achiziții are grupului includ șase parcuri de retail în Slovenia și Polonia, cu aproximativ 54.000 metri pătrați închiriați.
Venitul anual obținut din chirii se ridică la aproximativ 6,6 milioane euro, ceea ce reprezintă un profit brut de 8,6%.
În plus, două proiecte din Polonia și Serbia, Siedlce și Sremska Mitrovica, cu aproximativ 21.000 metri pătrați de spații închiriate în total, sunt fie în curs de dezvoltare, fie se vor deschide în viitorul apropiat. De asemenea, au început pregătirile pentru un Stop Shop adițional în orașul polonez Zielona Gora.
Toate aceste activități vor crește portofoliul STOP SHOP al IMMOFINANZ la 90 de locații în 9 țări, cu peste 650.000 metri pătrați de spații de închiriat și o valoare contabilă de aproximativ 900 milioane euro.
”Această etapă de creștere nu numai că ne consolidează poziția de lider european al parcurilor de retail, dar îmbunătățește fluxul de numerar. Crește atât baza noastră de clienți, cât și oferta de închiriere în cazul comerțului internațional cu amănuntul. Acest aspect reprezintă un avantaj competitiv , iar potențialul profit pe aceste piețe vorbește de la sine. Cu aceste activități, ne-am îndeplinit obiectivul de a extinde substanțial portofoliul STOP SHOP în 90 de locații în 2019. Obiectivul nostru pentru următorii doi ani rămâne intact, dorim să creștem numărul STOP SHOP-urilor la peste 100, prin achiziții și prin proiecte proprii de dezvoltare”, a declarat Oliver Schumy, CEO, IMMOFINANZ.
Achiziția celor cinci parcuri de retail din Slovenia a fost deja finalizată, vânzătorul fiind Centrice Real Estate Ljubljana. Pachetul imobiliar conține locații în Jesenice, Skofja Loka, Murska Sobota, Slovenj Gradec și Slovenska Bistrica, cu aproximativ 46.200 metri pătrați de închiriat. Portofoliul STOP SHOP al IMMOFINANZ din Slovenia include acum 14 proprietăți cu aproximativ 98.400 metri pătrați de închiriat.
Parcul de retail achiziționat în Polonia se întinde pe 7.900 metri pătrați și este situat în Lowicz. Vânzătorul este o companie aparținând dezvoltatorului polonez Pro Grup, finalizarea urmând să aibă loc în următoarele săptămâni.
Această achiziție și cele două proiecte în curs de dezvoltare vor crește marca STOP SHOP din Polonia în zece locații cu aproximativ 69.000 metri pătrați închiriabili. În plus, un parc de retail cu 6.700 metri pătrați în orașul croat Valpovo, care a fost achiziționat în 2018, a fost transferat portofoliului de investiții permanent al grupului în al doilea trimestru al anului 2019. Toate proprietățile dobândite au un amestec atractiv de chiriași precum Deichmann, Takko, KiK, DM, New Yorker și Spar, care sunt deja bine stabilite în STOP SHOP-uri. Aceste proprietăți vor trece prin etapa de rebranding, în conformitate cu conceptul STOP SHOP.
Proiecte de dezvoltare
STOP SHOP-ul din nord-vestul orașului sârb Sremska Mitrovica are spații de închiriat de aproximativ 7.000 metri pătrați fiind deja complet ocupat. Acesta a fost deschis la sfârșitul lunii august 2019 iar cei 22 de retaileri includ mărci cunoscute precum New Yorker, CCC, LC Waikiki și Deichmann. Aceasta va fi a zecea locație STOP SHOP din Serbia.
STOP SHOP din orașul polonez Siedlce, care se află la aproape 80 de kilometri est de Varșovia, va avea spații de închiriat de aproximativ 14.000 metri pătrați, deschiderea fiind programată în primăvara anului 2020. Viitorii chiriași includ retailerul polonez de modă LPP cu trei dintre mărcile sale precum și CCC și lanțul de produse farmaceutice Hebe.
Viitorul STOP SHOP din orașul polonez Zielona Gora, situat la aproape 460 de kilometri la vest de Varșovia, este prevăzut să aibă spații de închiriat de aproximativ 6.700 metri pătrați. Lucrările vor începe imediat ce se va primi autorizația de construcție.
În plus, extinderea STOP SHOP-ului din orașul ceh Trebic cu aproximativ 6.600 metri pătrați închiriabili a fost finalizată recent. Această proprietate are acum aproape 22.000 metri pătrați de spații închiriabile fiind cel mai mare parc de comerț cu amănuntul al IMMOFINANZ.
Detalii ale portofoliului STOP SHOP
STOP SHOP este marca IMMOFINANZ pentru parcurile de retail din Europa Centrală și de Est. Acești furnizori sunt localizați în centre care cuprind între 30.000 și 150.000 de rezidenți și oferă o gamă largă de produse la prețuri atractive. Cu conexiuni de transport eficiente, precum și parcare extinsă, acestea se concentrează pe “smart shoppers” conștienți de preț, care apreciază accesibilitatea. STOP SHOP-urile din portofoliul de investiții permanente sunt închiriate integral cu o rată de ocupare de 98,7% la 31 martie 2019.
Portofoliul STOP SHOP al IMMOFINANZ, inclusiv cele mai recente achiziții, precum și proiectele de dezvoltare din Sremska Mitrovica, Siedlce și Zielona Gora, acoperă acum 90 de parcuri de retail din nouă țări: Slovacia (16 STOP SHOP-uri), Slovenia (14), Ungaria (14) ), Austria (13), Cehia (10), Serbia (10), Polonia (10), Croația (2) și România (1).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz