iMapp București va avea loc sâmbătă în Piața Constituției
Reading Time: 3 minuteCel mai mare show de proiecții pe clădiri, va avea loc în acest an sâmbătă în Piața Constituției, din București. iMapp Bucharest – Winners League, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART, cu sprijinul Camerei Deputaţilor, va avea loc seara pe fațada Palatului Parlamentului. Aceasta este cea mai mare suprafață de proiecție din lume, conform organizatorilor. Festivalul este poziționat în top 3 concursuri de video mapping la nivel internațional.
Ce lucrări se vor vedea la iMapp 2021
A VII-a ediţie a evenimentului iMapp Bucharest, câştigător al categoriei „AV IN ACTION” la Premiile AV AWARDS Londra 2020, celebrează modul în care oamenii îşi reiau treptat viaţa, tema concursului de video mapping – „THE SHOW MUST GO ON” – prezentând domenii de impact în societatea contemporană: arta, muzica, sportul, educaţia şi turismul.
Printr-un parteneriat cu cinci dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de video mapping din lume, iMapp Bucharest va reuni, în Capitală, cei mai buni artişti, câştigători ai evenimentelor partenere, care vor reinterpreta faţada Palatului Parlamentului prin lucrări artistice care utilizează lumina, tehnologia şi muzica pentru a reda viziunea proprie asupra temei: Borealis – a festival of light (SUA) – câştigător FLIGHTGRAF, Genius Loci Weimar (Germania) – câştigător JONAS DENZEL, Kyiv Lights Festival (Ucraina) – câştigător FABIO VOLPI (a.k.a. Dies_), 1minute projection mapping competition (Japonia) – câştigător Li Cheng, Zsolnay Light Festival (Ungaria) – câştigător Ricardo Silveira Cancado. Celor cinci echipe li se va alătura în competiţie câştigătorul Premiului Juriului din cadrul ediţiei iMapp Bucharest 2019 – Michele Pusceddu.
Acces doar pe baza certificatului de vaccinare
Pentru public intrarea va fi liberă, iar accesul va fi organizat începând cu ora 17.00. În deschiderea evenimentului, pe scena iMapp Bucharest va concerta trupa Subcarpaţi. Din 2009 şi până în prezent, Subcarpaţi a lansat şapte materiale discografice, reinterpretând folclorul în manieră proprie.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, accesul la evenimentul iMapp Bucharest este permis persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, precizează organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.
Restricții de circulație în București pentru iMapp 2021
Brigada Rutieră a anunţat că vor exista restricţii de circulaţie pe mai multe artere din centrul Capitalei cu ocazia desfăşurării evenimentului.
De sâmbătă, de la ora 6,00, şi până duminică, la ora 9,00, se vor închide bd. Unirii, tronsonul cuprins între bd. I. C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei, respectiv bd. Libertăţii, tronsonul cuprins între bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie.
Poliţiştii recomandă folosirea unor rute ocolitoare, respectiv şoseaua Panduri – bd. Tudor Vladimirescu – bd. George Coşbuc – str. Mitropolitul Nifon – bd. Mărăşeşti; Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei – bd. Eroilor; Calea 13 Septembrie – bd. Libertăţii – Rond George Coşbuc – str. Mitropolitul Nifon – bd. Mărăşeşti.
Având în vedere restricţiile de trafic, STB SA va modifica traseele următoarelor linii de autobuz:
- linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „CET Vest Militari” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/bd. Libertăţii, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe bd. Libertăţii, cu întoarcere în rondul Piaţa Regina Maria;
- linia de noapte N121 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Zeţari” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/str. Izvor, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe str. Izvor, bd. Naţiunile Unite, Splaiul Independenţei, rondul Piaţa Unirii.
Suplimentar, programul de circulaţie al liniilor de transport care converg spre zona în care se va desfăşura evenimentul „iMapp Bucharest – Winners League” (7, 27, 32, 47, 104, 117, 123 şi 313) va fi prelungit în noaptea de sâmbătă spre duminică, anunţă STB, preluat de Agerpres.
Photo 78102630 © Calinescu Silviu | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz