Ilinca Rosetti, numită președinte al Consiliului de Administrație al First Bank
Reading Time: 2 minuteIlinca Rosetti a fost numită președintele Consiliului de Administrație al First Bank, în cadrul căruia a avut anterior rolul de vicepreședinte, începând cu anul 2019.
Rosetti își va păstra funcțiile de președinte al Comitetului pentru Transformare și al Comitetului de Risc din cadrul Consiliului de Administrație, anunță banca, într-un comunicat de presă.
Ilinca Rosetti, partener operațional în cadrul companiei de investiții J.C. Flowers & Co., a fost implicată și în achiziția de către aceasta a Bank Leumi, unde a deținut funcția de președinte al Consiliului de Administrație până la finalizarea fuziunii cu First Bank, la 30 aprilie 2020.
„Un sistem de guvernanță puternic este un factor-cheie de succes în instituțiile solide, sprijinind demersul proceselor de schimbare inițiate. Sunt convinsă că echipa Consiliului de supraveghere va contribui împreună cu conducerea First Bank la realizarea misiunii sale de a crea o valoare excelentă pentru clienții săi și de a redefini modul în care aceștia experimentează activitatea bancară pe piața românească”, a declarat Ilinca Rosetti.
În 2019, First Bank a înregistrat un profit brut în valoare de 139 de milioane de lei, în creștere față de luna decembrie 2018, când banca a raportat pierderi. În prima jumătate a anului 2020, First Bank a finalizat cu succes integrarea Bank Leumi, achiziționată în 2019, și migrarea tuturor sistemelor într-o platformă unică. Banca deține în prezent o cotă de 1,42% din piața bancară națională. Planurile First Bank implică o dezvoltare atât în mod organic, cât și prin achiziții ale unor entități compatibile.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz