Antreprenori

IezerVenture: Aventură și antreprenoriat

21 iul. 2021 6 min

IezerVenture: Aventură și antreprenoriat

Reading Time: 6 minute

Cu o investiție de aproape 100.000 de lei, Eduard Șerbănoiu și Octavian Dascălu au lansat, în plină pandemie, proiectul IezerVenture.ro, o platformă specializată în excursii montane off-road, dedicată turiștilor activi, care își doresc relaxare și aventură în natură.

Cei doi antreprenori au revenit pe meleagurile natale folosindu-și experiența în marketing digital și ospitalitate pentru a promova și dezvolta turismul la poalele Munților Iezer, zona Muscel-Lerești, implicând și comunitatea locală.

Eduard Șerbănoiu și Octavian Dascălu ne-au vorbit despre pachetele pe care le oferă IezerVenture, despre planurile pe care le au cu noul business și despre evoluția companiei în perioada pandemiei.  

Când și cum a luat naștere ideea din spatele IezerVenture? Și de ce ați ales să puneți bazele unui business în zona de turism?

Eduard Șerbănoiu: Ideea mi-a surâs mereu, dar la Londra a prins contur. Unii colegi mă tot întrebau ce e de văzut în România, și s-au arătat încântați de natura, peisajele și tradițiile din zona mea natală, Lerești-Muscel. E mai puțin dezvoltată din punct de vedere turistic, dar natura s-a păstrat nealterată și ai multe de văzut și experimentat aici.

Merită inclusă în circuitul turistic zona de la poalele Munților Iezer-Păpușa și vrem să mobilizăm cumva oamenii de aici să se implice alături de noi în proiectul de a pune turismul de aici pe hartă.

Am început să ne ocupăm de proiectul iezerventure.ro în plină pandemie. În natură, restricțiile pandemice sunt mult mai ușor de suportat, poți să uiți cu totul de probleme. Ne-am găsit nișa și am pus iezerventure.ro pe roți puternice, cu tracțiune integrală, 4X4, să spunem așa.

Octavian Dascălu: Consider că fiecare dintre cei care lucrează în turism are o meserie vocațională. Dacă nu ai pasiune pentru acest domeniu, se vede în tot ceea ce faci, pentru că a lucra cu oameni diferiți în diferite conjuncturi și a-i mulțumi nu e foarte ușor. M-a atras industria ospitalității, am acumulat experiență și am făcut studii de specialitate în domeniu. Și locul în care am ales să mă implic împreună cu Eduard nu a fost greu de selectat, e zona noastră natală, cea pe care o iubim cel mai mult. Vrem să oferim regiunii impulsul necesar pentru dezvoltarea turismului. Avem pasiune pentru aventură și pentru explorarea naturii și toate acesta sunt “motoarele” care duc IezerVenture.ro către obiectivul de a face zona Muscel-Lerești o destinație turistică apreciată.

Ați lucrat o perioadă de cinci ani în domeniul online în UK. De ce ați ales să reveniți în România? De ce ați ales tocmai acest loc pentru dezvoltarea unui business?

Eduard Șerbănoiu: Am ales să mă întorc în România pentru că-mi lipsea din ce în ce mai mult tot ceea ce înseamnă ea: prieteni, familie, natură, tradiții. Poți să lucrezi online de oriunde, mai ales în domeniul digital, iar eu am deja peste 10 ani experiență în domeniu. În 2015, pentru a învăța și gestiona proiecte la scară mai mare, am plecat la Londra. În iunie 2020, la începutul pandemiei, am hotărât că e timpul să mă întorc acasă. Venise vremea să-mi pun planurile în aplicare, aveam și experiență în antreprenoriat după ce am fondat un magazin online pentru care la un moment dat mi s-a făcut o ofertă de nerefuzat și l-am vândut. Zona Lerești merită promovată, e neatinsă de turismul de masă, e unul din cele mai potrivite locuri pentru evadare și relaxare în natură, de care pot să mă bucur și eu, alături de oaspeții iezerventure.ro.

Octavian Dascălu Lucrez în domeniul turistic de peste 10 ani și mi-am dorit dintotdeauna să mă implic în dezvoltarea turismului din zona natală. Am ales o carieră în industria ospitalității special pentru a mă putea implica în turismul din Lerești-Muscel. În liceu, în vacanțele de vară, am lucrat ca ospătar în diferite restaurante și pensiuni, iar în timpul facultății “m-am stabilit” la o pensiune. Datorită rezultatelor bune, a seriozității și spiritului organizatoric, mi s-a oferit șansa să preiau administrarea unei pensiuni. Astăzi, pun experiența sutelor de evenimente organizate, cu succes spun eu, în slujba unor noi clienți mulțumiți, cei care ne vizitează la Lerești, la Iezerventure.ro. Aici m-am născut, am crescut, m-am format și cred că și în România se poate face business și performanță, dar cu perseverență, pasiune, dedicare și multă seriozitate.

peisaj iezer papusa

La ce să se aștepte turiștii care achiziționează pachetele IezerVenture? Ne puteți spune cîteva cuvinte despre pachetele turistice pe care le oferă IezerVenture? Dar despre prețurile percepute pentru aceste pachete?

Eduard Șerbănoiu: IezerVenture.ro se adresează mai ales celor dornici de experiențe în natură inedite, care vor să exploreze și să se relaxeze într-un cadru natural de excepție, așa cum e la noi. Momentan, la Iezerventure.ro oferim trei pachete diferite, în funcție de numărul de zile petrecute.

Aventură Off Road este cel mai accesibil pachet disponibil care include tura de o zi off-road plus masa de la stâna tradițională. Experiența inedită se desfășoară pe durata a aproximativ șase ore. Punctul de plecare este la sediul IezerVenture, de la pensiunea Amada sau Cabana Prieteniei. Ne vom întoarce în jurul orelor 16:00 – 16:30.Turiștii au parte de peisaje care le taie respirația, de adrenalină și aer extrem de curat, prânz tradițional cu bucate BIO pregătite special pentru a satisface cele mai exigente pofte. Prețul pachetului este de 350 lei/persoană. Cazarea nu este inclusă.

Experiența Off-Road + Cazare este cel mai căutat și apreciat pachet IezerVenture.ro pentru că include aventura de off-road montan și posibilitatea de a-ți alege o noapte de cazare cu mic dejun inclus la una din locațiile noastre partenere.

În funcție de disponibilitate, pentru acest pachet oferim turiștilor posibilitatea de a-și alege o noapte de Cazare CONFORT (la pensiunea Amada, cu mic dejun a la carte) sau WILD (la Cabana Prieteniei, mic dejun tradițional). Ambele variante au micul dejun inclus.

La Cabana Prieteniei, oaspeții au parte de experiențe noi: înlocuim becul cu lumânări, iar toaleta și dușul sunt foarte asemănătoare cu cele care le foloseau bunicii noștri pe vremea tinereții. Turiștii au șansa reconectării la viața offline, într-o oază de liniște, e locul perfect pentru iubitorii de natură și de lucruri simple. Micul dejun este inclus, gazda oferă produsele, iar oaspeții vor trebui doar să le prepare pe plita încinsă din cabană. Prețul pachetului este de 500 lei/persoană.

Off Road + 2xCazare + Traseu Biciclete este pachetul nostru de top care include aventura off-road montan, două nopți de cazare cu mic dejun inclus la una din locațiile noastre partenere, plimbarea la cariera de piatră Mateiaș și o excursie cu biciclete mountain bike pe un traseu prin pădure, special amenajat.

Aventura IezerVenture

În perioada de pandemie, cum marea majoritate a țărilor străine au fost „închise”, un număr foarte mare de turiști s-au orientat spre destinațiile locale. Cum s-a resimțit acest trend pentru IezerVenture.ro în perioada de pandemie?

Eduard Șerbănoiu: IezerVenture.ro e un business lansat în perioada de pandemie, mai exact la începutul acestui an. Cu toate că suntem de puțin timp pe piață, numărul de rezervări pentru această vară este foarte ridicat. Oamenii se uită acum cu tot mai mult interes către destinațiile locale de calitate, care le oferă experiențe noi și memorabile, în natură. Ne ajută și promovarea online.

Am simțit acest trend de creștere susținută a cererii, interesul e deosebit de mare și se manifestă în continuare, rezervările pe IezerVenture.ro merg excelent.

Care sunt planurile pe care le aveți pentru IezerVenture.ro?

Oferirea de servicii mai complexe, special concepute pentru segmentul team-building, extinderea perioadei sejurului cu mai multe zile de explorare și includerea de noi experiențe în ofertă sunt câteva obiectivele pe termen scurt ale iezerventure.ro. La acestea se adaugă și atragerea turiștilor străini, imediat ce condițiile impuse de pandemia COVID-19 o vor permite, interes există deja.

Pe termen mediu să-i spunem, vrem să introducem în circuitul turistic propriile unități de cazare, de tipul căsuțelor premium din lemn. Unitățile de cazare de acest gen sunt foarte căutate pentru că oferă nu doar confort, intimitate și siguranță ci și experiențe deosebite. Acesta este unul dintre principalele obiective iezerventure.ro pentru anul viitor.

La cât s-a ridicat investiția inițială în IezerVenture și la cât estimați că va ajunge cifra de afaceri a companiei la finalul acestui an?

Investitia inițială a fost de aprox. 98.000 lei si estimăm ca cifra de afaceri pe anul acesta va depăși 150.000 lei. E un business la început de drum dar promițător, ne-am pus toată energia, experiența și pasiunea și rezultatele au apărut deja. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: