Ideologiq și Academia de Studii Economice din București organizează Conferința Anuală a Academiei Europene de Marketing, în premieră în România
Reading Time: 2 minuteOrganizată pentru prima dată în România, Conferința Anuală a Academiei Europene de Marketing (EMAC) va avea loc la București în luna mai 2024 și este dedicată persoanelor implicate și interesate de teoria și practica marketingului și comunicării digitale. Eveniment emblemă al Academiei Europene de Marketing,
Conferința va fi organizată de Academia de Studii Economice din București (ASE), alături de compania românească de marketing și tehnologie, Ideologiq. Subiectele propuse spre discuție în cadrul conferinței vor porni de la tema principală a evenimentului: „A marketing soul in the machine”.
EMAC organizează anual cea mai mare conferință de marketing academic din Europa, iar obiectivul acesteia este de a servi drept nucleu în cadrul unei rețele de comunicare pentru diseminarea informațiilor și promovarea schimbului de idei la nivel internațional în acest domeniu.
Tema celei de-a 53-a ediții a conferinței va încuraja o discuție legată de tehnologiile emergente și de rolul acestora în afacerile moderne, precum și noi inițiative pentru creșterea interesului consumatorilor.
„Rolul de organizator al unei Conferințe Anuale EMAC ne onorează, ținând cont de faptul că acest eveniment reprezintă un reper pentru lumea academică a marketingului. Ce ne bucură în primul rând este faptul că, fiind organizată în România, va da posibilitatea multor specialiști din țara noastră să ia contact cu mediul internațional și chiar să se facă remarcați prin rezultatele muncii lor academince sau de business. Suntem convinși că în 2024 vă vom oferi, alături de partenerii noștri de la Ideologiq, unul dintre cele mai bune evenimente de marketing la care ați participat până acum”, au declarat Mihaela Constantinescu și Ștefan Căescu, profesori în cadrul Facultății de Marketing (ASE București).
Academia Europeană de Marketing a fost înființată în anul 1975, iar în prezent, reunește peste 1000 de membri din peste 50 de țări aflate pe toate cele cinci continente.
„EMAC reprezintă pentru profesioniștii care activează în domeniul marketingului o ocazie excepțională prin care au prilejul să afle toate noutățile în materie de marketing și comunicare. Mai mult decât atât, este locul ideal în care poți intra în contact cu cei mai renumiți experți din acest segment profesional. Alături de Academia de Studii Economice din București, reușim să aducem conferința anuală EMAC pentru prima dată în România, iar acest lucru reprezintă o mândrie pentru noi”, a declarat Adrian Apostol, Fondator Ideologiq.
Anual, conferința se organizează într-o altă țară, pe listă urmând Budapesta (Ungaria), Odense (Danemarca), iar apoi, în 2024, București (România). În cadrul tuturor conferințelor atenția este orientată către schimbul de idei cu privire la evoluția marketingului la nivel internațional și, totodată, reprezintă ocazia pentru profesioniștii în domeniu de a stabili noi relații profesionale.
„Știm, mai este mult timp până în 2024 când vom deschide oficial porțile conferinței, însă vom avea timp suficient să ne punem ideile în aplicare pentru a organiza un eveniment ireproșabil”, a adăugat Adrian Ichim, Fondator Ideologiq.
Evenimentul de la București este planificat să aibă loc în luna mai 2024 și se va desfășura pe parcursul a 5 zile de conferințe în care participanții vor învăța de la cei mai buni experți ai momentului, vor stabili noi conexiuni în comunitatea globală de marketing și vor afla cum pot îmbina strategia de afaceri, leadership-ul, marketingul și creativitatea, pentru a obține cele mai bune rezultate în activitatea lor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz