HR Innovation Forum 2019: Inovația proceselor de resurse umane
Reading Time: 3 minuteRevista HR Manager organizează, în data de 26 septembrie 2019, cea de-a treia ediție a evenimentului “HR Innovation Forum 2019”, la Hotel CARO, în București. Evenimentul va cuprinde o serie de dezbateri privitoare la inovația necesară în toate procesele de resurse umane.
Tehnologia este în continuă dezvoltare, ritmul digitalizării în HR se află pe un tren ascendant iar HR digital disruption este un fapt împlinit. Inovația este necesară în HR, cu atât mai mult în contextul actual de business care reflectă o criză acută de forță de muncă.
În cadrul prezentărilor “HR Innovation Forum 2019” se va vorbi despre cum reușesc managerii de resurse umane să valorifice revoluția digital și avantajele soluțiilor creative.
Succesul în business vine atunci când relațiile dintre clienți și companii și cele dintre angajat și angajator sunt fundamentate pe experiențe pozitive și autentice. Așadar, organizațiile au nevoie de arhitecți de experiențe umane care aduc beneficia ambelor părți.
Un lider inovator pune bazele unui sistem rezistent la ambiguitate și este interesat mai mult de oameni capabili a implementa strategii inovatoare decât de rezultate financiare imediate.
În acest context, evenimentul va reuni cei ma entuziaști promotori ai inovației în resurse umane, promotori care îmbrățișează schimbarea drept singura constantă în businessul viitorului. Totodată, în cadrul “HR Innovation Forum 2019” se vor dezbate teme precum:
- “Tap your innovation genius” – prelegere susținută de Mathew K. Cross, Keynote Speaker-ul evenimentului, unul dintre cei mai titrați strategi de business, care colaborează cu companii din topul 100 Fortune;
- “Limitările noastre faţă în faţă cu inovarea – cum pregătim organizaţiile pentru ce urmează?” Speaker: Madi Rădulescu – Executive Coach (PCC) şi Managing Partner MMM Consulting Intl;
- “HR Tools that improve your performance”- Speaker: Aurelian Chitez, Sales Director, Romanian Software;
- “Cum descoperim noua generaţie de lideri prin public speaking.” Speaker: Andrei Dunuță – Sales & Public Speaking Trainer si Fondator, SPEAKINGS powered by SELFTRUST Academy;
- “Care este profilul negociatorului ideal?” Speaker: Radu Glonț – Trainer și consultant în negociere, Leverage.
În panelul “The future is here!” se vor dezbate teme precum:
- Cum am putea folosi inovația pentru a regândi relația angajat-angajator;
- Cum vor influența/cum influențează procesele digitale planurile noastre strategice de business. Robots vs. humans;
- Care este cultura organizațională a viitorului;
- Cum regândim employee engagement-ul pentru ca business-ul nostru să rămână o destinație dorită pentru clienți;
- Cum se poate impulsiona creativitatea angajaților;
- Ce tipuri de traininguri sunt eficiente într-un mediu în continuă schimbare;
- Cum schimbă tehnologia și social media industria de HR. Ce tehnologii și instrumente se folosesc pentru a descoperi și recruta noi talente.
În cadrul evenimentului veți avea ocazia să aflați tehnici simple de activare a capacitățiide a și veți înțelege cum lucrează cei patru piloni ai inovării: mindset-ul, creativitatea, sănătatea și relațiile cu ceilalți oameni. De asemenea, veți afla cum vă puteți rafina abilitățile personale de leadership, conducere și execuție.
“HR Innovation Forum 2019” se adresează persoanelor cu roluri de CEO, HR Director, HR Manager, OD Manager, Training Manager, Recruiting Manager, Talent Aquisiton Manager, Comp&Ben Manager, directori de department sau antreprenori.
Speakeri
- Matthew K. Cross este o personalitate care înglobează o combinație atipică de smerenie și determinare umană și profesională. Matthew K. Cross este atât Keynote speaker în conferința de inovație, cât și lectorul Masterclass-ului LIFE, WORK & CAREER INNOVATION, care va avea loc a doua zi, 27 septembrie.
- Cornelia Balcanu – Head of HR and HR SSC, Samsung Shared Services Centre Europe;
- Gabriela Bereș – Director Regional Europa Centrală și de Est în grupul Puratos;
- Simona Turea – Manager Resurse Umane, Idea Bank;
- Alexandra Copos de Prada, Fondator si CEO, Moonstar Ventures;
- Andreea Suciu – Fondatoare și Managing Partner, Suciu|The Employment Law Firm;
- Irina Tache – Solution Sales Executive HCM LoB, SAP Romania;
- Panelul va fi moderat de Andrei Dunuță – Sales & Public Speaking Trainer si Fondator, SPEAKINGS powered by SELFTRUST Academy;
- Moderator al conferinței: Alina Rădulescu – Managing Partner, HR4You.
Mai multe detalii legate de participare şi înscrieri puteţi afla aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz