Horia Cardoș, Agroland: Acum este momentul pentru eliminarea evaziunii fiscale
Reading Time: 2 minuteHoria Cardoș este antreprenor, de mai bine de 20 de ani are un business în domeniul agricol, unde știm bine, nimic nu e ușor. El conduce Agroland, o companie cu capital 100% românesc, devenită cel mai mare retailer agricol din România. La finalul anului 2019, rețeaua Agroland număra 250 magazine prezente în 28 de județe, având o cifră de afaceri de 30 milioane euro, o echipă de peste 600 de angajați și peste 500.000 de clienți unici, iar de la începutul lunii martie a deschis în județul Brăila primul supermarket agricol din România. Cum i-a afectat pandemia businessul și ce măsuri a luat pentru a face față noilor condiții din piață?
”În mod evident, ne-a afectat, mai ales în prima fază. Avem mulți furnizori din Italia care au închis sau de la care nu am putut să aducem marfă, între timp ne-am repliat, dar am pierdut câteva săptămâni. De asemenea, clienții au fost speriați la început și nu s-au deplasat la magazine, dar acum situația a revenit aproape de normal ”, spune antreprenorul.
Primele efecte după șocul inițial
Până în aprilie, am crescut față de anul trecut cu 20 %, cu recorduri pe gamele de produse pentru grădină (+80%); produse de pet care (+ 50%), produse pentru ferme (+ 15%). Am crescut numărul de vânzări și de clienți în mediul online cu 400%, iar în offline cu +5% numărul de clienți și cu 17% numărul de vânzări.
Măsuri luate în perioada crizei medicale
La birouri ne-am împărțit pe echipe și venim câte o săptămână la birou, în rest, lucrăm de acasă. Iar pentru angajații din magazine și depozite am livrat materiale de protecție și dezinfecție în cantitățile necesare, mașinile cu care livrăm, cât și toate spațiile noastre sunt dezinfectate la fiecare trei ore, iar pentru clienți am limitat numărul de persoane care au acces în interiorul magazinelor. De asemenea, am implementat o echipă de suport telefonic, astfel încât clienții să poată comanda în avans, iar fizic să vină doar pentru ridicare, astfel să putem limita timpul petrecut în magazine.
Schimbări în piață
Piața noastră a crescut puțin datorită familiilor care nu ne erau clienți, dar odată cu statul acasă au dorit să-și asigure și o hrană curată. Oricum tendința de DYI pe durata șederii acasă a crescut și cred că toți care vând astfel de produse au observat acest lucru.
Estimări pentru a doua jumătate a anului
Suntem oarecum pesimiști, mai ales pentru cea de-a doua parte a anului când estimăm o scădere a puterii de cumpărare din partea clienților.
Măsuri de sprijin așteptat din partea statului
Măsura de garantare a creditelor este una foarte bună. Ne dorim și o flexibilizare a relației angajat – angajator odată cu work from home. În plus, este momentul ideal de a elimina evaziunea fiscală. Introducerea, în sfârșit, a conectării caselor de marcat la ANAF, ar fi una dintre măsuri.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz