HORA lansează „Masa Bunătății”
Reading Time: 2 minuteOrganizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) a lansat „Masa Bunătății”, o inițiativă care aduce la un loc companii, angajați din industria ospitalității, personal medical și categorii vulnerabile
Inițiativa „Masa Bunătății” își propune să creeze un lanț al faptelor bune: companiile donează fonduri care sunt direcționate de către HORA celor 16 restaurante partenere care vor pregăti și livra mese calde cadrelor medicale de la mai multe spitale din București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin, precum și persoanelor fără adăpost din Sectorul 3.
Industria ospitalității este una dintre industriile cele mai afectate de criza provocată de pandemia de COVID-19 – 25% dintre șomerii de astăzi pregăteau și serveau mese înainte de criză. Cei care până de curând obișnuiau să pregătească mese sau să-și servească clienții în mod direct – chelneri, ospătari, bucătari, personalul din restaurante, manageri – trec prin momente dificile. În același timp, personalul medical duce o luptă continuă cu noul coronavirus în spitale și pe ambulanțe, punându-și în pericol viața. Și categoriile vulnerabile sunt mai expuse în această perioadă. Printre acestea se numără și persoanele fără adăpost care se confruntă în fiecare zi cu lipsa hranei și a unor condiții decente de igienă și trai. Pentru fiecare dintre aceștia, reluarea activității, respectiv asigurarea unei mese calde reprezintă un ajutor important.
HORA a lansat o invitație deschisă companiilor care doresc să ajute industria HoReCa, dar și pe cei care au nevoie de o masă caldă. Fondurile donate le vor oferi angajaților din 16 restaurante din București, Deva, Brașov și Drobeta-Turnu Severin oportunitatea de a-și reîncepe activitatea și de a găti mese gustoase, care vor ajunge la medicii și cadrele medicale de la mai multe spitale din aceste orașe, precum și la persoanele fără adăpost din Sectorul 3. Restaurantele partenere sunt membre HORA și au fost selectate conform unor criterii stabilite de organizație pentru a asigura cele mai bune condiții de pregătire și livrare a meselor.
„Industria HoReCa și oamenii care fac parte din aceasta se confruntă cu o situație fără precendent. Obiectivul nostru este de a ajuta un număr cât mai mare de oameni din industria ospitalității, din domeniul medical, dar și pe cei vulnerabili pentru care fiecare masă este o luptă. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să arătăm solidaritate, să lucrăm împreună ca o comunitate, să ne prindem în acest lanț al faptelor bune numit Masa Bunătății. Sperăm că ni se vor alătura cât mai multe companii și vom putea prinde cât mai multe fapte bune în acest lanț”, declară Daniel Mischie, președinte HORA.
Primul partener care s-a alăturat inițiativei „Masa Bunătății” este Philip Morris România, care va mobiliza, de asemenea, comunitatea de utilizatori IQOS. Compania va dubla donațiile făcute de aceștia.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz