Hit-uri la izolare. Care este clasamentul celor mai ascultate melodii în timpul pandemiei
Reading Time: < 1 minutCuprinși de disperarea izolării la domiciliu, copleșiți de știrile zilnice cu sute și sute de victime ale coronavirusului și fără nicio perspectivă senină pe termen scurt, italienii încearcă să își ofere impulsuri de optimism prin muzică. Ies în balcoane, cântă imnul național sau melodii specifice fiecărei zone în parte, ba chiar țopăie din ritm de tammurriata (dansul tradițional din Campania).
Mai organizați și cu o industrie muzicală de tradiție, britanicii au făcut și un clasament al celor mai difuzate melodii în această perioadă. Sursele celor de la Official Charts Company, cei care realizează acest top inedit, cuprind platforme precum Spotify, Apple Music sau YouTube.
Astfel, pe prima poziție se află un hit al anilor ’60, „You’ll Never Walk Alone” (un cover Gerry and the Pacemakers). O melodie care de altfel este ținută mereu în atenția lumii grație fanilor lui Liverpool.
În Top 10, se mai găsesc melodii celebre precum „Don’t Stand So Close To Me” (The Police), „It’s the End of the World as We Know It” (REM), „Imagine” (John Lennon).
Iată cum arată Top 10 în această săptămână în clasamentul realizat de Official Charts Company:
1. You’ll Never Walk Alone – Gerry and the Pacemakers
2. Locked Up – Akon
3. Don’t Stand So Close To Me – The Police
4. Lost – Frank Ocean
5. Lonely – Akon
6. Move Your Feet – Junior Senior
7. Imagine – John Lennon
8. It’s the End of the World as We Know It – REM
9. Reach – S Club 7
10. Everybody Hurts – REM
Foto: Antonio Guillem | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz