Companii Business Stiri

Hesburger continuă expansiunea în România și deschide un nou restaurant în Aeroportul Internațional ”Henri Coandă”

12 aug. 2024 2 min

Hesburger continuă expansiunea în România și deschide un nou restaurant în Aeroportul Internațional ”Henri Coandă”

Reading Time: 2 minute

Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante fast-food din Finlanda și unul dintre cele mai cunoscute din Europa, cu o istorie de peste 50 de ani, își continuă expansiunea planificată în România și deschide al doilea restaurant din țară, în incinta Aeroportului Internațional ”Henri Coandă” din Otopeni.

Ieva Salmela, Hesburger

”Începând de astăzi, toți românii și turiștii care tranzitează cel mai mare aeroport din țară se pot bucura de o gamă largă de produse de calitate – burgeri, tortillas, bunătăți crocante, salate, delicatese speciale vegetariene, deserturi și celebrele noastre sosuri, preparate după rețete originale. Avem mare încredere în acest parteneriat prin care deschidem noul restaurant și, de acum, activăm într-un important terminal, cu un flux ridicat de pasageri, care se vor bucura de produsele noastre și de gustul Finlandei.” spune Ieva Salmela, International Development & Marketing Director, Hesburger.

Noul restaurant este deschis în regim de franciză și este amplasat după zona de check-in a aeroportului. Anterior, în mai, Hesburger și-a anunțat intrarea în România și deschiderea primului restaurant, la Râmnicu Vâlcea.

Produsele Hesburger sunt recunoscute pentru gustul și calitatea oferite, la baza fiind sosurile Hesburger, create după rețete originale și produse în propriile fabrici din Finlanda și Lituania, dar și faptul că se folosește 100% carne de vită în chiftelele din burgerii săi.

Compania finlandeză, fondată de Heikki Salmela împreună cu soția sa, Kirsti Salmela, și-a început afacerea de fast-food în 1966, în micul oraș Naantali.

De-a lungul anilor, Hesburger și-a extins lanțul de restaurante la nivel internațional, iar acum numără 274 de locații în Finlanda, 61 în Lituania, 52 în Estonia și Letonia, 31 în Bulgaria, 7 în Ucraina, 2 în Germania și unul în Polonia. Hesburger are peste 6.000 de angajați doar în Finlanda, iar, la nivel internațional, numărul total al angajaților lor depășește 8.700 de persoane.

În anul 2023, cifra de afaceri din vânzări pentru toate restaurantele Hesburger din Finlanda a fost de 286 milioane de euro, iar pentru cele situate în afara Finlandei, de 172 milioane de euro.

Array

Articole pe aceeași temă: