Călătoria cu metroul face parte din rutina zilnică a milioane de bucureșteni. Rutină pe care KFC, cu ajutorul echipei McCann Worldgroup România, a întrerupt-o cu o revelație savuroasă: în harta metroului se ascunde o magistrală în formă de copan.
Sub sloganul „Fă turul copanului și pui de-un bucket”, KFC a încurajat călătorii, la început de Aprilie, să transforme copanul din hartă în pui #pebune, pe care îl pot savura în orice restaurant KFC din București. Aceștia au fost invitați să înceapă turul scanând orice hartă Metrorex și să parcurgă cu metroul toate cele 16 stații care alcătuiesc MAGISTRALA POFTEI, pentru a câștiga un American Bucket.
Un tur a durat în medie 50 de minute, însă asta nu a stat în calea poftei. Sute de bucureșteni au răspuns provocării într-un timp și număr record – inregistrandu-se în unele zile chiar și o revendicare de un bucket per minut. Convenabil, există numeroase restaurante KFC în proximitatea stațiilor de pe magistrală.
KFC a oferit, de asemenea, celor care scanează copanul din harta metroului un voucher de 20% reducere sau un voucher pentru un Zinger® Burger sau Fillet® Burger. Pentru a da un plus de autenticitate campaniei, MAGISTRALA POFTEI a fost anunțată în mediul online prin vocea actriței Isabela Neamțu, faimoasa voce de la metrou:
“KFC nu este numai despre pui #pebune, ci și despre experiențe #pebune – asezonăm campaniile noastre cu acea doză de creativitate neașteptată care să-i surprindă pe clienți. De această dată, elementul de surpriză vine din rutină zilnică a sute de mii de bucureșteni și, creând această asociere, am întărit imaginea brandului în rândul consumatorilor,” declară Monica Eftimie, CMO, Sphera Franchise Group.
“Ne-am super bucurat de revelația crispy observată pe harta. Metroul din București are parte de un trafic foarte mare de călători zilnic, iar descoperirea copanului chiar în centrul hărții, a fost o oportunitate pe care nu am putut să o ignorăm, astfel că am transformat-o într-un outdoor permanent pentru KFC,” declara Ioana Zamfir, ECD la MRM România.
“Odată ce asociezi harta cu puiul KFC, nu mai e loc de întoarcere. Această campanie este un reminder permanent că fiecare stație de metrou este aproape de o masă delicioasă de la KFC,” a declarat Cătălin Dobre, CCO și Co-CEO McCann Worldgroup România.
În timp ce brandurile se luptă pentru a capta atenția consumatorilor fie și pentru câteva secunde, MAGISTRALA POFTEI a adunat sute de ore de implicare în turul copanului și a transformat mii de hărți Metrorex în reclame KFC, pentru totdeauna.
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…