Stiri CSR

Peste 700 de antreprenori sociali care schimbă România se regăsesc pe Harta Inovatorilor Sociali realizată de Ashoka România

12 dec. 2022 3 min

Peste 700 de antreprenori sociali care schimbă România se regăsesc pe Harta Inovatorilor Sociali realizată de Ashoka România

Reading Time: 3 minute

La cinci ani de la prima Hartă a Inovatorilor Sociali, Ashoka a lansat o nouă cercetare dedicată antreprenoriatului social local, unde se regăsesc peste 700 de persoane care schimbă România în bine.

În ultimele luni, Ashoka România, alături de IZI data, a documentat Harta Inovatorilor Sociali din România ediția 2022, iar aceasta cuprinde numele a peste 700 de oameni care generează schimbarea în țara noastră. Din cercetare a rezultat și topul inovatorilor sociali şi al susţinătorilor lor, care reuneşte peste 25 dintre cele mai cunoscute nume ale antreprenoriatului social.

Printre aceştia, se numără Diana Certan (Organizația Umanitară Concordia), Raluca Negulescu-Balaci (UiPath Foundation), Luca Ciubotaru (Rădăuțiul Civic), Dorica Dan (Asociația Prader Willi), Angela Achiței (Fundația „Alături de Voi” România), Vlad Dumitrescu (FDSC), Mihai Lupu (Educab) și Elena Calistru (Funky Citizens).

Harta Inovatorilor Sociali 2022 realizată de Ashoka România

Harta Inovatorilor Sociali din România este un instrument pe care oricine ar trebui să-l aibă la îndemână atunci când vorbim despre sectorul civil sau despre oamenii care fac România bine. Maparea actuală demonstrează încă o dată cât de bine conectați suntem la toate inițiativele din țară, și cum se reflectă binele în special în domenii cheie de dezvoltare, ca educația sau incluziunea socială, unde încă avem foarte mult de recuperat”, a declarat Ana Murray, country director Ashoka România.

Rețeaua de inovatori sociali în 2022 este compusă din 779 de persoane (noduri) și 1013 legături între ele, ceea ce înseamnă o medie de 2,6 conexiuni pe nod. În medie, fiecare individ a fost nominalizat de alți 1,3 inovatori și a făcut la rândul său 4,33 nominalizări.

În 2022, în cadrul sectorului principal de activitate din care fac parte agenții schimbării, 30% menționează sectorul educațional, 20% domeniul incluziunii sociale, 15% transversal, 12% implicare civică, 7% dezvoltare socio-economică și 5% mediu.

În ceea ce privește regiunea de proveniență, cei mai mulți agenți ai schimbării provin din regiunea București-Ilfov (45%), urmați de Nord-Vest (13%), Nord-Est (12%), Vest (9%) și Centrul țării (9%).

Privind încadrarea juridică, cei mai mulți agenți ai schimbării au menționat ONG (76%), urmați de organizații publice (13%) și organizații private (9%).

“Una dintre provocările oamenilor care schimbă România în bine este faptul că uneori se simt descurajați sau chiar singuri în demersul lor, precum în legenda David versus Goliath. Harta Ashoka demonstrează atât diversitatea acțiunilor dar și frecvența acestora, prin identificarea a peste 700 de inovatori sociali care se remarcă în inițiative de schimbare pozitivă.  

Maparea acestora într-un instrument simplu de utilizat, digitatilizat și accesibil are rolul de a strânge rândurile între inovatorii sociali și astfel de a maximiza potențialul proiectelor lor. Ne dorim totodată o mai ușoară colaborare între sectorul ONG, public și privat, această hartă facilitând astfel de intersecții”, spune Silvia Luican, fondatoare IZI data.

Raportul complet privind Harta Inovatorilor Sociali este disponibil AICI, iar harta interactivă poate fi descoperită AICI.

Pentru realizarea studiului, prin utilizarea metodologiei „bulgărelui de zăpadă”, s-a pornit de la un număr inițial de 52 de noduri (46 noduri respondenți confirmați), persoane recomandate de către ASHOKA România, urmărind o distribuție echilibrată pe domenii de activitate, gen și regiuni geografice.

Colectarea de date s-a realizat în două etape. Prima a vizat realizarea a 305 interviuri telefonice cu ajutorul a 7 operatori, în perioada iulie – septembrie 2022. În urma acestei etape, au fost aprobate 299 de intrări. Într-o a doua etapă, aceștia din urmă au nominalizat un nou val de persoane potrivite demersului, rezultând alți 474 de inovatori unici cartografiați.

Aceștia au fost contactați prin email pentru a-și da acordul de publicare al numelui împreună cu un set de date simplificat cu privire la gen, domeniu de activitate, experiență, regiunea și organizația în care activează. După centralizarea acordurilor, s-au adăugat astfel alte 339 de confirmări, ajungându-se în final la un total de 638 de persoane confirmate nominal pe hartă, restul până la 779 nominalizări fiind anonimizate.

Despre Ashoka

Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, clasată de NGO Advisor pe locul 5 din 500 de ONG-uri din lume. Ashoka este prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societăți în care fiecare persoană este un creator de schimbare, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale.

Photo 37153257 © Syda Productions | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: