Happy Hour pentru schimbul valutar
Reading Time: 3 minuteVrei să faci un schimb valutar și cauți un curs bun? UniCredit Bnak le oferă clienților posibilitatea de a realiza o operațiune de schimb valutar pe zi, în sumă maximă de 1.000 de euro per tranzacţie, la cursul anunțat de BNR, prin ″Happy Hour Exchange Rate″.
UniCredit Bank a lansat o nouă ofertă pentru GeniusCont – o ofertă pentru clienţii care aleg să încaseze venituri recurente la bancă.
- Două beneficii unice pe piața din România – schimb valutar la cursul Băncii Naţionale a României prin Mobile Banking sau Online Banking în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul orar 13.15 şi 14.15, şi bani înapoi la plata facturilor de utilităţi realizate prin Mobile Banking, Online Banking sau Debit Direct.
- Şase oferte tranzacţionale noi, personalizate pentru a răspunde nevoilor financiare ale diferitelor categorii de clienţi, cu următoarele beneficii de bază: zero comision pentru administrarea lunară a contului curent, încasări în cont, emiterea şi administrarea unui card de debit, utilizare Mobile Banking și Online Banking, retragerea de numerar de la orice ATM din ţară şi plăţi electronice în lei către orice bancă din România.
„Am creat această ofertă de produs pornind de la o analiză și o segmentare atentă a pieței din România deoarece ne dorim să răspundem cât mai bine nevoilor clienților noștri și să inovăm constant, astfel încât interacțiunea lor cu banca să fie cât mai ușoară”, a declarat Sorin Drăgulin, Director Produse şi Segmente Retail în cadrul UniCredit Bank.
UniCredit Bank a lansat o nouă ofertă tranzacţională adresată persoanelor fizice, ca parte a promisiunii sale strategice de a deveni un jucător de top pe piaţa de retail din România, a arătat Sorin Drăgulin, la conferința de presă de lansare a produsului.
Noua ofertă lansată de UniCredit Bank vine în întâmpinarea nevoilor financiare ale tuturor categoriilor de clienţi, tineri aflați la început de drum, angajați, antreprenori sau pensionari, oferindu-le beneficii personalizate prin cele 6 oferte tranzacţionale GeniusCont: Junior, iCont, Clasic, Pensionar, Gold sau Platinum, unele dintre acestea, unice pe piaţa din România, nemaifiind furnizate de nicio altă bancă, au arătat reprezentanții băncii.
Astfel, toți clienții GeniusCont UniCredit vor beneficia de comisioane 0 pentru administrarea lunară a contului curent, încasări în cont, utilizarea Mobile Banking și Online Banking, retragerea de numerar de la orice ATM din România și pentru plățile electronice în lei realizate către orice bancă din România.
Mai mult decât atât, noile oferte tranzacţionale GeniusCont includ beneficii unice în România: ″Happy Hour Exchange Rate″, care le oferă clienților posibilitatea de a realiza o operațiune de schimb valutar pe zi, la curs BNR, de luni până vineri, în intervalul orar dedicat, în sumă maximă de 1.000 de euro per tranzacţie, și ″Bani înapoi lunar pentru plata a minim 3 facturi de utilităţi″ prin Online Banking, Mobile Banking sau Debit Direct, prin care clienţii sunt recompensaţi cu 3 lei dacă achită minim 3 facturi de utilităţi într-o lună.
“Fie că sunt la început de drum, fie că sunt în punctul culminant al carierei sau că se află la pensie, cei care optează pentru una dintre ofertele tranzacţionale GeniusCont vor putea primi beneficii financiare, parte dintre ele unice pe piața din România, care răspund perfect nevoilor lor actuale. Ne menținem astfel promisiunea strategică de a dezvolta constant produsele și serviciile noastre astfel încât UniCredit să devină un jucător de top pe piața de retail din România”, a declarat Sorin Drăgulin.
Ofertele tranzacţionale GeniusCont au fost personalizate pentru a răspunde nevoilor specifice ale tuturor clienţilor, atât pentru cei aflați la început de drum, care primesc beneficiile de bază, cât şi pentru clienţii cu volume tranzacţionale mai mari și cu nevoi financiare mai diversificate, care pot beneficia şi de conturi curente în valută cu administrare gratuită, carduri de debit premium cu zero taxă pentru emitere şi administrare, zero comision la retragerea de numerar de la orice ATM din lume sau asigurări gratuite de călătorie în străinătate sau pentru protecţia cardului. Detalii complete privind oferta GeniusCont sunt disponibile în sucursalele UniCredit Bank şi pe website, de unde se poate descărca şi Regulamentul oficial al programului de beneficii GeniusCont.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz