Guvernul va prelungi compensarea prețului la carburanți până la sfârșitul anului
Reading Time: < 1 minutGuvernul a decis prelungirea până la finalul lui 2022 a schemei de compensare a prețului la carburanți
„Vom prelungi ordonanța de urgență prin care compensăm prețul la carburanți. A fost o decizie care a produs efecte, am reușit să stabilizăm și chiar să scadă prețul la combustibil, preț care produce efecte pe întreg lanțul și în felul acesta până la sfârșitul anului vom beneficia de aceeași măsură de compensare”, a declarat joi premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.
Compensarea prețului la carburanți este de 0.5 lei la un litru de combustibil și este în vigoare de trei luni. Guvernul a luat această măsură pentru a ajuta populația care a fost afectată de o creștere galopantă a prețului la pompă.
Potrivit analizelor impactul bugetar al acestei măsuri este de 175 de milioane de lei pe lună.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz