Stiri

Guvernul recomandă iar masca la interior după ce numărul de cazuri de COVID a explodat

27 iul. 2022 2 min

Guvernul recomandă iar masca la interior după ce numărul de cazuri de COVID a explodat

Reading Time: 2 minute

Guvernul recomandă din nou purtarea măștii de protecție, după ce în ultimele zile s-au înregistrat peste 10.000 de cazuri de zi, de noi îmbolnăviiri de COVID. Un sfert din aceste cazuri sunt persoane care au fost vaccinate sau infectate în trecut. Astăzi membrii guvernului au purtat mască la ședința de guvern.

„Chiar şi astăzi a avut loc o discuţie în cadrul şedinţei cu ministrul Sănătăţii. Există o preocupare – nu doar la nivelul Ministerului Sănătăţii, dar şi la nivelul Guvernului – în legătură cu această creştere a numărului de cazuri şi, din acest punct de vedere, orice măsură de prevenţie din seria celor care au fost deja menţionate şi utilizate, până la urmă, nu doar în România, oriunde în lume, sunt binevenite, orice astfel de măsuri: purtatul măştii în spaţiile aglomerate, că vorbim de mijloacele de transport în comun sau încăperi unde nu se asigură acea distanţă minimă, mai ales că specialiştii vorbesc acum despre faptul că, deşi nu este la fel de periculoasă ca variantele anterioare, şi această formulă care tinde să devină predominantă este destul de contagioasă, din ce în ce mai contagioasă”, a afirmat Cărbunaru, după şedinţa de guvern, întrebat în legătură cu faptul că membrii Executivului au purtat masca de protecţie.

Purtarea măștii de protecție este o recomandaree

„Este unul dintre motivele pentru care, inclusiv în Guvern, aţi văzut ce s-a întâmplat şi astăzi, în cadrul şedinţei, mai ales că la invitaţia premierului, la şedinţa de guvern au participat şi o parte importantă dintre tinerii care s-au înscris în programul de intership la nivelul guvernamental şi cu toţii am purtat măşti. Se va menţine această recomandare implementată la nivelul Guvernului, ceea ce e valabil şi pentru alte categorii de spaţii aglomerate, în special, revin asupra mijloacelor transport în comun, chiar astăzi – şi domnul ministru al sănătăţii sublinia acest lucru”, a adăugat Cărbunaru, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, la nivel guvernamental se va sprijini, prin mijloace de comunicare, transmiterea acestor măsuri, menţionând că nu este vorba de obligaţii.

„Nu sunt obligaţii, pentru că nu avem în acest moment activat vreun cadru legal care să genereze obligativitate, dar, din păcate, după o perioadă atât de îndelungată, în care valurile de COVID-19 au lovit inclusiv România şi am văzut zeci de mii de victime care şi-au pierdut viaţa în această perioadă, ne gândim cu toţii atât la familiile lor, dar şi la cei care s-au recuperat, poate chiar cu greu, trecând o dată sau de două ori sau de mai multe ori prin această boală, că după această experienţă dureroasă, cu toţii ne dorim să folosim mijloace de protecţie, chiar şi fără a fi fost obligatorii, dar vin în menţinerea sănătăţii noastre”, a mai spus Cărbunaru.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: