Business

Guvernul prelungește amnistia fiscală. Până când trebuie depuse notificările

Reading Time: 2 minute

Guvernul a decis, prin Ordonanță de urgență, prelungirea termenului pentru amnistia fiscală până la data de 19 decembrie 2024.

Rermenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenția de a beneficia de amnistia fiscală rămâne, însă, 25 noiembrie 2024. Decizia a fost luată de Guvern, prin Ordonanță de urgență, pentru a veni în sprijinul contribuabililor care vor să-și clarifice situația fiscală. Concret, termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenția de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie, dar se prelungește termenul pentru depunerea cererii și plată până la 19 decembrie.

De asemenea, Guvernul a stabilit introducerea unui calendar de creștere graduală a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic. Este o măsură ce urmărește asigurarea predictibilității fiscale pentru operatorii economici din domeniul alcoolului și băuturilor alcoolice.

Totodată, Ordonanța de Urgență exceptează de la prevederile privind actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic. Se are în vedere faptul că pentru aceste produse se introduce un calendar de creștere graduală a nivelului accizei pentru perioada 2025 -2026, nivel calculat pe baza ratei mediei anuale a inflației din anul 2024.

Măsura se înscrie în demersurile guvernamentale pentru creșterea eficienței colectării obligațiilor bugetare și asigurarea unei mai bune încasări la bugetul de stat a accizelor și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.

De asemenea, Ordonanța de Urgență completează Codul de procedură fiscală în sensul că un subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală poate fi înregistrat din oficiu de organul fiscal central și la solicitarea unui notar public, în scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege. Această acțiune are loc în considerarea faptului că, potrivit actelor normative de organizare și funcționare a activității notariale, notarii publici sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public și trebuie să identifice persoanele fizice/juridice, iar codul de identificare fiscală este un element de identificare a acestora.

Team

Recent Posts

„Moromeții 3” se lansează oficial în cinematografele din întreaga țară

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula…

35 de secunde ago

Franciza RO concept OSCAR a ajuns la 90 de benzinării după 7 ani de activitate

RO Concept OSCAR, rețeaua de benzinării în franciză, dezvoltată de OSCAR Downstream, cel mai mare furnizor independent de carburanți din…

38 de minute ago

Wayne Visser: Sustenabilitate pentru prosperitate

Cu o carieră extinsă care îmbină teoria cu practica, Wayne Visser este expert în domeniul sustenabilității și responsabilității sociale a…

o oră ago

Art Safari arată cum au sărbătorit românii Crăciunul, de-a lungul generațiilor

Din 28 noiembrie, se deschide la Art Safari expoziția „Cele mai frumoase tradiții”, curator Cristian Vechiu, ce explorează bogăția obiceiurilor…

2 ore ago

De la fermă la raft: cum aduce Carrefour prospețimea locală în magazine prin cooperativa Grădina Noastră din Malu Spart

Carrefour România este retailerul cu cea mai extinsă rețea locală și ultralocală din România, cu peste 1.450 de producători în…

3 ore ago

Paul Radu Grigoriu: Cine îi face înțeleși pe europarlamentari

Pentru a se înțelege unii cu alții, europarlamentarii au nevoie de interpreți chiar și în ”casa lor”, fie că este…

4 ore ago