Guvernul dă 700 de milioane de lei pentru reabilitarea planșeului din Piața Unirii
Reading Time: 2 minuteGuvernul va aloca 700 de milioane de lei pentru reabilitarea planșeului peste râul Dâmbovița, din Piața Unirii din București. Planșeul este construit în perioada interbelică și nu a avut niciodată parte de lucrări de reparație sau de reabilitare. Pe sub acesta curge râul Dâmbovița, iar datorită acestui fapt structura sa de rezistență s-a șubrezit. Lucrările ar trebui efectuate de Primăria Sectorului 4, beneficiarul investiției.
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a decis, în ședința de astăzi, includerea, în Programul național de investiții ”Anghel Saligny”, a lucrărilor de regenerare a spațiilor publice din zona Unirii, prin finanțarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului de acoperire a râului Dâmbovița în Piața Unirii.
Astfel, bugetul Programului va fi suplimentat cu suma de 750.751.800,69 de lei, sumă care va fi alocată lucrărilor de consolidare și reabilitare a planşeului Unirii, în condițiile în care aceasta este o zonă centrală, intens circulată, iar autoritățile publice locale nu pot suporta, de la bugetul local, valoarea totală a investiției.
Consolidarea acestui obiectiv este urgentă întrucât, în prezent, planșeul este într-o stare avansată de degradare din cauza expunerii la umiditate excesivă, prezentând deteriorări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, iar stratul de acoperire a armăturilor este puternic corodat.
Astfel, consolidarea structurii existente a planşeului implică lucrări la partea carosabilă a străzilor afectate, trotuare, alei și spații verzi, și vor consta, în principal, în desfacerea straturilor rutiere, demolarea completă a planșeului existent până la nivelul terenului, înlocuirea structurii existente cu o structură nouă, modernă și performantă, care să răspundă tuturor cerințelor de trafic, realizarea unei noi infrastructuri, a unei hidroizolații performante, înlocuirea rosturilor de dilatație, precum și consolidarea fundațiilor existente.
Pentru încheierea contractului de finanțare, autoritățile locale din sectorul 4, beneficiar al finanțării, trebuie să încarce, în platforma digitală investitii.mdlpa.ro, pusă la dispoziție de MDLPA, documentele prevăzute la art. 9 alin. (1) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții ”Anghel Saligny”.
Photo 101413322 © Elenaphotos | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz