Stiri Business

Guvernul a aprobat contractul de finanțare de 600 mil. euro pentru Autostrada Moldovei Ploiești – Pașcani

4 apr. 2024 4 min

Guvernul a aprobat contractul de finanțare de 600 mil. euro pentru Autostrada Moldovei Ploiești – Pașcani

Reading Time: 4 minute

Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a Ministerului Finanțelor, legea pentru aprobarea contractului de finanțare pentru Autostrada Moldovei, Ploiești – Pașcani. Actul normativ aprobă contractul de finanțare în valoare de 600 milioane euro între România şi Banca Europeană de Investiții, pentru construcția Autostrăzii A7.

Realizarea acestui obiectiv de infrastructură va asigura îndeplinirea principalelor obiective prevăzute în cadrul Planului National de Redresare și Reziliență (PNRR), Reforma R1 – Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră / Investiția I3 – Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe rețeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului și siguranța rutieră.

De asemenea, investiția va conduce la realizarea obiectivelor asumate prin Regulamentul 1315/2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și prin realizarea unei infrastructuri noi, necesară pentru asigurarea protecției mediului, reducerii emisiilor de carbon, siguranței și eficienței serviciilor de transport.

Pentru facilitarea implementării, Autostrada Ploiești – Pașcani a fost divizată în 4 secțiuni:

  • Ploiești – Buzău, cu o lungime de 63,25 km
  • Buzău – Focșani, cu o lungime de 82,44 km
  • Focșani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km
  • Bacău – Pașcani, cu o lungime de 77,39 km

Autostrada Ploiești – Pașcani va contribui la călătorii rapide si fiabile pe distanțe lungi, precum și pe relații de navetă, prin reducerea timpului de călătorie și creșterea vitezei medii de deplasare, la îmbunătățirea condițiilor de siguranță a traficului rutier și va reduce impactul negativ asupra mediului (traversări de arii protejate, schimbări de categorii de folosință a terenului, riscuri privind schimbări climatice etc.) cât și impactul negativ asupra populației si așezărilor umane.

Se estimează că obiectivul de infrastructură în lungime de 319 km, profil 2×2 benzi de circulație se va finaliza în 2025, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de 48 de luni de la data semnării Contractului de finanțare. Conform prevederilor Contractului, împrumutul poate fi tras în maxim 20 tranșe, valoarea minimă a unei tranșe fiind de 30 milioane euro. Împrumutul acoperă până la 50% din costul total al realizării obiectivului de infrastructură. Nu sunt eligibile cheltuielile cu TVA și cele privind exproprierile.

Termenii financiari aferenți împrumutului, respectiv maturitatea, modalitatea de rambursare, tipul de dobândă (fixă sau variabilă), frecvența și termenele de plată a serviciului datoriei publice vor fi stabilite pentru fiecare tranșă în parte cu ocazia tragerii, cu luarea în considerare a termenilor și condițiilor standard ale BEI, așa cum sunt prevăzute în Contractul de finanțare, respectiv: maturitatea de până la 25 ani de la data tragerii, pentru fiecare tranșă în parte, pentru opțiunea de rambursare în mai multe rate și de până la 16 ani de la data tragerii tranșei, pentru opțiunea de rambursare într-o singură tranșă.

Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, achitarea dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului se asigură, conform legislației în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanțărilor rambursabile contractate de Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat şi refinanțării datoriei publice guvernamentale.

Când va fi gata Autostrada Moldovei

Realizarea Autostrăzii Ploiești – Pașcani a fost aprobată prin H.G. nr. 522/2021 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Autostrada Ploiești– Buzău”, județele Prahova şi Buzău, H.G. nr. 130/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Autostrada Buzău–Focşani”, județele Buzău şi Vrancea, H.G. nr. 903/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Autostrada Focşani–Bacău”, județele Vrancea şi Bacău și H.G. nr. 688/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Autostrada Bacău–Pașcani”, județele Bacău, Neamț şi Iaşi.

Valoarea totală astfel aprobată este de 30.666,578 milioane de lei (TVA inclus). Obiectivul beneficiază de fonduri alocate de la bugetul de stat din anul 2021, la titlurile X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 și XIII Proiecte cu finantare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR. Valoarea totală alocată Proiectului prin PNRR este de aprox. 1.949,11 mil. Euro (reprezentând aprox. 9.587,481 mil. lei).

Implementarea va fi asigurată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin CNAIR, în calitate de agenție de implementare. În această calitate, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate privind realizarea autostrăzii și utilizarea fondurilor alocate acestuia.

Ministerul Finanțelor, pe de o parte, şi Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A, pe de altă parte, vor încheia un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile şi obligațiile pârților în ceea ce priveşte realizarea obiectivului de infrastructură și executarea contractului de finanțare.

Echivalentul în lei al valorii împrumutului se cuprinde în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ca parte a cheltuielilor aferente realizării autostrăzii, în cadrul sumelor alocate anual cu această destinație de la bugetul de stat.

Tragerile în cadrul împrumutului vor fi efectuate de către Ministerul Finanțelor, conform prevederilor Contractului de finanțare, în baza raportărilor/evidențelor furnizate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin CNAIR, privind cheltuielile/activitățile eligibile efectuate în cadrul împrumutului.

Sumele trase din împrumut de către Ministerul Finanțelor vor avea destinațiile prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv finanțarea deficitului bugetului de stat şi refinanțarea datoriei publice guvernamentale.

În cadrul ședinței Executivul a aprobat și indicatorii tehnico-economici pentru ”Varianta de ocolire Gura Humorului”, din județul Suceava.

Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții a fost încheiat un Parteneriat de implementare între CNAIR și Consiliul Județean Suceava, în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 101/2020 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020.

Principalii indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiții au fost aprobați cu Avizul Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe nr.13/22.02.2024 și sunt următorii: lungime traseu: 10,142 km, lățime platformă: 23,50 m, lățime parte carosabilă: 2×7,00 m, poduri/pasaje/viaducte: 8 buc.

Finanțarea investiţiei (inclusiv TVA) în valoare de peste 2,6 miliarde lei se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (PT) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Foto 61819197 © Theodor Bunica | Dreamstime.com

Array

Articole pe aceeași temă: