Stiri

Guvernul a aprobat actul normativ privind amânarea ratelor pentru fermieri

9 oct. 2024 4 min

Guvernul a aprobat actul normativ privind amânarea ratelor pentru fermieri

Reading Time: 4 minute

Guvernul a aprobat amânarea ratelor pentru fermieri printr-o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OUG nr.4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul 2023 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Amânarea ratelor, prelungită până pe 1 august 2025

Modificările și completările vizează suspendarea de drept, începând cu data solicitării, a rambursării datoriilor curente și restante, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane, care fac obiectul contractelor de credit, respectiv leasing, încheiate cu creditorii instituții de credit sau cu instituții financiare nebancare, utilizate în sectorul agriculturii primare, cu scadența în anul 2024, pentru o perioadă de timp până la data de 1 august 2025. Măsura se aplică pentru debitorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • transmiterea către creditori a solicitării de suspendare, însoțită de copia procesului – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, încheiat pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate
  • dobânda percepută de creditor de la debitor este mai mare de 2,5% + ROBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în lei și 2% + EURIBOR de la 1 la 12 luni pentru creditele în valută, stabilite în contracte, după caz. Nivelul ROBOR-ului se stabilește în ziua înregistrării cererii debitorului

Măsura suspendării executărilor silite se va aplica pe întregul lanț valoric, fermieri – distribuitori – producători/furnizori, la cerere, prin raportare la prețul de achiziție, pe baza proceselor verbale emise de autoritățile competente privind constatarea și evaluarea pagubelor la culturi agricole vegetale și a avizelor de expediție sau a altor documente în vederea certificării cantităților livrate.

În cazul în care debitorii își achită până la data de 31.12.2024, obligațiile de plată aferente contractelor aflate în derulare nu se vor percepe dobânzi, penalități, majorări de întârziere sau alte costuri similare și se vor menține toate discount-urile și beneficiile stabilite în contractele de vânzare-cumpărare sau de furnizare de resurse materiale destinate producției agricole vegetale pentru anul 2024. Măsura se aplică pe întregul lanț valoric, respectiv fermieri – distribuitori – producători/furnizori.

Pe toată perioada aplicabilității măsurilor menționate sunt interzise orice acte sau operațiuni având ca obiect transferuri patrimoniale de către fermieri, altele decât cele făcute în cursul firesc al desfășurării activității curente, acestea fiind prezumate ca realizate în frauda creditorilor și lovite de nulitate absolută.

Termenul de aplicare a măsurilor descrise mai sus se prelungește până la data de 01 august 2025.

De prevederile actului normativ vor beneficia producătorii agricoli din contractele de credit, respectiv leasing, încheiate cu instituții de credit sau instituții financiare nebancare, care dețin copii ale proceselor – verbale de constatare și evaluare a pagubelor, încheiate pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2023 si primăvara anului 2024, pentru plante perene, plantații pomicole și plantații viticole, care au fost afectate de seceta pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024, într-un procent de 50%, reprezentând media gradului de calamitate a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare a stării de calamitate.

La finalul lunii septembrie, Asociația Input Agro Romania, care adună principalii distribuitori de inputuri din sectorul agricol din România, avertiza că amânarea ratelor și a datoriilor pe care le au fermierii către bănci și furnizori nu face decât să mute problema pe lanțul comercial și consideră că există alte soluții viabile pentru rezolvarea situației dificile din agricultura românească.

Ajutoare pentru fermierii afectați de secetă

Executivul a aprobat și o ordonanță de urgență pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant acordat producătorilor agricoli pentru culturi agricole afectate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024

Pentru această schemă de ajutor de stat în sumă totală de 2 miliarde de lei, resursele financiare se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024.

Peste 230.000 de producători agricoli persoane fizice, firme sau întreprinderi familiale ale căror culturi au fost afectate de secetă, în perioada septembrie 2023 – august 2024, vor putea primi compensații financiare. Este vorba despre granturi (bani care nu trebuie restituiți de beneficiari) de 1.000 lei/ha pentru fiecare hectar calamitat.

Beneficiarii schemei sunt :

  • producători agricoli persoane fizice;
  • producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
  • producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, societățile agricole organizate în conformitate cu Legea nr.36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, cu modificările și completările ulterioare, societățile comerciale organizate în conformitate cu Legea societăților nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, grupurile și organizațiile de producători recunoscute potrivit Ordonanţei Guvernului nr.37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.338/2005, cu modificările și completările ulterioare cooperativele agricole organizate în conformitate cu Legea cooperației agricole nr.566/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Schema se acordă cu îndeplinirea de către beneficiari a următoarelor condiții de eligibilitate :

  • deținerea unui proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, pentru culturile agricole anuale, culturile agricole perene, plantații pomicole, vii, și suprafețele aferente calamitate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024;
  • suprafața culturii calamitate reprezintă un procent de calamitare de peste 30% din suprafața aferentă culturii  declarate în cererea eligibilă 2024;
  • sunt înregistrați în evidențele APIA, cu cererea de plată 2024, din care se identifică culturile agricole, precum și suprafețele de teren declarate, aferente acestor culturi;
  • nu sunt în dificultate, cu excepția beneficiarilor a căror dificultate este cauzată de seceta pedologică manifestată în perioada septembrie 2023 – august 2024 și este dovedită prin procesele verbale cu procente de calamitare de peste 30% și până la 100% inclusiv.
Array

Articole pe aceeași temă: