Lifestyle

Gustul unei vacanțe reușite

Reading Time: 3 minute

Iată cinci restaurante care oferă o experiență culinară de neuitat turiștilor care aleg să își petreacă următoarea vacanță în România

Până nu demult, una dintre principalele nemulțumiri ale turiștilor care alegeau să își petreacă vacanțele în România, era lipsa unor restaurante care să le ofere un meniu mai bogat și creativ care să conțină și altceva în afara nelipsiților mici cu cartofi prăjiți și a preparatelor tradiționale. Încet-încet, pasionații de gastronomie nu mai sunt nevoiți să opteze doar pentru vacanțele în afara țării, atunci când caută o experiență completă, în care să își poată răsfăța și papilele gustative.

Pe harta pasionaților de gastronomie din țară, apar din ce în ce mai multe restaurante deschise de antreprenori tineri, cu bucătării conduse de chefi creativi, care propun o serie de preparate savuroase ce  „dau gust” vacanțelor petrecute în România.

Specialiștii Eximtur ne-au ajutat să identificăm cinci hoteluri, din cele mai populare destinații turistice din România, ale căror restaurante îi vor face și pe pasionații de gastronomie să revină și să descopere, rând pe rând, toate preparatele din meniurile lor.

Grand Hotel Balvanyos, Balvanyos

Hotelul este situat chiar în inima Munților Carpați și este renumit nu numai pentru eleganța și confortul pe care le oferă pasionaților de călătorii, ci și pentru bucătăria rafinată. Turiștii au la dispoziție patru restaurante, pentru toate gusturile și buzunarele, inclusiv unul fine-dining. Restaurantul „Fork” oferă preparate sofisticate și creative care îi vor face pe turiștii care le degustă să își dorească să revină în Balvanyos. Hotelul în sine este o destinație de vis, fiind amplasat într-un cadru de poveste.

Hotel Castelnor, Păltiniș

Hotelul din Păltiniș oferă nu numai experiențe de cazare excelente, ci și unele culinare de neuitat. Pentru atenția deosebită acordată ingredientelor proaspete și locale, ce dau savoare și gust oricărui preparat, ar trebui să țineți minte numele hotelului Castelnor din Păltiniș. Dacă ajungeți aici, nu trebuie să ratați ciorba de burtă reinterpretată cu eleganță și plăcinta cu mere care vă vor surprinde cu un gust prefect echilibrat. Hotelul este locul ideal din care gurmanzii pot începe o „călătorie gastronomică” în Transilvania, o regiune cu o tradiție bogată și plină de gust în farfurie.

Hotel Parc, Moneasa

Moneasa, o stațiune balneară renumită pentru peisajele pitorești și pentru apele termale, găzduiește Hotel Parc, un loc cunoscut și pentru mâncarea preparată în bucătăria restaurantului. Meniul este unul divers, care poate satisface gusturile tuturor gurmanzilor. De la preparate internaționale, la unele tradiționale, cum ar fi supa gulaș, toate felurile de mâncare sunt pregătite cu atenție, oferind turiștilor o experiență culinară de neuitat.

Silver Mountain Resort Spa Elexus, Poiana Brașov

Turiștii care ajung în Poiana Brașov și vor să se bucure de o adevărată experiență gastronomică, nu trebuie să rateze o cină la restaurantul Silver Mountain, în meniul căruia vor descoperi preparate sofisticate, pline de savoare. De la vită cu sos de ciuperci sau preparate creative din pește și fructe de mare, oaspeții resortului din stațiunea montană se vor putea bucura de o experiență completă, fără să fie nevoiți să părăsească România. Restaurantul oferă o panoramă spectaculoasă asupra munților, iar atmosfera elegantă, completează perfect experiența culinară. Aici, oaspeții pot opta pentru un „floating breakfast”, adică pot servi micul dejun în piscină, în intimitate.

Elexus Boutique, Predeal

Un hotel deschis în urmă cu mai bine de 100 de ani și renovat complet în 2020, găzduiește un restaurant făcut celebru de sarmalele cu mămăligă și papanașii cu smântână, pe care trebuie să le încercați dacă ajungeți pe Valea Prahovei. Restaurantul oferă un decor superb, cu accente tradiționale care îi fascinează nu numai pe turiștii străini, ci și pe cei din România. Chiar și turiștii care nu apreciază preparatele tradiționale, se vor simți bine la Restaurantul Robinson, pe care îl găzduiește boutique hotelul din Predeal, din meniul acestuia nelipsind preparatele din pește.

Foto: © Irina Ukrainets | Dreamstime.com

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Mentori către fondatorii de startup-uri: ”Vindeți! Prioritizați veniturile!”

Fondatorii ar trebui să se concentreze pe obținerea de venituri, mai degrabă decât pe creșterea cu orice preț și ar…

18 minute ago

Vin drone pentru agricultură și în România. DJI Agriculture va avea distribuitor local

Agridrone România, un start-up specializat în distribuția și consilierea pentru achiziția dronelor agricole, anunță cu mândrie că a fost desemnat…

o oră ago

Zalando: Românii se așteaptă la o experiență de cumpărături personalizată și inovatoare

Consumatorii români caută din ce în ce mai mult o experiență de cumpărături online mai bogată, personalizată și inovatoare atunci…

2 ore ago

Originalitatea și conexiunea umană în mediul digital

Internetics, festival de tradiție organizat de The Institute încă din 2001, a devenit o scenă de referință pentru performanțele și…

3 ore ago

Angela Galeța, Fundația Vodafone România: „O cifră care doare foarte mult este că doar 4% dintre români intervin să oprească un caz de violență domestică”

Angela Galeța, director al Fundației Vodafone România a vorbit, pe scena Zilelor Biz, la conferința de sustenabilitate din data de…

3 ore ago

Compania ce se va ocupa de realizarea Coridorului Verde din Marea Neagră se va lansa în următoarea lună

România alături de Azerbaidjan, Georgia și Ungaria lucrează la realizarea unui Coridor Verde, care va conecta energetic Marea Caspica cu…

4 ore ago