Grupul imobiliar Akcent Development a avut o cifră de afaceri de 48 mil. euro în 2020
Reading Time: < 1 minutGrupul Akcent Development, activ în piața imobiliară din București pe segmentele rezidențial și office, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 48 de milioane de euro.
Cifra a fost în creștere față de anul precedent, pe fondul finalizării și comercializării unui număr semnificativ de apartamente din cadrul ansamblului rezidenţial Cloud 9.
Veniturilor obținute din vânzarea proiectului Cloud 9 li s-au adăugat chiriile încasate din exploatarea clădirilor de birouri Eminescu Offices și Mendeleev Office 5 din centrul Capitalei, imobile finalizate în perioada 2019 – 2020, administrate de echipa de Asset Services Cushman & Wakefield Echinox.
Următorul proiect rezidențial major al grupului Akcent Development va fi dezvoltat în zona Bucureștii Noi din Capitală și va cuprinde un număr de aproximativ 900 de apartamente.
„Rezultatele obținute în 2020, într-un context dificil, sunt extrem de încurajatoare și ne fac să privim cu optimism către viitor. Anul acesta va fi puțin atipic, în condițiile în care ne așteptăm la o majorare a veniturilor din închirierea spațiilor de birouri, pe fondul creșterii gradului de ocupare, și la o scădere a veniturilor din segmentul rezidențial, în condițiile în care peste 70% din apartamentele proiectului Cloud 9 au fost deja vândute. În acest context, ne propunem ca până la finalul anului să demarăm un nou proiect rezidențial de amploare, care să readucă cifra de afaceri a grupului pe un trend ascendent.”
Laurențiu Afrasine, CEO Akcent Development
Akcent Development este prezent de 20 de ani pe piața imobiliară din Capitală și are un portofoliu de aproximativ 7.500 de apartamente finalizate, dintre care peste 3.000 de apartamente în proiecte precum Cloud 9, 21 Residence sau 20 Residence.
Pe segmentul de birouri, compania s-a concentrat pe proiecte boutique, precum Mendeleev Office 5, Eminescu Offices, Rosetti Tower și Oscar One, situate în zona centrală a orașului.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz