Grupul de clinici Cronos Med a ajuns la Brașov
Reading Time: 2 minuteGrupul Cronos Med, rețeaua numărul 1 de medicină estetică din România, a achiziționat o clinică la Brașov, prin cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni Biootika.
„Investiția pe care o facem la Brașov alături de partenerii noștri de la Morphosis Capital o urmează pe cea de la Iași, este mai mare, chiar dublă. Pe lângă tratamentele de medicină estetică, ne dorim să oferim, în viitor, și servicii de chirurgie estetică în inima Transilvaniei”, a spus fondatorul Grupului Cronos Med, chirurgul plastician Constantin Stan.
Din această primăvară, noua clinică Cronos Med le oferă brașovenilor și pacienților din regiune acces la cele mai avansate proceduri estetice faciale si corporale minim și non invazive, precum și la tehnologie high-end.
„Investiția de la Brașov se ridică la aproape 1,5 milioane de euro. Suntem lideri de piață, ne-am dorit să ajungem cu brandul Cronos Med și în Transilvania. Continuăm extinderea în orașe-cheie din toată țara, așa cum am promis. Parteneriatul cu Cronos Med este despre performanță medicală recunoscută nu doar național, ci și la nivel internațional înalt” , a declarat Co-Founder & Managing Partner Morphosis Capital, Andrei Gemeneanu.
Cronos Med este prima clinică privată de medicină estetică din România și din zona Europei de Est. A fost creată în 1991 la Bacău, de chirurgul Constantin Stan. 32 de ani mai târziu, are în portofoliu clinici la București, Bacău, Iași, acum și la Brașov. Raportat la cifra de afaceri, grupul Cronos Med reprezintă cea mai mare reţea de clinici de estetică medicală din România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz