Greva din învățământ s-a încheiat. Guvernul a aprobat creșterea salariilor cu 1.300 lei brut și o primă de carieră didactică de 1.500 de lei
Reading Time: 3 minuteGuvernul României a adoptat luni, 12 iunie, două ordonanțe de urgență care oferă garanțiile solicitate de către reprezentanții cadrelor didactice pentru a înceta greva declanșată pe 22 mai.
Executivul a decis, astfel, să majoreze salariile personalului didactic și ale personalului didactic auxiliar, atât în învățământul preuniversitar, cât și în învățământul universitar, cu 1.300 lei brut pentru fiecare dintre funcții.
Cu aceeași sumă brută, 1.300 lei, au fost majorate salariile personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum și pentru celelalte categorii de funcții cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În cazul personalului nedidactic din sistemul de învățământ preuniversitar și superior, salariile au fost majorate cu suma de 400 lei brut pentru fiecare funcție. De această majorare cu 400 lei brut a salariului de bază va beneficia și personalul nedidactic încadrat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari. Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.
„În acest moment, o dată cu anunțarea suspendării mișcării de protest, cadrele didactice se întorc în școli și procesele educaționale revin la normal, urmând ca, așa cum am anunțat în cursul briefingului de ieri, să urmeze toate etapele firești – încheierea situației școlare, Evaluarea Națională, care începe cu probele scrise de luni, 19 iunie, și apoi probele scrise ale examenului de Bacalaureat, cu echivalarea probelor de competențe cu mediile de pe parcursul liceului.”
Ligia Deca, ministrul Educației
Cum se va acorda prima pentru carieră didactică
O altă ordonanță de urgență aprobată luni de guvern prevede că vor beneficia de o primă de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, cadrele didactice, didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat, aflate în activitate în anul școlar 2022-2023, precum și cadrele didactice din sistemul de învățământ universitar de stat care dețin gradul didactic de conferențiar, șef de lucrări/lector și asistent universitar, precum și personalul didactic auxiliar, din sistemul de învățământ universitar, aflat în activitate în anul universitar 2022-2023.
Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023, și va putea fi utilizată în anul școlar 2023 -2024.
Prima de carieră didactică se acordă și pentru următorii ani școlari/universitari, respectiv în perioada anilor școlari/universitari 2023/2024 până în anul școlar/universitar 2026/2027, pentru a susține cariera didactică a personalului didactic din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat.
Prima de carieră didactică poate fi utilizată pentru următoarele categorii de cheltuieli:
- cursuri de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
- echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate;
- cărți de specialitate precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
- un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice specifice ale cadrelor didactice
Personalul nedidactic va beneficia de o primă de carieră profesională, în limita unui plafon anual de 500 lei/an școlar, pentru cursuri de pregătire profesională, precum și de alte categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale, pentru a susține activitatea didactică atât din sistemul de învățământ universitar cât și din sistemul de învățământ preuniversitar. Plafonul de 500 lei/an școlar este valabil pentru anul școlar 2023-2024.
Fondurile necesare pentru prima de carieră didactică și de carieră profesională se asigură din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Educație și Ocupare, perioada de programare 2021-2027, în limita fondurilor disponibile existente cu această destinație.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz