Virginia Cinquemani este coach și fondatoarea Green Gorilla, o companie de training și coaching în leadership din Anglia care se adresează profesioniștilor din domeniul sustenabilității. Cu o carieră îndelungată în sustenabilitate și o pasiune pentru dezvoltarea abilităților soft, Virginia își dedică munca susținerii celor care doresc să facă o schimbare semnificativă în această industrie dinamică și provocatoare.
Am discutat cu Virginia Cinquemani despre provocările specifice pe care le întâmpină profesioniștii în sustenabilitate în prezent, ce abilități sunt necesare pentru această industrie în continuă schimbare și cum pot deveni profesioniștii din domeniul sustenabilității mai productivi.
Am lucrat în sectorul sustenabilității, instruind profesioniști tehnici, timp de foarte mulți ani, până când am realizat că una dintre cele mai mari bariere în adoptarea sustenabilității nu era lipsa soluțiilor tehnice, ci incapacitatea profesioniștilor de a „vinde” sustenabilitatea și de a comunica esența mesajului către audiențele lor. Așa că am decis să susțin profesioniștii din domeniul sustenabilității să devină mai influenți prin dezvoltarea abilităților lor soft și prin creșterea gradului de conștientizare.
Numele companiei mi-a venit în vis, dar mi-a plăcut imediat, deoarece gorilele sunt puternice, asertive și vegane. Green Gorilla oferă traininguri personalizate și de e-learning pe abilități soft (inclusiv comunicare, vânzare și reziliență) pentru profesioniștii în sustenabilitate. De asemenea, oferă coaching de carieră pentru persoanele care doresc ca munca lor să aibă mai mult impact în sustenabilitate sau care vor să lucreze în acest domeniu, dar nu știu de unde să înceapă.
Totodată, oferim coaching de echipă pentru companiile care vor să lucreze mai eficient și mai productiv și să aibă un impact pozitiv asupra mediului. În 2020, am publicat o carte numită SustainABLE, care acoperă toate abilitățile esențiale pentru profesioniștii în sustenabilitate și modalitățile de a le dezvolta, iar acum urmează să public The Good Communicator, o carte ce se va concentra exclusiv pe comunicare pentru a promova sustenabilitatea.
Sectorul sustenabilității este incredibil de dinamic, iar profesioniștii din domeniu trebuie să țină pasul cu noile tehnologii, reglementări, oportunități și amenințări în mod constant. În același timp, trebuie să își gestioneze emoțiile eficient – sustenabilitatea tinde să facă parte din valorile lor, ceea ce poate duce la adevărate tulburări emoționale atunci când lucrurile nu merg așa cum și-ar dori. De asemenea, trebuie să își dezvolte abilitatea de a îi influența pe ceilalți într-un mod etic, printre multe alte lucruri pe care trebuie să le gestioneze aceștia.
Abilitățile tehnice și cunoștințele sunt fundamentale pentru a fi credibili în ochii clienților și ai consiliilor de administrație. De asemenea, există și alte abilități care ar trebui dezvoltate – ceea ce aș numi „abilități umane”: aici aș include comunicarea, empatia și reziliența, dar și abilități practice precum managementul proiectelor, pe măsură ce acestea devin din ce în ce mai complexe.
Folosesc o varietate de metode pentru a-mi susține clienții să devină mai conștienți, să își asume propriile destine și să își „elibereze gorilele verzi” – de la întrebări atent gândite până la artă, hărți mentale și plimbări în natură. Procesele mele de coaching încep întotdeauna prin concentrarea pe aspectele pozitive și unice ale unei persoane: punctele sale forte, valorile proprii și scopul său.
Îmi place să construiesc încrederea pe o bază solidă, asigurându-mă că o persoană apreciază pe deplin valoarea sa unică, abilitățile și locul său în lume. Abia apoi abordez eventualele lacune sau probleme. Feedbackul provenit de la clienți arată că rezultatele acestui proces țin cel mai adesea de claritate în ceea ce privește misiunea lor și calea viitoare, alături de încrederea de a le urma.
Petrecerea timpului pentru a planifica și prioritiza în fiecare săptămână cele mai importante sarcini cu cel mai mare impact ajută la gestionarea suprasolicitării provocate de responsabilitățile din ce în ce mai mari și mai conflictuale. Cu toate acestea, probabil că cel mai important aspect este să aibă grijă de propria sănătate mintală: este ușor să cedezi disperării atunci când urmărești știrile și vezi efectele schimbărilor climatice. Dar acest lucru te poate dezarma. Activități precum petrecerea timpului în natură vor reface o conexiune vitală cu mediul și îți vor reîncărca energia și capacitatea mintală.
Principala mea măsură de succes este gradul de satisfacție al clienților. Dacă aceștia finalizează programul mai încrezători, mai siguri pe ei și mai informați decât când au început, mi-am îndeplinit misiunea, deoarece ei vor face o diferență reală în locurile lor de muncă și în sustenabilitate. Acesta este ceea ce eu numesc „efectul meu de undă”.
Sper că marile companii petroliere și guvernele vor conștientiza urgența situației în care ne aflăm și se vor alătura eforturilor de a opri schimbările climatice și problemele asociate acestora. Avem nevoie de acțiuni de la nivel înalt, dar și de la nivelul de bază: oamenii trebuie să acționeze și să ceară schimbări în companii și organizații. Doar atunci va exista suficient impuls pentru a face tot ce trebuie pentru a asigura un viitor mai bun pentru copiii noștri. Speranța mea este ca sustenabilitatea să devină normalitate în toate domeniile de afaceri. Atunci, voi putea să mă pensionez.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 387 (16 octombrie – 16 noiembrie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…
Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…