Green-Frilensăr pe contour, proiectul care duce teatrul la graniţele României

Green-Frilensăr pe contour, proiectul care duce teatrul la graniţele României

Frilensăr este platforma culturală dedicată actorilor independenţi, fondată de Daniel Chirilă, regizor, actor şi scenarist, ce a luat naştere de la spectacolul cu acelaşi nume, în primăvara lui 2013. Spectacolul aborda pe un ton dulce-amărui situaţia artistului independent, sondând pe mai multe paliere, printre care: pregătirea educaţională, mediul instituţional subvenţionat, alternativa contra sistemului sau calitatea reală a principalilor exponenţi.

Trupa Frilensăr s-a stabilizat în iarna lui 2015 în capitala alternativelor şi în primul teatru independent din ţară, Teatrul LUNI de la Green Hours.

Pornind de la Trilogia emoţiilor parţial (ne)închipuite – Tristory şi de la statisticile îngrijorătoare privind domeniul cultural, din care reiese că publicul tânăr merge din ce în ce mai rar la teatru, Frilensăr şi-a propus să înconjoare România în perioada 21 iulie – 15 august 2017, prin Caravana Green-Frilensăr pe contour. Mai exact, actorii au dorit să ajungă acolo unde teatrul şi cultura pătrund foarte greu, în comunităţile mici de la graniţele României.

Despre cele 25 de zile şi 10 reprezentaţii din trilogia Tristory, în peste 10 localităţi de la graniţă, ne va vorbi Daniel, Chirilă, fondator Frilensăr.

1. Ce reprezintă Green-Frilensăr pe contour?

Green-Frilensăr pe contour e o caravana cu teatru în care s-au jucat 10 spectacole de teatru în 10 localități de graniță. Este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în care au fost abordate 10 comunități mici de pe întinsul granițelor României cu scopul de a ajunge la publicul tânăr și de a-i spune că e frumos la teatru și că merită.   

2. Se obțin greu finanțările din domeniul cultural?

Probabil că dacă ai un nume și acoperi în mod pragmatic un target de populație destul de mare, iar impactul este vizibil, strictul necesar ți-l poți asigura destul de ușor. Mă raportez la strictul necesar pentru că așa am funcționat până acum în producțiile culturale pe care le-am realizat. Nu știu dacă e ușor. Dar dacă te relaxezi puțin, soluții se găsesc. Aplici o dată, aplici de două ori, te gândești bine ce ți-a lipsit, înveți din refuzuri și îți faci o analiză, în final cred că iese. Evident, totul depinde de tine, de ceea ce îţi propui şi de dorinţa pe care o ai.

3. Ce are nevoie un proiect ca al vostru, pentru a fi câștigător în competiții?

Depinde despre ce competiție vorbim. Poate de credință și noroc, însă norocul ți-l faci și cu mâna ta. Dacă este una bazată pe punctaj și finanțări, cred că ţine de impactul cultural pe care-l stabilesc nişte evaluatori şi de coerenţa managerială a proiectului. Dar şi de aplicabilitatea proiectului propus.

4. Ce credeți că v-a diferențiat pe voi în a câștiga în fața a altor zeci de proiecte?

Noi am avut un proiect foarte clar construit, cu parteneriate prestabilite și cu o amploare destul de mare. Am avut target național, pe o perioadă destul de lungă (25 de zile), parteneri instituționali și, în plus, ne-am pliat foarte bine și pe obiectivele finanțării. Practic, ne lipsea doar finanțarea pentru ca proiectul să aibă loc.

5. Din ceea ce ați observat voi, se investește în țară în spații culturale?

În cele de stat se investește mult mai mult față de cele private. Și cumva e normal. Statul are acest rol de principal investitor în cultură. Cred că sunt fonduri suficiente raportat la nivelul de trai al societății noastre, adevărata problemă venind din lipsa coerenței investițiilor. La noi, ca-n majoritatea domeniilor, se investește haotic fără perspective. Știm că trebuie să oferim cultură, aruncăm cu bani în unele teatre sau spații culturale chiar dacă scopul este doar acela de a produce ceva, orice, si nu de a crește impactul cultural. În prezent, au început să crească și investițiile din privat în ceea ce privește cultura, dar și aici încă bâjbâie lucrurile, fără o perspectivă reală sau o strategie pe termen mediu și lung. Strategia investițiilor în cultură se bazează mai mult pe principiul: să fie acum și vedem noi cine vine și pentru cine facem.

6. De ce la teatru independent și nu angajați la un teatru de stat?

Pentru că e o libertate pe care teatrul de stat nu ți-o oferă. Sau ți-o oferă, dar fără o continuitate reală. Și spun de libertate nu în sensul în care poți să fii cum vrei, oricând cu oricine, ci mai degrabă o libertate a resposabilității, una în care orice faci contează pentru că-ți influențează viitorul apropiat. Eu nu vreau să mă angajez într-un teatru de stat pentru că mi se pare că actualul sistem nu mă reprezintă. Posibil să fie o părere centrală în ceea ce privește platforma culturală Frilensăr, dar cred că un alt motiv pentru care actorii tineri preferă teatrul independent, e pentru că nu au alternative. Cred că marea majoritate ar accepta un post într-un teatru, dar pentru cei mai mulți această șansă nu apare niciodată. În primul rând pentru că avem un surplus de prestatori de servicii artistice, și mai apoi pentru că posturile într-un teatru sunt limitate, iar procedura de angajare și de păstrare a angajaților e una dificilă și de cele mai multe ori bazată pe subiectivism. Să spunem că nu subiectivismul ar fi problema, teatrul fiind subiectiv, dar vorbim de un sistem artistic neloial, unul în care ar trebui căutată evoluția permanentă, dar el se caracterizează printr-un profund iz bugetar românesc.

7. Ce spun actorii mari despre voi? Există susținere din această direcție?

Spun că avem energie și că suntem puțin altfel. Cred că ne susțin prin transmiterea vorbei mai departe pentru că la urma urmei, principala formă de promovare artistică în interiorul breslei a rămas la firul ierbii, de la om la om. Deci da, există susținere. Nu ne așteptăm la lucruri mari peste noapte, ci la un cumul de păreri pozitive care crează o formă de noroc.

8. Fiind tot mai multe teatre independente, plus teatre de stat, oamenii își manifestă interesul să vină la spectacole?

Am plecat din Iași unde oferta era limitată și cu toate astea, publicul era reticent la independent și am venit în București unde oferta este mai mult decât generoasă, iar publicul trebuie atras, cucerit, fidelizat. Cred că lupta asta oarbă cu publicul este una falsă și cred că teatrul nu trebuie să-și propună asta. Trebuie să pună pe primul plan produsul artistic care trebuie să fie la un anumit nivel și mai apoi prin calitatea dată de produs să-l scoată pe piață. Deși termenul ăsta de piață artistică e puțin grotesc. La noi de multe ori se pornește de la public spre creație, practic o formă agresivă de comerț artistic. Și când principiile pieții au fost deja stabilite, e greu să pătrunzi cu o altă abordare. Dar noi ușor, usor, strângem din dinți și ne facem un nume și le propunem oamenilor varianta noastră. Aia că se poate altfel. Iar interesul pare că este în creștere.

9. Pentru un actor de teatru independent este necesară găsirea unui loc de muncă secundar pentru a duce o viață, nu doar decentă, în București?

Nu cred. Depinde de situația pe care o ai în general. Dacă ai intrat într-un circuit, dacă începi să ai proiecte în mod continuu, cred că poți trăi mai mult decât decent din teatru în București. În restul țării e cu totul altă situație. Un serviciu secundar pot fi reclamele. Foarte mulți actori tineri merg și în această direcție. Acum depinde și ce înțelegem prin actor de teatru. Orice absolvent e actor de teatru? Foarte mulți absolvenți fac și altceva sau fac doar altceva, dar cred că actorul e actor atunci când joacă. Așa că dacă joci și dacă o faci și credibil, cred că nu ai nevoie de un alt job. Ține de fiecare în parte, de calculul economic al fiecăruia, de perspectivele pe care le are fiecare și de încăpățânarea de a crea.

10. Ce îl face pe un actor faţă de altul să fie considerat o valoare?

Publicul și credința în ceea ce faci. Dorința, norocul și capul pe umeri, deși ai mintea pe coclauri. Nu cred că există o rețetă în ceea ce privește teatru, ci întâmplări care se intersectează cu alte întâmplări.

11. De ce ar veni oamenii la voi la spectacole și ce credeți că v-ar ajuta pentru a avea un public mai mare?

Lumea ar trebui să vină la noi pentru că noi facem lucrurile aici și acum, pentru că vorbim despre ce credem și pentru că o facem sincer. Pentru că suntem simpatici, avem o energie bună și nu ne-am plictisit de teatru. Și ca să evoluăm avem nevoie de răbdare și de minți deschise. Așa devenim cunoscuți, ne deschidem teatru, ne facem o stagiune proprie, dezvoltăm un teatru nou, convingem investitorii că educația și cultura sunt extrem de importante.

12. Unde vă găsim în București și ce putem vedea la voi în noua stagiune?

În mare parte la Teatrul LUNI de la Green Hours, dar ne dorim abordarea și a altor spații independente din București și din țară. Cel mai sigur ne vedem pe pagina de facebook și în octombrie, la Festivalul Național de Teatru. În noua stagiune continuăm cu Mălăieș în Călcăieș, Once upon, Mioritza și Înaintea erei noastre și poate încă două premiere până la finalul lui 2017.

13. Ce planuri de viitor aveți?

Ne dorim să ne deschidem o școală alternativă de teatru și un teatru adevărat.

Despre Frilensăr:

Din decembrie 2015 până în prezent, Frilensăr a avut peste 100 de reprezentații în București și în țară, reușind să participe la numeroase festivaluri, dintre care Premiul pentru cea mai bună trupă de actori, câștigat în cadrul Galei Hop în 2016. Frilensăr are în prezent patru spectacole active (Mălăieș în Călcăieș, Mioritza, Once upon și Înaintea erei noastre) și încă două spectacole în pregătire ( Privește cerul și Who I am). Frilensăr are 7 membri stabili (Loredana Cosovanu, Alina Mîndru, Claudia Chiraș, Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu, Ovidiu Cosovanu și Daniel Chirilă) și doi colaboratori (Maria Veronica Vârlan și Tudor Morar).