Stiri

Green Environment Support, afaceri de 2,5 mil. lei în 2022

Reading Time: 3 minute

Compania Green Environment Support, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața românească a serviciilor de consultanță de mediu, a raportat afaceri de aproximativ 2,5 milioane de lei în 2022, respectiv 500.000 de euro, fiind în creștere cu 18% față de rezultatele cu care a încheiat 2021.

„Totodată, marja de profit a crescut cu 42% în 2022 datorită soluțiilor de eficientizare pe care le-am implementat cât și a procedurilor pe care le actualizăm permanent”, explică Daniela Dobre, CEO-ul Green Environment Support.

Este cunoscut faptul că textele de lege în domeniul mediului pot fi extrem de stufoase și de complicate și-i pot dezarma pe mulți manageri de companii, obișnuiți cu demersurile anevoioase în relația cu statul, cu atât mai mult pe oamenii de rând. Însă lipsa de înțelegere a legislației nu este acceptată drept scuză pentru a nu o respecta. Iar aici, în ajutorul companiilor, intervine Green Environment Solutions, pentru care anul 2022 a fost unul aglomerat, pentru că a adus foarte multe schimbări legislative.

„Ceea ce a presupus un efort suplimentar din partea întregii echipe, pentru a explica pe înțelesul clienților noștri tot ceea ce s-a modificat”, explică Daniela Dobre. „Ne-am lărgit astfel atât aria de expertiză cât și aria de servicii pe fondul acestor schimbări. Este clar că de la an la an, accentul este din ce în ce mai mare pe tot ceea ce înseamnă responsabilitățile de mediu pe care le au companiile cât și pe  riscurilor la care se expun dacă nu se conformează. Ne așteptăm la un trend similar și pentru 2023”, adaugă CEO-ul Green Environment Support.

În opinia sa, pandemia a avut un impact pozitiv în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon, însă, în tot acest timp au crescut foarte mult cantitățile de plastic provenite de la echipamentele de protecție, respectiv măști și mânuși, cât și deșeurile medicale care au fost eliminate.

„Ne dorim ca relația cu partenerii să fie una cât mai strânsă, motiv pentru care în anul 2022, am solicitat feedbackul acestora pentru îmbunătățirea activității noastre. Totodată, vrem să le oferim îndrumare în implementarea schimbărilor legislative de anul acesta, în special în ceea ce privește Sistemul Garanție Returnare (SGR), despre care am atras atenția în repetate rânduri”, mai spune CEO-ul Green Environment Support.

Mai precis, începând cu 30 noiembrie 2023, va intra în funcțiune SGR pentru ambalajele de băuturi nereutilizabile din plastic, metal sau sticlă, cu capacitatea cuprinsă între 0.1l si 3l. Ceea ce înseamnă că se va percepe o garanție de 0.5 lei, la vânzarea produsului, care va trebui restituită atunci când ambalajul gol este returnat. SGR este un instrument de mediu pus în funcțiune de către autorități și reprezentanții producătorilor și comercianților astfel încât să se eficientizeze fluxul de colectare și să crească rata de reciclare conform directivelor stabilite la nivel european. Iar garanția are rolul de a stimula consumatorul sa recicleze.

„Se vor sancționa cu amenzi de la 20.000 de leri și până la 40.000 de lei, în cazul nerespectării prevederilor art. 3 și art.5, din HG 1074/2021 care fac referire la înscrierea în sistemul SGR (Respectiv art.3 pentru producători și art5. Pentru comercianți)”, subliniază Daniela Dobre.

„Este foarte important ca toate companiile vizate să introducă în sistem toate datele solicitate cu o acuratețe cât mai mare. Reamintim faptul că datele culese în această etapă preliminară sunt esențiale pentru configurarea sistemului în raport cu nevoile reale de colectare a ambalajelor la nivel teritorial. Implementarea cu succes a unui astfel de sistem depinde de fiecare dintre noi, fie că suntem producători, importatori, comercianți, operatori în domeniul HoReCa sau simpli consumatori”, a declarat, de curând, Gemma Webb, CEO și președinte al Directoratului RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A.

Green Environment Support este certificată pentru sistemul de management de mediu conform EN ISO 14001:2015 și EN ISO 9001:2015 de către SRAC Certpartener IQNet.

Romanita Oprea

Recent Posts

Efectul Black Friday: „Până la finalul zilei, epuizasem 10% din stocul pentru un an întreg”

La primul eMAG Black Friday la care au participat, în 2018, Daniel Blaga și echipa Zoopie credeau că sunt gata…

26 de minute ago

Cel mai bun instrument pentru era AI: cum să vă alegeți laptopul potrivit

Anul acesta, accentul se pune tot mai mult pe valorificarea inteligenței artificiale (AI) pentru creșterea productivității, iar peisajul calculatoarelor personale…

o oră ago

Silvia Ion, Horeca Insight: „Ne dorim să extindem expoziția cu o componentă internațională mai puternică”

Silvia Ion, Managing Partner, Horeca Insight și co-organizator Food Service & Hospitality Expo ne-a vorbit despre noutățile pe care le…

o oră ago

Bitcoin atinge un nou record istoric

Bitcoin și-a doborât din nou recordul, atingând un maxim istoric de 75.000 USD, depășind recordul din martie 2024 de 73.738…

2 ore ago

Donald Trump revine la conducerea Statelor Unite ale Americii

Donald Trump este foarte aproape de un nou mandat în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, după cei…

2 ore ago

Flip.ro pune 15.000 de produse recondiționate la vânzare de black friday

Flip.ro, start-up-ul românesc care promovează economia circulară prin recondiționarea telefoanelor, tabletelor, precum și a ceasurilor smart sau laptopurilor, pregătește o…

2 ore ago