Finanțe Stiri

Granturi pentru comunități

2 iul. 2018 2 min

Granturi pentru comunități

Reading Time: 2 minute

Raiffeisen Bank va acorda finanțări nerambursabile de aproximativ 10.000 de euro (echivalent lei), pentru 10 proiecte educaționale, în cadrul Programul de granturi Raiffeisen Comunități. 

raiffeisen comuntati 2018Ajuns la a opta ediție, programul se desfășoară între 2 iulie și 1 octombrie 2018, iar noutatea ediției din acest an constă în faptul că proiectele finaliste vor fi prezentate și susținute în fața unei comisii formate din specialiști în jurizarea  proiectelor comunitare, pentru că granturile să fie acordate pentru proiecte sustenabile și cu impact real în comunitate, arată banca, într-un counicat de presă. 

„Investind în educație, investim în viitorul societății românești, cu responsabilitate. În cei șapte ani de desfășurare a acestui program, am reușit să susținem 100 de proiecte comunitare cu 20.000 de beneficiari direcți. Categoric, nu ne vom opri aici, întrucât ne dorim să contribuim la dezvoltarea nivelului de educație și de trăi din Romania”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice la Raiffeisen Bank. 

Programul se adresează organizațiilor neguvernamentale de dimensiuni mici și medii și instituțiilor de învățământ din România, care au ca obiect de activitate dezvoltarea de proiecte de educație non-formală și care au minimum doi ani de funcționare la momentul înscrierii în acest program. 

Proiectele trebuie să se desfășoare pe o perioadă cuprinsă între patru și doisprezece luni, iar rezultatele estimate să fie măsurabile și să aducă schimbări pozitive în comunitățile în care sunt implementate.

Suma solicitată pentru finanțarea unui proiect va fi de 45.000 lei, însă participantul va trebui să vină cu o contribuție proprie de minimum 20% din valoarea întregului proiect. De asemenea, documentele organizației/instituției, solicitate în mod obligatoriu, trebuie să fie complete și autentice.

Înscrierile propunerilor de proiect se fac online la https://raiffeisencomunitati.ro/grantwizard/granturi și au loc până la 3 august. Întregul proces de selecție se va încheia la 1 octombrie 2018, când Raiffeisen Bank va anunța proiectele câștigatoare ale programului de granturi, ediția 2018.

Programul se desfășoară în patru etape:

-2 iulie – 3 august – depunerea proiectelor, prin completarea și trimiterea unui formular standard, disponibil online;

-6-24 august – verificarea eligibilității proiectelor înscrise, realizată de către Asociația pentru Relații Comunitare;

-27 august – 21 septembrie – evaluarea proiectelor eligibile de către voluntari Raiffeisen Bank, iar cele mai apreciate 20 de proiecte vor ajunge în etapă finală;

-24-28 septembrie – susținerea proiectelor de către finaliști în fața unui juriu extern, care va selectă până la 10 proiecte pentru finanțare, care vor fi anunțate la 1 octombrie.

Raiffeisen Comunități este un concurs de proiecte de responsabilitate socială, derulat anual pe platformă www.raiffeisencomunitati.ro și vine în sprijinul comunităților în care bancă își desfășoară activitatea. Informații suplimentare pot fi solicitate la  raiffeisen.comunitati@raiffeisen.ro.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: