Stiri Antreprenori

Granturi de 50.000 euro pentru dezvoltarea afacerilor sociale

15 iun. 2018 2 min

Granturi de 50.000 euro pentru dezvoltarea afacerilor sociale

Reading Time: 2 minute

Fundația NESsT România a lansat, în parteneriat cu Fundația UniCredit, UniCredit Bank și UniCredit Business Integrated Solutions, competiţia „Puterea afacerilor sociale – Program strategic de susținere financiară și de consolidare a capacităților pentru afaceri sociale cu impact sporit în România”.

În acest program se pot înscrie până pe 22 iunie 2018 întreprinderi și afaceri sociale, înființate și conduse de ONG-uri (asociații, fundații), cooperative sau diferite tipuri de entități comerciale (PFA, SRL, II) care urmăresc rezolvarea unei probleme sociale, arată NESsT, într-un comunicat de presă.

”Ne bucurăm să susținem din nou această competiție de granturi pentru afaceri sociale în România. Obiectivul nostru este să dezvoltăm capacitatea afacerilor sociale din România care, prin soluții inovative de business, contribuie la incluziunea socială a persoanelor din categorii defavorizate și la creșterea economiei locale. Suntem convinși că granturile și orele de consultanță oferite câștigătorilor vor aduce un plus de valoare considerabil grupurilor țintă vizate  de aceștia”, a declarat Maurizio Beretta, Chairman Fundația UniCredit.

Prin acest program, NESsT și UniCredit vor sprijini dezvoltarea unor afaceri sociale existente, care creează locuri de muncă și / sau oportunități reale de generare de venituri sau oferă servicii de plasare pe piața muncii pentru grupuri defavorizate. În cadrul competiției, trei afaceri sociale pot câștiga granturi în valoare de 15.000 euro fiecare și servicii de consultanță de business pentru un an de zile. Câștigătorii vor avea șansa de a obține un premiu suplimentar în valoare de 5.000 euro – oferit de Fundația UniCredit sub iniţiativa „Your Choice, Your Project” afacerii sociale care primește cel mai mare număr de voturi din partea angajaților Grupului UniCredit.

„De-a lungul celor 6 ani în care am susținut programul NESsT de dezvoltare a afacerilor sociale, am observat potențialul deosebit al acestor antreprenori de a genera valoare în comunități. Antreprenorii sociali sunt cei care care contribuie la crearea de locuri de muncă sau generarea de venituri suplimentare pentru grupuri excluse de pe piața muncii. Sunt acei curajoși cu inimă mare, dar și cu minți creative, care găsesc soluții inovative atât la probleme de business, cât și la probleme sociale. Ne bucură faptul că prin acest demers susținem atât economia locală, cât și economia socială, un domeniu extrem de important pentru dezvoltarea României”, a declarat Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank.

Pentru a fi eligibili, participanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii: afacerea să fie înregistrată legal și să aibă sediul în România, să dovedească faptul că aceasta este motivată de rezolvarea unei probleme sociale și că are un scop social, să se afle într-una dintre etapele următoare de dezvoltare – faza de validare a modelului de business, faza de pre-scalare sau faza de scalare.

„Continuăm și în acest an, la nivel de Grup, misiunea de a promova afacerile sociale și de a ne implica în susținerea lor prin proiectul <<Your Choice, Your Project>>. Începem prin a ne vota afacerea socială favorită, dar nu ne oprim aici. Investim direct, prin lucru alături de câștigători, prin împărtășirea <<know-how-ului>> de care dispunem și training, folosindu-ne de abilitățile și competențele noastre specifice, pornind de la nevoile antreprenorilor, pentru a-i ajuta să se dezvolte”, a arătat Girolamo Antonucci, Branch Manager al UniCredit Business Integrated Solutions România.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: