Gral Medical investește în energia verde pentru noile spitale
Reading Time: 2 minuteCompania Gral Medical a reușit să depășească previziunile bugetare și să înregistreze o creștere a cifrei de afaceri cu 22% în primele 8 luni din 2023 față de perioada similară a anului anterior. Compania a obținut venituri de 39 milioane Euro în primele 8 luni, iar trendul de creștere din ultimele luni oferă premisele pentru realizarea unei cifre de afaceri de 60 milioane de Euro, depășind astfel previziunile bugetare cu aproximativ 15%.
Compania a înregistrat o creștere organică a veniturilor atât pe zona de paraclinic (analize de laborator și ambulatoriu) cât și pe serviciile de spitalizare (spitalizare de zi și intervenții chirurgicale). Cele mai importante creșteri au fost înregistrate pe segmentul retail 24%, iar rețeaua de centre și spitale oncologice OncoFort au reușit să obțină o creștere a veniturilor cu 31%. O creștere mai ponderată de aproximativ 10% a fost înregistrată de serviciile de policlinică și cele de laborator.
Având în vedere că anul 2023 este un an investițional, proiectele de dezvoltare din anii anteriori au reușit să ajungă la maturitate, iar pentru prima dată atât centrele din capitală cât și cele din provincie au înregistrat profit conform țintelor bugetate.
Compania a inițiat un amplu proiect de investiții pentru deschiderea de spitale, urmând un concept cu totul nou, pornind de la aparatură, circuitul pacientului și dotarea spitalelor cu surse de energie regenerabilă. Proiectul de investiție a spitalului oncologic din Ploiești a ajuns la un grad de realizare de peste 50%, este singurul spital din România care va utiliza energia geotermală concomitent cu un sistem de panouri fotovoltaice. Gral Medical și-a propus să investească în energia verde atât pentru spitalele noi deschise cât și pentru cele existente, acolo unde este posibil.
Compania și-a stabilit un buget de investiții de aproximativ 13 milioane de Euro pentru construirea a 2 spitale oncologice de tip greenfield, iar concomitent să își mărească rețeaua de clinici în provincie. Cea mai nouă investiție este clinica din orașul Pitești, ce se va deschide la începutul trimestrului 4 din 2023, ea va oferi servicii de consultații și investigații de specialitate pentru aproximativ 17 specialități medicale dotate cu aparatură de top. Odată cu deschiderea clinicii din Pitești, pacienții din județul Argeș vor putea efectua rapid toate serviciile de ambulatoriu și paraclinic, acoperind totodată și cererea venită din partea pacienților din cadrul spitalului OncoFort Pitești. În clinica Gral din Pitești vor oferi consultații și investigații medici cu prestigiu din Argeș dar și din capitală.
Gral Medical este una dintre cele mai importante companii de servicii medicale private din România, iar în prezent este lider pe segmentul oncologic și al analizelor de laborator din capitală. Cele mai importante 2 firme ale grupului Gral sunt: Gral Medical și Medical Center Gral.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz