Grădinițe estivale pentru 1500 de copii în mediul rural
Reading Time: 4 minutePentru anul școlar 2022-2023, dintre cele 7.471 de grădinițe publice, 1.616 au funcționat cu program prelungit, doar 310 aflându-se în mediul rural, în contextul riscului crescut de sărăcie și excluziune socială. Pentru al 27-lea an consecutiv, Organizația Salvați Copiii România anunță deschiderea grădinițelor estivale și a programelor de educație remedială, în care vor fi incluși peste 1.500 de copii. De asemenea, Școala mobilă a organizației va ajunge la copiii cu acces redus sau inexistent la educație, care trăiesc în zone izolate sau în comunități profund afectate de sărăcie. În anul școlar 2022-2023, doar 74,8% din copiii de vârstă preșcolară erau înscriși la grădiniță, în scădere de la 75,6% în anul precedent și mult sub media EU de 93,1% .
Pentru viitorul an școlar, sursele oficiale estimează 665.000 de locuri în grădinițe, calculate pentru a cuprinde în totalitate copiii cu vârste între 4 și 6 ani și peste 70% dintre cei sub 4 ani (0-4, potrivit notei de fundamentare).
Nefrecventarea școlii afectează o proporție din ce în ce mai mare de copii români: aproape 16% dintre copiii de vârsta gimnaziului se aflau în afara școlii la nivelul anului școlar 2022-2023, în timp ce peste un sfert dintre cei de vârsta liceului (25,03%) erau în aceeași situație. România înregistrează un procent de 16,6% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat cel mult studiile gimnaziale, cel mai mare procent în ultimii 6 ani.
Cristina* are 7 ani. Locuiește cu mama și cei patru frați într-o garsonieră. Mama este casnică și primește ajutor social de la stat și pentru acest lucru muncește în folosul comunității. Cristina și Daniel* (fratele de 6 ani) nu au mers la grădiniță din cauza neajunsurilor financiare și instabilității familiale. Singurul venit este ajutorul social și alocațiile celor cinci copii. Mama cunoștea programul Salvați Copiii din sectorul 5 pentru că fiicele mai mari au urmat de asemenea grădinița de vară, apoi programul Scoală După Școală. În demersurile noastre în această comunitate, mama ne-a rugat să-i sprijinim și pe Cristina și Daniel. Cristina își dorește foarte mult să fie în preajma copiilor de vârsta ei, să fi mers la grădiniță și să nu fi stat acasă, unde se juca pe aleile neprimitoare dintre ghetouri.
- Numele copiilor au fost schimbate pentru protejarea identității acestora.
Grădinițe estivale la a 27-a ediție
Programul Grădinița estivală se derulează din anul 1998 și se adresează copiilor de vârstă preșcolară care nu au mers la grădiniță sau care au frecventat sporadic grădinița și care se pregătesc să intre la clasa pregătitoare sau să urmeze cursurile unor grădinițe de stat, obiectivul fiind de a sprijini integrarea copiilor în sistemul de învățământ de masă.
În cei 26 de ani de activități estivale au fost sprijiniți pedagogic, precum și socio-economic, 15.924 de copii – 10.953 de copii la Grădinița estivală și 4.971 de elevi în programul estival de educație remedială.
Impactul programului:
• dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii: de la 15% la intrarea în program la 60% la finalizarea programului;
• dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii: 10% la intrarea în program, 55% la finalizarea programului;
• 94% dintre copii au fost înscriși în învățământul de masă, restul de 6% sunt în monitorizare și vor fi înscriși în anul școlar următor .
În anul 2024 vor fi organizate activități estivale pentru peste 1.500 de copii, dintre care 363 de preșcolari și 1.200 de elevi din București și județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Timiș, Suceava și Vaslui.
Sărăcia limitează accesul la educație
Organizația Salvați Copiii a atras atenția în mod repetat asupra impactului pe care îl are, în România, situația socio-economică a familiei asupra rezultatelor școlare ale copiilor. Cele mai recente rezultate disponibile ale PISA plasau România printre țările care înregistrează o puternică legătură între statutul socioeconomic al elevilor și performanțele înregistrate de aceștia.
“Accesul la educație timpurie este o condiție fundamentală pentru ca dreptul copilului la un viitor bun să fie unul real. Discriminarea pe care o induce sărăcia are efecte devastatoare pe termen lung pentru copil și, totodată, costuri imense pentru întreaga societate”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Cele mai multe dintre familiile beneficiare ale programelor Salvați Copiii România (51,58%) au un venit de sub 400 lei/membru de familie, 32,48% dintre familii declară un venit sub 600 lei/membru de familie și doar 15,9% afirmă că venitul pe membru de familie depășește 600 lei, arată datele studiului realizat la finalul anului 2023.
Familiile cuprinse în anchetă au declarat că au fost nevoite să renunțe la anumite cheltuieli, după cum urmează:
• 71% au renunțat la cheltuielile cu îmbrăcămintea și încălțămintea;
• 35% au renunțat la cheltuielile legate de activități extrașcolare;
• 12% dintre familii au renunțat la achiziția de jocuri și jucării;
• 24% dintre familiile vulnerabile au diminuat bugetul alocat alimentelor.
Cheltuielile publice pentru educația copiilor români sunt cele mai scăzute din Uniunea Europeană, iar părinții sunt nevoiți să acopere lipsurile sistemului, fiind, în 2022, de 3,2% (versus, 4,7% media UE 27). Țara noastră se confruntă cu o intensitate record a sărăciei educaționale în rândul copiilor, exprimată prin risc de sărăcie sau excluziune socială (39% în anul 2023) și analfabetism funcțional (41,7%), și, cu toate acestea, nivelul alocărilor resurselor financiare pentru educație rămâne extrem de modest. În schimb, țări în care aceste probleme nu au nicidecum același nivel prioritizează cu responsabilitate educația: Suedia – 6,3%, Belgia – 6,3%, Finlanda – 5,5%, Cipru – 5,1%, Polonia – 4,6%, Slovenia – 5,6%. Noul proiect de lege pentru învățământul preuniversitar care prevede alocarea a 15% din cheltuielile din Bugetul General Consolidat pentru educație (ceea ce va constitui puțin peste 4% din PIB) are șanse foarte reduse să producă efecte tangibile în direcția creșterii alocărilor efective de resurse publice adecvate pentru sistemul educațional.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz