Gordon Brown: Salvarea generației COVID

Reading Time: 5 minute

Ideea îndelung repetată conform căreia COVID-19 ar fi „marele egalizator” nu este decât un mit. Nu există egalitate în suferință sau în sacrificiu în timpul unei pandemii care îi afectează disproporționat de mult pe cei mai săraci și mai vulnerabili.

Text de Abiy Ahmed și Gordon Brown

Urgențele din domeniul sănătății au afectat disproporționat de multe persoane sărace și în vârstă, iar acum criza fără precedent din educația provocată de pandemie îi afectează cel mai grav pe copiii săraci. Asta duce la apariția unei generații care pierde șansa la educație. Carantina și celelalte reguli de distanțare socială au obligat școlile din toată lumea să-și închidă porțile, afectând în punctul lor maxim aproape 1,6 miliarde de copii. Dar, în timp ce copiii mai înstăriți au acces la metode alternative de studiu folosind învățământul online, cei mai săraci nu au acces la aceste soluții. Cei mai dezavantajați copii, pentru care educația reprezintă singura cale de a scăpa de sărăcie, rămân și mai mult în urmă, ceea ce determină întârzierea și mai departe de 2030 a țintei de a obține educație de calitate inclusivă și echitabilă pentru toți (Sustainable Development Goal 4).

Abiy Ahmed Project Syndicate — Abiy Ahmed, premier al Etiopiei și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2019

Oricum, dinaintea pandemiei această țintă nu mai putea fi atinsă. Aproape 260 de milioane de copii nu merg la școală la nivel global și 400 de milioane au renunțat la școală după vârsta de 11 ani. În unele regiuni, cum ar fi Africa subsahariană, foarte puține fete termină gimnaziul, în special ca urmare a faptului că sunt căsătorite forțat deși sunt minore. Aproape 50 de țări nu au legi care să interzică aceste căsătorii între minori și, prin urmare, aproape 12 milioane de fete de vârstă școlarp sunt măritate forțat în fiecare an.

Când se vor redeschide școlile, este foarte probabil ca mulți copii săraci să nu mai revină în sistemul de învățământ. Sărăcia este principalul motiv pentru care copiii nu merg la școală, iar efectele economice ale crizei COVID-19 vor dura mult mai mult decât carantina, mai ales pentru săraci,

Cea mai probabilă consecință va fi faptul că tot mai mulți copii vor îngroșa rândurile celor 152 de milioane de copii de vârstă școlară obligați să muncească, în condițiile în care 14 țări nu au ratificat convenția Organizației Internaționale a Muncii privind vârsta minimă de lucru. În plus, tot mai multe fete vor fi obligate să se mărite de mici. Când epidemia de ebola din 2014 a dus la închiderea școlilor din Sierra Leone, numărul fetelor între 15 și 19 ani gravide sau care aveau deja copii s-a dublat. Majoritatea acestor fete nu s-au mai întors la școală.

Economiile vor începe să-și revină, dacă vor fi adoptate politici eficiente, se vor crea noi locuri de muncă și politicile de protecție socială vor atenua efectele sărăciei asupra șomerilor. Dar nu prea există sisteme de apărare în fața efectelor educației pierdute, care durează toată viața.

În situația actuală, peste jumătate dintre copiii lumii, aproape 900 de milioane de băieți și fete, nu pot nici măcar să citească un text simplu până la vârsta de zece ani. Acești 900 de milioane de copii nu vor avea acces la cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a-și îmbunătăți situația economică la vârsta adultă. Dacă nu facem nimic pentru a ajuta „Generația COVID” să recupereze timpul pierdut, cifra va crește rapid la peste un miliard de copii. Când școlile din Kashmir s-au închis pentru 14 săptămână în urma cutremurului devastator din 2005, cei mai afectați copii au pierdut echivalentul a un an și jumătate de studii.

Recentul Raport Global de Monitorizare a Educației publicat de UNESCO arată că, pentru copiii care rămân în urmă este nevoie de programe speciale, ca cele din America Latină, care au crescut cu 18 luni durata studiilor absolvite de copii în anii 1990. Dar sprijinul pentru aceste programe costă. Dacă nu acoperim diferența de finanțare, ținta SDG 4 nu va putea fi atinsă niciodată.

Gordon Brown Project Syndicate — Gordon Brown a fost prim-ministru al Marii Britanii și este Emisarul Special al ONU pentru Educație Globală și președinte al Comisiei internaționale pentru finanțarea educației la nivel global

UNESCO estimează că, înainte de pandemia de COVID-19, 50 de țări nu atingeau pragul minim de 4% din PIB sau 15% din cheltuielile bugetului de stat pentru educație. Din cauza finanțării inadecvate, mulți dintre cei 30 de milioane de copii refugiați nu mai apucă să ajungă într-o sală de clasă, în ciuda eforturilor unor organizații precum Education Cannot Wait.

Iar acum, pandemia va pune și mai multă presiune asupra bugetelor alocate educației. Încetinirea creșterii sau scăderea economiilor va duce la scăderea veniturilor colectate din impozite și vor fi disponibile sume tot mai mici pentru serviciile publice. Când se va ajunge la împărțirea acestor sume limitate, prioritare vor fi sănătatea și securitatea socială, ceea ce va duce la subfinanțarea educației.

În plus, presiunile fiscale sporite din țările dezvoltate vor duce la reducerea ajutoarelor internaționale, inclusib pentru educație, care deja a pierdut teren în fața ajutoarelor bilaterale sau multilaterale. Banca Mondială estimează că, în următorul an, cheltuielile pentru educație din statele cu venituri mici sau medii pe cap de locuitor vor fi cu 100-150 de miliarde de dolari sub nivelul planificat anterior.

Această criză de finanțare nu se va rezolva de la sine. Cea mai rapidă modalitate de a elibera resurse pentru educație este prin anularea datoriilor. Cele mai sărace 76 de țări din lume au de plătit în următorii doi ani 106 miliarde de dolari în contul datoriilor acumulate. Creditorii ar trebui să anuleze aceste datorii, cu condiția ca banii să fie direcționați către educație și către sănătate.

În același timp, instituțiile financiare internaționale și băncile de dezvoltare regionale trebuie să-și sporească resursele. Fondul Monetar Internațional ar trebui să emită drepturi speciale de tragere în valoare de 1.200 de miliarde de dolari și să direcționeze aceste resurse către țările care au cel mai mult nevoie de ele.

La rândul său, Banca Mondială ar trebui să revigoreze Asociația Internațională pentru Dezvoltare (sau să dea împrumuturi folosindu-se de această instituție) pentru țările cu venituri mici pe cap de locuitor. De asemenea, poate folosi garanții și granturi de la donatori voluntari ca Olanda și Marea Britanie, care sunt pregătite să ofere finanțări suplimentare de miliarde de dolari pentru educație în țările cu venituri mici și medii pe cap de locuitor prin Facilitatea Internațională de Finanțare pentru Educație.

În perioada următoare, atât ONG-urile, cât și alte organizații internaționale din domeniul educației vor începe campanii de revenit la școală. Campania Save Our Future, lansată la finalul lunii iulie, susține îmbunătățirea nu revenirea la situația de fapt de dinaintea pandemiei. Asta înseamnă săli de clasă mai bune, programă modificată, implementarea de tehnologii eficiente și asistarea profesorilor în a oferi educație personalizată. Dacă școlile vor fi mai sigure (peste 620 de milioane de copii nu au acces la facilități de salubritate de bază în școli, ceea ce afectează în special fetele) și vor asigura hrană pentru elevi (care reprezintă un ajutor vital pentru 370 de milioane de băieți și fete), efectele sărăciei vor fi atenuate și rezultatele procesului de educație vor fi îmbunătățite. Organizația Salvați Copiii va spori presiunea în această direcție prin campanii pentru anularea datoriilor cu scopul de a finanța educația.

Dar investițiile în școli reprezintă doar o parte a soluției. În Sierra Leone, rețelele de sprijin pentru fete au înjumătățit rata de abandon școlar în timpul crizei ebola. În America Latină, Africa și Asia, ajutoarele financiare condiționate de prezența la școală au crescut numărul elevilor. Raportul Global de Monitorizare a Educației cere acum implementarea de programe similare.

Generația COVID a suferit deja enorm. Comunitatea internațională trebuie să ofere copiilor oportunitățile pe care aceștia le merită. Chiar și în fașa acestor provocări fără precedent, ne reafirmăm angajamentul de a deveni prima generașie din istoria în care fiecare copil al lumii învață la școală. Atât guvernele naționale, cât și comunitatea internațională trebuie să-și intesifice eforturile colective pentru a atinge acest țel.

Abiy Ahmed este premier al Etiopiei și a primit în 2019 Premiul Nobel pentru Pace.
Gordon Brown a fost prim-ministru al Marii Britanii și este Emisarul Special al ONU pentru Educație Globală și președinte al Comisiei internaționale pentru finanțarea educației la nivel global.