Tech

Google actualizeaza imaginile Street View din Romania

21 iun. 2014 < 1 min

Google actualizeaza imaginile Street View din Romania

Reading Time: < 1 minut

Google a anuntat ca va reincepe in saptamana 23-29 iunie preluarea de imagini Street View in Romania, pentru a improspata si imbogati imaginile de pe Google Maps. Masinile Street View vor porni sa actualizeze imaginile existente din mai multe orase importante din Romania, precum Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Constanta sau Sibiu.

Street View este o functionalitate a Google Maps disponibila in peste 55 de tari din toata lumea, iar actualizarea imaginilor Street View este una dintre cele mai frecvente solicitari venite din partea utilizatorilor de Google Maps. Functionalitatea permite utilizatorilor sa exploreze si sa viziteze virtual zone, orase, drumuri prin imagini panoramice de la nivelul strazii, fiind disponibila si in Google Earth si versiunea mobila a Google Maps.

Street View pentru Google Maps a fost lansat in Romania la sfarsitul anului 2010, fiind primul serviciu localizat introdus dupa deschiderea biroului Google din Romania, in noiembrie 2010. Cea mai recenta actualizare a imaginilor Street View din Romania a fost realizata in aprilie 2013, cu ajutorul masinilor Street View si al triciclului Google (Google Trike). Acoperirea Street View in Romania a fost extinsa atunci cu sute de localitati si peste 40.000 km, aproape toate tara fiind disponibila in Street View. De asemenea, pe Google Maps au fost adaugate imagini panoramice pentru zeci de atractii turistice din Romania.

Foto: Dreamstime

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: