Tech

Google a restricționat accesul Huawei la Android

20 mai 2019 2 min

Google a restricționat accesul Huawei la Android

Reading Time: 2 minute

Războiul comercial dintre SUA și China a intrat într-o nouă fază. După ce administrația Trump a inclus Huawei pe „lista neagră” a companiilor cu care firmele americane nu pot avea relații comerciale fără o licență specială, Google a anunțat restricționarea accesului Huawei la update-uri și aplicații Android.

Măsura nu afectează încă actualii deținători de telefoane Huawei cu Android și nici telefoanele deja produse și aflate în stocuri la comercianții din întreaga lume (mai puțin din SUA, unde Huawei nu este prezent cu smartphone-urile sale). Dacă sancțiunile SUA nu vor fi modificate, viitoarele telefoane produse de Huawei vor putea rula Android, însă vor avea acces doar la partea open-source a sistemului de operare deținut de Google (AOSP) și nu vor putea folosi nimic din zona Google Mobile Services, care include Google Play, magazinul oficial de aplicații al Android, sau aplicații precum Gmail sau YouTube.

Compania chineză a anunțat că, pentru moment, va continua să ofere actualizări de securitate și servicii after sales către toți deținătorii de telefoane și tablete Huawei și Honor. Oficiali ai Huawei declaraseră în trecut că în cadrul companiei se lucrează la un sistem propriu de operare pentru smartphone-uri, tocmai pentru eventualitatea în care va pierde accesul la Android.

Iată declarația oficială a Huawei: „De-a lungul timpului, Huawei a adus contribuții substanțiale la dezvoltarea și creșterea platformei Android în jurul lumii. Drept unul dintre partenerii cheie ai Android la nivel global, am lucrat îndeaproape cu platforma open-source pentru a dezvolta un ecosistem care a adus multiple beneficii atât utilizatorilor, cât și întregii industrii.

Huawei va continua să asigure actualizări de securitate, precum și servicii post-vânzare pentru toate dispozitivele Huawei și Honor existente, fie tablete, fie smartphone-uri, atât pentru cele deja vândute, cât și pentru cele aflate încă pe stoc la nivel global.

Vom continua să dezvoltăm un ecosistem software sigur și sustenabil care să asigure cea mai bună experiență tuturor utilizatorilor Huawei, la nivel global.”

Huawei P30 handLa rândul său, Google a precizat că, pentru moment, utilizatorii de dispozitive Huawei vor avea acces la Google Play și la Google Play Protect. Nici Google și nici Huawei nu au vorbit însă despre ce se va întâmpla în viitor. Dacă nu se schimbă nimic din punct de vedere legal, următoare versiune de Android nu va fi disponibilă pentru utilizatorii Huawei și este posibil ca și accesul la Google Mobile Services să fie restricționat inclusiv pentru utilizatorii telefoanelor aflate deja în uz la momentul introducerii restricțiilor.

Restricțiile au afectat și zona de hardware, Intel, Qualcomm, Xilinx, și Broadcom anunțând sistarea livrărilor de componente. Huawei este însă mult mai bine pregătită în această zonă, fiindcă are deja propriile procesoare Kirin.

Huawei a anunțat recent că a devenit numărul doi mondial la vânzările de smartphone, depășind Apple și fiind depășită doar de Samsung, dar ambiția companiei este de a deveni liderul global în domeniu. Lipsa accesului la Android ar putea afecta serios ascensiunea brandului pe piețele occidentale. Compania a lansat recent vârful de gamă Huawei P30 Pro și urmează să lanseze marți la Londra noua serie Honor 20.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: