Companii Stiri

GoldPlast lansează noi linii pentru băuturi și Finger Food

29 sept. 2017 2 min

GoldPlast lansează noi linii pentru băuturi și Finger Food

Reading Time: 2 minute

GoldPlast lansează şi în acest an două noi linii de produse: Wild &  Free Finger Food, inspirat din formele naturii şi ICE Collection, o linie de pahare care completează oferta pentru lumea cocktailurilor şi băuturilor spirtoase.

Fabrica din Topoloveni va produce anual 4,6 milioane de unităţi din noile linii, destinate în principal industriei ospitalității, anunță compania, într-un comunicat de presă.

„Abordarea pe care GoldPlast îşi proiectează creşterea presupune o permanentă inovaţie, respectând în acelaşi timp tradiţia, astfel încât să putem satisface nevoile utilizatorilor finali şi tendinţele emergente ale consumului. Cele două noi linii pe care le propunem oferă o experienţă unică și pentru cei mai exigenţi profesionişti”, a declarat Domenico Zaccone, Preşedinte şi Director Executiv GoldPlast.

Goldplast dispune de un Centru de Inovare, în care designerii împreună cu echipele de marketing, de cercetare şi dezvoltare, proiectează, studiază, produc prototipuri şi linii noi de produse. Mai mult decât atât, compania investeşte în fiecare an, cel puţin 5% din cifra de afaceri în activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare tehnologii.

Rezultatul este un proces eficient, care permite companiei un timp de lansare pe piaţă de 3 luni pentru produse noi, creând în medie, 30 de noi produse la fiecare 12 luni şi menţinând standarde înalte de calitate.

goldplast WFWild&Free Finger Food

De la modă la designul interior, elementele naturale reprezintă trendul care s-a impus pentru stilul anului 2017. GoldPlast, mereu atentă la tendințele și influențele pieței, s-a gândit la o linie inspirată exact din această lume, interpretând în mod simplu și curat formele florilor și frunzelor și desenele pe care le creează vântul pe apă și pajiști.

Produsele acestei linii au fost realizate din polistiren (PS), fără conținut de BPA și sunt reciclabile 100%. Materialul este foarte practic: pot fi realizate diferite preparate, păstrate și servite direct, pentru a fi prezentate și consumate, oferind satisfacție atât din punct de vedere al gustului cât  și al esteticii.

ICE Collection

Este o linie inovatoare de pahare care completează oferta pentru lumea cocktailurilor și băuturilor spirtoase. Realizată în versiunile DrinkSafe ICE și Cocktail ICE, tipul acestei colecții este inspirat din structura cristalelor de gheață.

Unice prin formă și design, paharele ICE par a fi sculptate în gheață, reproducând mii de fațete și forme în reflexiile luminii. Sunt ideale pentru cei mai exigenți profesioniști care doresc să servească cocktailuri, băuturi lungi și lichioruri, oferind o experiență unică.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: