Glovo, una dintre cele mai importante platforme de livrare în mai multe categorii din lume, a anunțat extinderea operațiunilor sale în Africa, inclusiv în Ghana și Tunisia, ajungând astfel la un total de șapte țări de pe continent. Ca urmare a acestei expansiuni, aproximativ 6,5 milioane de persoane vor putea accesa aplicația Glovo, compania continuându-și misiunea de a livra orice, în toate orașele.
Până în prezent, investiția Glovo în regiune are o valoare totală de 25 de milioane de euro (30 de milioane de dolari), iar compania se așteaptă să investească alte 50 de milioane de euro (60 de milioane de dolari) în următoarele 12 luni, pentru a accelera expansiunea. Compania consideră că există o serie de piețe cheie în Africa care, în prezent, nu beneficiază de acest tip de serviciu și recunoaște oportunitatea unică pe care o are platforma în cadrul comunităților locale, sprijinind companiile independente și ajutându-le să ajungă la noi clienți, online.
Aplicația Glovo este deja disponibilă în Maroc, Uganda, Kenya, Ghana, Coasta de Fildeș și Nigeria, iar serviciile platformei sunt prezente în peste 40 de orașe, pentru mai mult de 300.000 de utilizatori, 8.000 de restaurante și 12.000 de curieri. Glovo a lansat operațiuni în Accra (Ghana) la începutul acestui an, luna trecută în orașul Tema (Ghana) și urmează să se lanseze în Tunis (Tunisia) în luna octombrie.
Ca urmare a celorlalte achiziții efectuate la începutul acestui an în Europa Centrală și de Est, Glovo și-a extins operațiunile în 23 de țări, iar prezența sa în Africa reprezintă peste 30% din amprenta sa geografică. Glovo are deja echipe de conducere locale în țările în care operează în Africa și compania se angajează să își continue politica de angajare a talentelor locale de top. În faza inițială a noii sale expansiuni, compania intenționează să își dubleze numărul de angajați și să recruteze alte 200 de persoane în toată regiunea până la sfârșitul anului 2022.
Sacha Michaud, cofondator Glovo, a spus:
“Suntem extrem de încântați să ne extindem serviciile în Africa, să facem Glovo prezent în orașe noi din Ghana și să ne lansăm în Tunisia. Viziunea noastră este de a oferi tuturor acces facil la orice în orașul lor, iar platforma noastră este cea mai bună atunci când conectează utilizatorii și companiile, dintre care majoritatea sunt restaurante locale și magazine independente. Credem că există o oportunitate imensă de a ajuta la accelerarea digitalizării în aceste țări și de a veni în întâmpinarea cererii în creștere pentru cumpărăturile și livrările online și lucrăm îndeaproape cu partenerii noștri locali pentru a comercializa și livra bunurile lor prin intermediul aplicației.”
William Benthall, Directorul General Glovo pentru Africa Subsahariană, a declarat:
“Extinderea noastră în Nigeria, Ghana, precum și viitoarea lansare în Tunisia este ceva ce ne-am propus de multă vreme, așa că suntem bucuroși să o putem oficializa. A existat o creștere fără precedent în livrarea de produse la cerere în Africa, iar extinderea serviciilor noastre în țări și orașe noi reflectă această tendință și dovedește angajamentul nostru față de continent. Așteptăm cu nerăbdare să punem la dispoziția noilor utilizatori mâncare, alimente, produse farmaceutice și nu numai, printr-o simplă apăsare de buton.”
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România a adus în secțiile de vot, până la ora 20:30, aproape 52% dintre…
În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…
PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…
Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…
AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…
Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…