Glovo a ajuns și în Târgu Mureș și Alba Iulia
Reading Time: 2 minuteDe săptămâna trecută și locuitorii orașelor din Târgu Mureș și Alba Iulia pot folosi aplicația de servicii de livrare rapidă, Glovo. De la începutul lunii, aceasta a fost extinsă în Buzău și Slatina, numărul orașelor din România ajungând la 18.
În primă fază, locuitorii din Târgu Mureș și Alba Iulia vor avea acces la produsele restaurantului McDonald’s și se pot aproviziona de la hypermarket-ul Kaufland. În plus, cu ajutorul categoriei „Curier rapid”, clienții pot folosi aplicația pentru a trimite pachete sau plicuri în oraș, nu mai grele de 9 kg, care ajung la destinatar în mai puțin de o oră. Serviciul permite livrarea de documente sau recuperarea obiectelor uitate acasă, la birou sau la prieteni, precum ochelari, chei, genți și alte obiecte.
“În această perioadă, tot mai mulți oameni vor avea nevoie de locuri de muncă și de servicii de livrare, motiv pentru care credem că prezența noastră în Târgu Mureș și în Alba Iulia va fi benefică pentru locuitorii acestor orașe. În ambele centre urbane se înregistra o rată a șomajului de circa 3% încă dinainte de această perioadă, ceea ce ne face să credem că serviciile noastre vor fi necesare și multă vreme după ce se vor diminua efectele economice actuale”, a declarat Victor Răcariu, General Manager Glovo România.
Pe parcursul anului, în aceste orașe, Glovo va încheia parteneriate cu restaurante locale și lanțuri naționale, magazine de cosmetice, florării și supermarketuri.
Aplicația s-a lansat pe piața din România în luna mai 2018, serviciile fiind disponibile, în prezent, în 18 orașe din România: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad, Ploiești, Brăila, Galați, Oradea, Pitești, Buzău, Slatina, Târgu Mureș și Alba Iulia.
Glovo operează în toate marile capitale din Europa și EMEA, precum Roma, Madrid, Paris, Kiev, Nairobi, dar și în 9 țări din America de Sud precum Peru, Argentina, Ecuador și Panama, fiind prezent în peste 257 de orașe din 33 de state.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz