Companii Stiri

Globalworth inaugurează cel mai extins parc de birouri din România

3 feb. 2020 2 min

Globalworth inaugurează cel mai extins parc de birouri din România

Reading Time: 2 minute

Globalworth a finalizat construcția celui de-al treilea turn al celui mai extins parc de birouri de la noi din țară, Globalworth Campus.

Tower 3, situat pe bulevardul Dimitrie Pompeiu din Capitală, va găzdui birourile Unicredit Services și o parte a sediului Allianz, după ce au închiriat împreună 9.200 metri pătrați: Allianz Services, o divizie a Allianz Technology SE și Allianz Partners, entitatea B2B2C a grupului.

Globalworth Campus Tower 3 c

Tower 3, un turn înalt de 14 etaje și cu două niveluri subterane, pune la dispoziție mai bine de 33.000 metri pătrați de spații de birouri de închiriat, dar și 24.000 metri pătrați de spații sub nivelul solului. Complexul cuprinde și un spațiu de promenadă cu fântâni arteziene și spații verzi și o sală de conferințe de 1.800 metri pătrați, care va fi finalizată în cursul acestui an.

Proiectul se înscrie în cele mai înalte standarde în materie de eficiență energetică: Tower 1 si Tower 2 se bucură în prezent de o acreditare BREEAM Excellent, iar noua clădire, Tower 3, este în curs de certificare cu același calificativ.

Complexul Globalworth Campus înglobează trei clădiri încadrate în clasa A, cu spații de birouri, care se întind pe o suprafață închiriabilă totală de peste 92.000 metri pătrați.

Prima clădire Globalworth Campus a fost finalizată în 2017, cea de-a doua în 2018 iar construcția noii clădiri a început în luna iunie 2018. Proiectul a fost finalizat în ianuarie 2020, acesta fiind dezvoltat în întregime pe o perioada de 19 luni.

Complexul a fost ales ca soluție office de companii precum Amazon, Mindspace, Honeywell, Dell, Ademco, Stefanini, P4Cards, Mazars, Chain IQ, Delphi sau Stradale, iar acum Unicredit si Allianz.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: