Global Women in PR, de acum și în România
Reading Time: 3 minuteGWPR, organizația globală care conectează profesionistele din PR din întreaga lume, a deschis, recent, filiala din România. Co-fondatoarele GWPR România sunt Ana-Maria Diceanu, fondatoarea agenției Brain 4 Strategy și Corina Vasile, director de comunicare și PR al Raiffeisen Bank. Lansarea filialei din România s-a făcut în prezența co-fondatoarelor GWPR cu sediul în Londra, Susan Hardwick și Angela Oakes și a peste 70 de profesioniști din România.
Filiala din România este condusă de Ana-Maria Diceanu (Brain 4 Strategy), Corina Vasile (Raiffeisen Bank) și Cristina Hanganu (Lidl).
Membrii fondatori ai asociației sunt: Lidia Solomon (Honeywell); Dana Oancea (Forum for International Communications), Irina-Ileana Ionescu (Coca-Cola Helenic Company), Ioana Mănoiu (GMP PR), Crenguta Roșu (DC Communications), Cristina Popescu (Danone), Gabriela Lungu (WINGS Creative Leadership Lab), Anca Ungureanu (UniCredit Bank), Irina Roncea (Golin), Oana Mateescu (Ursus Breweries).
La evenimentul de la lansare alte 20 de profesioniste au devenit membre ale asociației.
”În timp ce noi ne preocupăm de reputația clienților noștri sau a companiilor pentru care lucrăm, nimeni nu se ocupă de reputația industriei noastre. Este momentul să ne uităm și spre noi, să vedem ce putem face pentru noi și pentru industria pe care o reprezentăm,” a spus Ana-Maria Diceanu, co-fondator GWPR România.
”Cred că este o oportunitate pentru profesioniști să educe piața despre valoarea pe care o aduce comunicarea oricărei companii și, în același timp, să încurajeze accesul la profesie și resurse pentru tinerele care sunt la începutul unei cariere în comunicare”, a adăugat Corina Vasile, co-fondator GWPR Romania.
”Suntem bucuroase să primim GWPR Romania în comunitatea globală de profesioniste senioare din industria de PR. România nu este diferită de alte țări în sensul că este o industrie în care predomină femeile, dar cu toate acestea, bărbații ocupă majoritatea scaunelor de la masa boardului de conducere dintr-o companie. Scopul nostru este de ajuta, încuraja și inspira femeile de a-și asuma leadership-ul în profesia de comunicator”, a spus Susan Hardwick la lansare.
”GWPR dezvoltă o comunitate globală de profesioniste senioare în PR care lucrează împreună pentru a determina schimbările necesare unei industrii de PR a viitorului,” a spus Angela Oakes.
La evenimentul de lansare a asociației au fost prezentate rezultatele unui studiu calitatic realizat de Unlock Market Research pentru Global Women in PR, pe un eșantion reprezentativ de profesioniști seniori. Una din concluziile acestui studiu este că industria de relații publice din România este inovatoare, deși beneficiază de bugete mici.
Ce își propune Global Women in PR România?
Prima comunitate a profesionistelor cu o experiență de peste 10 ani în PR își propune să îmbunătățească reputația industriei, să contribuie la educarea tinerei generații și să ofere interacțiuni cu rețeaua globală de profesioniști. Un alt obiectiv este acela de a susține ascensiunea profesionistelor din industrie către board-urile de conducere ale companiilor.
Un prim proiect în acest sens îl constituie parteneriatul semnat cu Quadriga University din Berlin pentru acces la burse MBA pentru membrii asociației, tarife speciale la conferințele organizate de universitate și acces la programul de mentorship atât pentru cine dorește să fie mentor, cât și pentru cine își caută mentor.
De ce să devii membru al GWPR România?
Networking: Membrii GWPR România vor face parte dintr-o rețea de profesioniști care se vor inspira reciproc pentru a fi la curent cu cele mai bune practici.
Acces la know-how global: acces la exemple și bune practici din întreaga lume
Mentorat: membrii seniori se pot înrola în programe de mentorat pentru a beneficia de expertiza unui mentor internațional. La rândul lor, pot deveni mentori pentru tinerele talente din industrie.
Din programul GWPR România în 2018:
The Story of Two Brains: Man & Woman; guest speaker: Dr. Bogdan Iliescu, neurochirurg
Când? 12 iulie, ora 11.00 – 13.00; Unde? Sediul GMP PR, str. Leonida nr. 6
Women and the Digital Arena; guest speaker: Elisabeta Moraru, CEO Google România
Când? 7 august, ora 11.00 – 13.00; Unde? sediul Google România
Reputația industriei de PR sub lupă; guest speaker: Dennis Larsen, Managing Partner, Reputation Inc
Când? 20 septembrie, ora 17.00 – 19.00; Unde? sediul Raiffeisen Bank, Sky Tower, Calea Floreasca 246
Cum ne pregătim să devenim mentori? guest speaker: Daiana Stoicescu, președinte International Coaching Federation România
Când? 18 octombrie, ora 17.00 – 19.00; Unde? Ambasada Sustenabilității, strada Speranței nr. 42
Întrarea la aceste evenimente este liberă pentru membrii seniori și membrii asociației. Membrii juniori plătesc o taxă de 25 de lei.
Fondată în 2015, GWPR este o organizație non-profit și parte importantă a ICCO – International Communications Consultancy Organisation, reprezentând peste 2.500 de firme de PR din întreaga lume și 40 de asociații de comerț.
Foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz