Global Payments: Turiștii străini au cheltuit cu aproape 40% mai mult în România, în această vară, decât în 2021
Reading Time: 5 minuteAnul acesta, turismul românesc a avut o evoluție atipică, dar a înregistrat o creștere economică semnificativă, dacă ne raportăm la volumul cheltuielilor efectuate în ultimele două luni de vară.
Global Payments, cel mai mare furnizor de servicii și tehnologie de plată din lume, a realizat o analiză a sumelor de bani tranzacționate cu cardul în lunile iulie-august 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, din care a reieșit că în cele două luni de vară s-au cheltuit în România 168,8 milioane de lei, față de 155,2 de milioane, în 2021.
În total, turiștii români și străini au cheltuit cu 13,6 milioane de lei mai mulți bani pe produse și servicii decât în vara trecută, reprezentând o creștere de 8,8% a plăților făcute cu cardul. Aproape jumătate din acest surplus de capital a fost generat de turiștii străini.
În lunile iulie-august 2022, aceștia au cheltuit în țara noastră 20,5 milioane de lei, față de 14,8 milioane de lei în perioada similară din 2021, cu 5,7 milioane de lei mai mult (creștere de 38,5%).
Turiștii străini care au cheltuit cei mai mulți bani în România au fost britanicii, care au tranzacționat 3,8 milioane de lei în cele două luni de vară, cu aproape 700 de mii de lei mai mult decât în 2021. Germanii au lăsat și ei 2,1 milioane de lei, cu o jumătate de milion mai mult decât vara trecută, iar italienii au cheltuit 1,8 milioane de lei, cu peste 400 de mii de lei mai mult decât în aceeași perioadă din 2021.
“Deși nu putem vorbi, neapărat, de turism, în topul cheltuielilor făcute de cetățenii străini în România se află și ucrainenii, care au cheltuit în cele două luni de vară de nouă ori mai mulți bani decât anul trecut, adică peste 1,2 milioane de lei, față de 133 de mii de lei, în 2021”, a declarat Cătălin Moise, Country Manager Global Payments, România.
În schimb, cetățenii ruși nu au mai călătorit aproape deloc în România, în vara aceasta. Au existat doar trei tranzacții efectuate de aceștia, cu o valoare totală de 45 de lei. În 2021, în cele două luni de vară se înregistrau 1600 de tranzacții realizate de cetățeni ruși, în valoare de peste 35 de mii de lei.
Conform Global Payments, Printre turiștii care au realizat tranzacții ocazionale cu cardul, în România, se numără cei din Uganda, Malawi, Bolivia, Tanzania, Paraguay, Myanmar, Senegal sau Tadjikistan. Cea mai mică plată cu cardul a fost efectuată de un cetățean din Antigua și Barbuda, în valoare de 1,6 lei.
Unde au cheltuit turiștii banii?
Global Payments a analizat, în continuare, volumul tranzacțiilor cu cardul realizate în orașe, județe sau regiuni din România, pentru a evalua unde au fost îndreptate nevoile de consum în această vară.
Litoralul românesc “s-a scăldat” cam în aceleași sume de bani ca anul trecut
Volumul cheltuielilor realizate în județul Constanța a scăzut doar cu aproximativ 100 de mii de lei – de la 16,93 milioane de lei la 16,82 milioane de lei – în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași lună din 2021. Bineînțeles, comparația este realizată cu o lună din perioada pandemiei, dar în stațiunile românești s-au făcut, totuși, mai multe tranzacții decât anul trecut.
În Mamaia s-au cheltuit cu 176 de mii de lei mai mulți bani decât în luna iulie 2021, în Costinești, cu 82 de mii de lei mai mult, iar în Eforie Sud cu 43 de mii de lei mai mult. În Vama Veche și Eforie Nord turiștii au fost mai reținuți la plățile cu cardul, cheltuind cu 212 mii de lei și, respectiv, cu 130 de mii de lei mai puțin anul acesta.
Delta Dunării, în schimb, a avut un „debit mărit” la cheltuieli, înregistrându-se plăți cu cardul mai mari cu 150 de mii de lei decât în vara anului trecut.
Stațiunile montane – de la “drumeție” la “ascensiune alpină” în topul cheltuielilor făcute de turiști
Stațiunile de pe Valea Prahovei s-au bucurat de prezența unui număr mare de turiști generoși, care au cheltuit sume record, anul acesta. În Sinaia s-au tranzacționat 587 de mii de lei în luna iulie, cu peste 170 de mii de lei mai mult decât anul trecut, iar Bușteni a înregistrat o creștere fabuloasă de 7 ori mai mare a sumei de bani cheltuite de turiști în această stațiune, de la 65 de mii de lei în iulie 2021, la aproape o jumătate de milion de lei, în iulie 2022.
În schimb, județul Brașov a rămas pe “un platou” al manifestării de consum a turiștilor. În luna iulie s-au cheltuit cu 78 de mii de lei mai puțin decât în aceeași lună din 2021.Tranzacțiile cu cardul au înregistrat o scădere de la 6,95 milioane de lei la 6,87 milioane de lei, anul acesta.
Totuși, Poiana Brașov a reușit să impresioneze turiștii și să-i convingă să lase aici de două ori mai mulți bani decât anul trecut, de la 229 de mii de lei în luna iulie 2021, la 484 de mii de lei, în luna iulie 2022.
Transilvania și Apusenii au avut „lipici” la buzunarele turiștilor
Nordul Transilvaniei și Munții Apuseni au fost printre regiunile unde s-au cheltuit cei mai mulți bani, în luna iulie, în România. În județul Cluj s-au cheltuit cu 2,6 milioane de lei mai mult decât în luna iulie 2022, în Sighișoara, cu 318 mii de lei mai mult, iar în Târgu-Mureș și Bistrița cu aproximativ 350 de mii de lei mai mult, în fiecare oraș, în timp ce în regiunea Munților Apuseni (județele Bihor, Alba, Salaj), turiștii au tranzacționat cu 1,1 milioane de lei mai mulți bani anul acesta.
Moldova și Bucovina au rămas și ele destinații populare de vacanță, județul Suceava înregistrând o creștere cu aproximativ 700 de mii de lei a plăților cu cardul.
Capitala, însă, a ieșit pe minus în această lună de vară, înregistrând cheltuieli cu aproape un milion de lei mai mici în luna iulie, de la 45,32 milioane de lei în 2021, la 44,36 milioane de lei, în 2022.
Despre Global Payments
Global Payments este lider mondial în furnizarea de servicii tehnologice de plată. Soluțiile noastre sunt utilizate de clienți din 100 de țări și anual procesăm peste 50 de miliarde de tranzacții pentru ei. Pentru comercianții din România, procesăm tranzacții anuale de aproximativ 6,5 miliarde de lei și gestionăm peste 14.000 de terminale de plată. Ne concentrăm în principal pe micii retaileri și antreprenori, iar în Europa Centrală și de Est avem 65.000 de clienți, cu aproape 100.000 de terminale.
Global Payments este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de plata pentru România, Cehia, Slovacia și Austria. Suntem furnizorul exclusiv de soluții de plată cu cardul pentru Banca Comercială Română, dar oferim soluții fiabile indiferent de bancă. În oferta noastră veți găsi atât terminale de plată, cât și portaluri de plată, împreună cu multe alte servicii suplimentare.
Photo 25930877 © Ad C | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz