Girl Power Network oferă educație în 50 de sate din România
Reading Time: 2 minute40 de biblioteci sătești din 10 județe ale țării s-au alăturat rețelei Girl Power Network, oferind adolescentelor din mediul rural o experiență de învățare gândită să completeze informațiile pe care acestea le primesc la școală. Peste 400 de adolescente se adaugă astfel celor 125 de fete care au trecut deja prin program în 2022. Conform metodologiei SROI dezvoltată de aripa de cercetare a Fundației Progress, care calculează sub formă monetară impactul proiectelor sociale în comunități, proiectul Girl Power Network are un SROI 1:1,85, ceea ce ne arată că, pentru fiecare leu investit în proiect, valoarea socială creată este de aproape dublă. O valoare supraunitară a SROI este dovada unei investiții eficiente în comunitate, iar un indice de 1,85 plasează proiectul Girl Power Network în zona de succes și exemplu de bune practici.
Fundația Progress utilizează metodologia obișnuită din proiectele sale (cercuri de învățare), înființând în biblioteci cluburi de împuternicire pentru adolescente. Acestea parcurg împreună cu bibliotecarele lor teme variate, de importanță majoră pentru dezvoltarea lor: educație pentru sănătate, căutarea identității, anxietate, comunicare asertivă, bullying, discriminare, cetățenie activă, independență financiară, meseriile viitorului, fake news și fact checking, încălzire globală, trafic de persoane.
Anul trecut, proiectul s-a derulat în 10 comunități rurale din județele Sălaj, Gorj, Vâlcea, Neamț, Brăila, Prahova, Dâmbovița, Călărași. În 2023, încă 40 de biblioteci se alătură rețelei Girl Power Network, aducând proiectul în 10 noi județe: Hundoara, Suceava, Alba, Argeș, Ialomița, Galați, Olt, Dolj, Buzău, Tulcea.
Girl Power Network este un proiect derulat Fundația Progress, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului GirlPower Network – Rețeaua fetelor puternice din rural este să educe, să crească nivelul de capacitare și să dezvolte intelectual 500 de fete din mediul rural, pentru ca ele să facă față mai bine provocărilor aduse de viitor. Astfel, adolescentele vor face față situațiilor de violență verbală și fizică, directă și online, de defăimare și jignire, vor deveni puternice prin dobândirea de cunoștințe și competențe sociale, vor avea curajul de a-și exprima opinia și de a participa la deciziile comunității în chestiuni care le privesc.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz