Finanțe Stiri

Digitalizare în asigurări. Groupama introduce opțiunea de semnare electronică a polițelor

26 nov. 2020 < 1 min

Digitalizare în asigurări. Groupama introduce opțiunea de semnare electronică a polițelor

Reading Time: < 1 minut

Groupama Asigurări a lansat opțiunea de semnare electronică cu certificat digital calificat temporar a documentelor de asigurare la nivelul întregii rețele proprii de vânzări. Soluția vine în completarea unui set de măsuri luate de companie pentru a eficientiza și simplifica experiența clienților, contribuind, în contextul crizei sanitare, atât la siguranța acestora, cât și a echipei, arată asigurătorul, într-un comunicat de presă.

Soluția a fost implementată momentan pentru trei produse din portofoliul Groupama Asigurări, Asigurarea facultativă pentru autovehicule CASCO, Asigurarea locuinței cu extra acoperiri și Asigurarea pentru călătorii, destinate persoanelor fizice, urmând să fie extinsă gradual și la alte produse. Astfel, semnarea electronică devine un instrument alternativ, complementar metodei de semnare fizică a documentelor care presupune deplasarea în agenție, model adoptat în prima lună de la lansare de peste 40% din clienții unei agenții.

Procesul este unul rapid, toate documentele de asigurare și polițele fiind semnate printr-o singură operațiune, de la distanță, direct de pe dispozitivele mobile, fără a fi necesară instalarea unei aplicații dedicate. Toate documentele pot fi consultate înainte de semnare și se poate opta pentru aprobarea sau respingerea lor. Odată semnate, documentele sunt grupate într-un singur plic electronic, care poate fi stocat pe dispozitivele mobile și accesat oriunde și oricând. Semnarea electronică a documentelor de asigurare nu modifică valoarea primei de asigurare, costurile obținerii certificatului digital de către client fiind suportate de Groupama Asigurări.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: