Management

Ghidul Salariilor 2017

21 iul. 2017 11 min

Ghidul Salariilor 2017

Reading Time: 11 minute

Creșterea economică sănătoasă înregistrată de România în primul trimestru al anului, dar și estimările optimiste pentru anul viitor au dat încredere companiilor din mediul privat care au alocat, o creștere salarială cu aproape 4,5%, față de anul trecut.

România se confruntă cu un profund deficit de personal, care plasează țara noastră pe locuri fruntașe în clasamentele mondiale de profil. Printre principalele motive se numără migrația masivă a forței de muncă către țări și piețe mai ofertante, dar și problemele cu care încă se confruntă sistemul educațional, ce încă nu reușește să se adapteze cerințelor economiei reale. Pe fondul unei creșteri economice sănătoase obținute de România în primul trimestru al acestui an, coroborată cu estimările pozitive pentru anul 2018, salariile angajaților din mediul privat vor urma și în acest an un drum ascendent. Creșterile salariale îi vizează atât pe angajații din zona entry level, cât și în zona de specialiști și management, datorită acestui deficit de talente.

„Creșterile salariale vor fi în medie aliniate cu creșterea economică, fără excese. Angajatorii sunt însă prudenți și știu că odată pornită spirala creșterii, cu greu mai poate fi oprită”, spune Sorin Faur, HR Coordinator pentru zona Balcani al BDO International și unul dintre fondatorii Academiei de HR, o firmă de consultanță în resurse umane și recrutare. Potrivit lui Faur, Comisia Europeană estimează, pentru 2017 o creștere economică de 4,4%, iar pentru anul viitor de 3,8%, în timp ce FMI preconizează o creștere economică de 4,2% pentru anul acesta și de 3,4 procente pentru 2018, ceea ce înseamnă că, în medie, salariile vor crește anul acesta cu 4,2 – 4,5%. Cifrele sunt susținute și de rezultatele studiului „HR Barometru”, realizat de PwC România, potrivit căruia companiile din țară au indicat o creștere salarială medie de sub cinci procente pentru acest an. Tot potrivit raportului PwC, cea mai mare rată de creștere salarială este înregistrată în sectorul retail și distribuție (unde vor avea loc creșteri cu 5,6%), în timp ce, la polul opus, sectorul cu cele mai mici majorări salariale fiind cel bancar (unde vor avea loc ușoare creșteri cu 2,5%).

Anul a început cum nu se poate mai bine pentru angajații din România, după cum arată și rezultatele studiului „Workforce Index” realizat de Smartree , un jucător important pe piața de externalizare a proceselor de resurse umane și dat publicității la jumătatea lunii iunie. Astfel, comparativ cu ediția de anul trecut a raportului, în primele trei luni ale acestui an, angajații români s-au bucurat de creșteri ale salariilor și bonusurilor cu aproape 14%. „Criza forței de muncă pe segmente precum IT&C, medical, automotive a avut, de asemenea, un impact pozitiv în creșterea salariilor în primele trei luni din acest an. Companiile și-au dezvoltat, astfel, strategii clare privind retenția sau atragerea angajaților, iar oferirea de salarii motivante a fost unul din factorii cei mai importanți”, spune Adrian Stanciu, CEO al Smartree.

Adrian Stanciu CEO Smartree

Potrivit lui Stanciu, principalele companii din țară care au oferit creșteri salariale pentru angajați în primul trimestru din 2017 au fost cele din industria echipamentelor electronice și hardware, produse și servicii tehnologice, producția de componente auto, farma și sectorul medical.

Necunoscutele din ecuația salarială

Majorările salariale anunțate de guvern, în paralel cu schimbările radicale din fiscalitate, generate de viitoarea introducere a impozitului pe gospodărie, care, potrivit unei declarații de la jumătatea lunii iunie, a premierului Sorin Grindeanu va fi implementat în două sau trei etape, prima având loc la începutul anului viitor, ridică multe semne de întrebare în rândul salariaților. „Schimbările legislative propuse vor permite românilor să facă o serie de deduceri, acestea incluzând de pildă educația copiilor, abonamentele la sala de sport sau polițele RCA”, spune Corina Diaconu, Managing Director la firma de executive search și consultanță în resurse umane. „Totodată se stipulează că, în cazul veniturilor din salariu, angajatorul va avea obligația de a reține doar contribuțiile sociale, nu și valoarea impozitului aferent salariului, așa cum se întâmplă acum, această sarcină revenind angajatului. Astfel, fiecare angajat va trebui să devină un contabil fiind responsabil cu contabilizarea tuturor veniturilor pe care le va declara, anual, unui consultant fiscal. Declarația trebuie întocmită cu maximă atenție, iar angajații trebuie să evite a înregistra pierderi pentru a nu intra în zona evaziunii fiscale. Așadar, aparent, angajații vor avea mai mulți bani în mână însă în realitate trebuie să economisească acei bani pentru a plăti impozitele datorate”, spune Corina Diaconu, care adaugă că instituțiile statului trebuie să aibă pus la punct un sistem foarte bine gîndit și o serie de proceduri menite să suporte noile prevederi legislative, ceea ce în momentul de față nu există.  

Corina Diaconu

Spre deosebire de salarii, care sunt puternic influențate de situația macro-economică și de politicile publice privind salariul minim pe economie, beneficiile salariale sunt un instrument aflat sub controlul angajatorilor. Și în acest an, cele mai populare și răspândite beneficii salariale oferite de către aceștia vor fi tichetele de masă și abonamente la servicii medicale ori asigurări de sănătate. Bonusurile de performanță sunt nelipsite în vânzări și în general în toate domeniile unde rezultatele pot fi măsurate și cuantificate obiectiv, inclusiv pentru pozițiile management. Beneficiile non-financiare vor continua să se diversifice, companiile vor încerca să găsească soluții inovatoare în funcție de nevoile angajaților, astfel încât să îi motiveze și să îi loializeze pe cei de care au cea mai mare nevoie. Nu vor lipsi nici în anul acesta beneficiile legate de carieră, de oportunități de evoluție accelerată, beneficii de relocare în alte țări, sau din zona de educație sau abonamente medicale extinse, pentru întreaga familie. După cum arată rezultatele studiului „Smartree Workforce Index”, primul trimestru al acestui an a adus o creștere a bonusurilor angajaților cu șase procente, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. 

Pe lângă beneficiile clasice, companiile din țară nu au dus lipsă de imaginație și testează momentan o serie de noi soluții. Tot mai multe companii le permit angajaților să lucreze o zi pe săptămână de acasă, sau le oferă salariaților posibilitatea unui orar flexibil, atâta timp cât fac dovada celor opt ore pe zi. „Cea mai bună modalitate de motivare pe care o pot oferi companiile angajaților este implicarea la nivel de acționariat a top managementului”, spune Adrian Stanciu, CEO al Smartree, un jucător pe piața de externalizare a proceselor de resurse umane.  „Oamenii simt că fac parte intr-o familie, se simt mult mai apropiați de companie astfel. Companiile americane multinaționale au de regulă programe speciale, care oferă acțiuni sau prețuri preferențiale, opțiuni de a cumpăra acțiuni, care sunt foarte lichide. Este un mijloc din ce în ce mai folosit și la noi și sunt chiar și unele companii antreprenoriale care încep să crească din ce în ce mai mult acest nivel de implicare la nivel de acționariat”, adaugă Adrian Stanciu.

Creșteri pe toată linia

Un număr tot mai mare de companii străine din IT își anunță interesul pentru piața din România, iar organizațiile din țară se întrec în planuri de dezvoltare, ceea ce face, în continuare, din sectorul IT&C vedeta incontestabilă a tuturor topurilor salariale.

Sectorul IT continuă și în acest an să fie sub lumina reflectoarelor din punct de vedere al creșterilor salariale, iar acest trend nu pare să încetinească nici în următoarea perioadă de timp, mai ales că o serie de companii mari din domeniu și-au anunțat interesul pentru piața din România, iar cele prezente au planuri de dezvoltare. Salariile angajaților din domeniul IT s-au dublat practic, față de acum cinci ani, iar acum provocarea companilor este retenția celor mai buni salariați.

„În bătălia companiilor pentru atragerea celor mai buni candidați, într-un context în care cererea continuă să fie mai mare decât oferta, angajatorii încearcă să fie tot mai creativi și se întrec în a oferi angajaților beneficii extra-salariale tot mai atractive”, spune Corina Diaconu, Managing Director la firma de executive search și consultanță în resurse umane ABC Human Capital. „Departamentele interne de HR propun și implementează diverse programe interne menite să fidelize personalul și să creeze un mediu propice în organizație, care să genereze ulterior o rată de fluctuație cât mai mică”, adaugă Corina Diaconu.

Potrivit acesteia, printre cele mai populare beneficii extra-salariale se numără ziele libere în plus, vacanțe plătite de companie, posibilitatea de a lucra o zi pe săptămână de acasă, beneficii în zona de wellness. Mai mult, cum cheia marilor succese sunt, nu este așa, pauzele lungi și dese, companiile și-au regândit și sediile, care ân ultima vreme le oferă angajaților din domeniu și săli de jocuri, spații de relaxare, mini-baruri cu sucuri natirale, ori fructe proaspete. O altă veste bună pentru angajații din industria high-tech din România este că se înregistrează o creștere la nivel regional a numărului de companii, care își extind prezența și în afara orașelor București și Cluj-Napoca. Acestea optează să își dechidă birouri și în orașe ca Timișoara, Brașov, Craiova sau chiar Galați ori Târgu Mureș. Deși salariile încă diferă mult în București față de orașele de provincie, tendința este de a se micșora această diferență, potrivit datelor „Studiului salarial IT&C”, realizat de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS). Raportul arată că pentru o poziție de iOS Developer de exemplu, salariul mediu în București este cu aproape zece procente mai mare decât remunerația din celelalte orașe ale țării.

IT C BizHR

La coada clasamentului

Anul acesta, angajații din domeniul bancar vor beneficia de cele mai mici creșteri salariale, cu 2,5% față de anul trecut.

După o lungă perioadă marcată de incertitudine și disponibilizări, industria bancară încă rămâne în gardă și preferă să pună mai mult accent pe stabilizare, ceea ce înseamnă că și anul acesta angajații din banking nu se vor putea lăuda cu majorări salariale semnificative. Ca să vă faceți o idee despre realitățile din domeniul bancar, haideți să aruncăm o privire la studiul „HR Barometru”, realizat de PwC România, care arată că pentru anul în curs angajatorii vor acorda în medie o creștere salarială de 4,5%, cea mai mică majorare fiind în sectorul bancar, sub această medie, cu 2,5%. Mai mult, cu excepția sectorului bancar, creșterile salariale bugetate de companii pentru anul 2017, au mai mari decât cele cele estimate inițial – cu ocazia ediției precedente a studiului, în aprilie 2016.

„Vestea cea bună pentru cei care activează în acest sector este aceea că se anunță un reviriment al industriei, ceea ce va determina cu siguranță și anumite creșteri salariale chiar dacă ele nu  vor fi majore”, spune Corina Diaconu, Managing Director la firma de executive search și consultanță în resurse umane ABC Human Capital. „Probabil cele mai consistente creșteri vor fi la nivel de top management, în funcție de îndeplinirea unor obiective și de profitul obținut – președinți de bancă, vice-președinți, membri ai conducerii, branch manageri”, adaugă Corina Diaconu.

Companiile din domeniul bancar au mizat pe prime de final de an, de Crăciun sau Pește și au acordat tichete de masă angajaților, dar nu s-au înregistrat creșteri semnificative și nici schimbări în politica de compensații și beneficii a băncilor, spre deosebire de sectorul IT, nefiind o luptă continuă pentru a construi pachete cât mai atractive pentru angajați. „Sectorul bancar a atras și continuă să atragă candidați într-un mod natural, ca atare, creativitatea sau eforturile de a oferi pachete atractive se află pe ultimele locuri în preocupările legate de politica salarială”, spune Managing Directorul ABC Human Capital, care adaugă că aceste creșteri sunt mai mult la nivel de top management, celelalte două niveluri, middle și entry – continuând să atragă relativ ușor candidați.   

banci BizHR

 

Creșteri la nivel înalt

Creșterea numărului de oferte de muncă a atras o ușoară majorare a salariilor în zona de middle și top management, tendință care se va menține nu numai de-a lungul acestui an, ci și în 2018.

Dacă la nivelul angajaților entry-level, cel puțin în următoarea jumătate de an, se pare că nu vor avea loc majorări salariale semnificative, totuși, angajații din middle și top management, care activează în departamentele de resurse umane, au motive serioase de bucurie, pentru că se vor înregistra creșteri ușoare, generate de numărul tot mai mare de oferte față de anii trecuți.

Și veștile bune nu se opresc aici. Se pare că va fi un drum ascendent și în continuare, ca în restul anului 2017, și anul viitor, numărul de oferte de muncă în zona HR să crească, pe măsura creșterii presiunii în piața muncii datorată lipse de resurse. „Creșterile apar în zona de senior specialist, unde diferența o fac rezultatele concrete, în contextul în care piața începe să aibă din ce în ce mai multe arii în care identificarea și atragerea oamenilor devine problematică”, spune Mădălina Uceanu, Managing Partner la Career Advisor, o companie de executive search și consultanță în resurse umane.

„Departamentul de HR nu este principalul driver în modificările structurii beneficiilor, însă este cu siguranță cel care ajută la începlinirea cerințelor care vin din business în acest sens. Și în 2017 ca și în anii trecuți rămâne valabil apetitul pentru structurile de beneficii flexibile, în care angajatul are posibilitatea să aleagă între mai multe tipuri de beneficii puse la dispoziție de angajatori cu ajutorul unor platforme specializate”, adaugă Mădălina Uceanu.

resurse umane BizHR

Sub imperiul creșterilor

Anul trecut, portofelele angajaților din domeniul publicității s-au îngroșat cu mai bine de 10%, ceea ce nu înseamnă că anul acesta vor urma stagnări, ci din contră, „publicitarii” vor mai beneficia de o creștere medie de aproape zece procente.

Anul trecut, angajații din domeniul publicității au beneficiat de o creștere salarială, în medie, chiar de până la 12%, principalele motive din spatele acestei majorări semnificative fiind în legătură directă cu numărul mai mare de cereri, ceea ce se traduce prin mai multă muncă și cu faptul că agențiile trebuie să își fidelizeze cei mai buni angajați. Și, chiar dacă de-a lungul anului trecut, angajații din publicitate s-au bucurat de măriri salariale, aceștia se pare că nu vor fi neglijați nici de-a lungul acestui an.

„Cred că în 2017, salariile din industrie se pot modifica cu un procent mai mic față de anul trecut, de 10% over all”, spune Valentin Văcăruș, Managing Director la Godmother, care adaugă că piața crește moderat și că este complicat pentru angajatori să angajeze costuri mixe mari.

Potrivit Managing Directorului agenției Godmother, anul acesta este ideal să lucrezi, în domeniul publicității, mai ales în zona de entry-level cel puțin, unde nivelul de salarizare este cu 60 – 70% mai mare față de acum câțiva ani, la nivel de top și middle management însă nu se înregistrează astfel de măriri semnificative. În ceea ce privește beneficiile non-financiare, acestea au devenit foarte importante, în rândul angajatorilor din domeniul publicutății, cele mai populare fiind zilele libere, zile în care salariații pot lucra de acasă, bugete de training și dezvoltare personală.   

publicitate BizHR

Tendințe contradictorii

Salariile din domeniul FMCG vor înregistra ușoare creșteri, motivate de lipsa din ce în ce mai evidentă a personalului competitiv și calificat.

Salariile managerilor din FMCG au înregistrat, anul trecut tendințe contradictorii, în funcție de aria specifică de lucru. Astfel, în unele companii care au înregistrat creșteri de consum semnificative, valoarea părții variabile a salariilor și bonificațiile au dus la o creștere reală a sumelor încasate. Ceea ce nu se reflectă însă în totalitatea industriei și a pozițiilor din companiile din domeniu și nu se înregistrează o creștere semnificativă a valorii fixe a salariilor, care a rămas în mare parte la același nivel cu anul precedent.

Anul acesta, se pare că salariile din industrie, atât cele ale top și middle managerilor, cât și cele din zona de entry level, vor înregistra ușoare creșteri motivate de lipsa din ce în ce mai acută a personalului calificat. „Cred că suntem martorii unui prim val de „generație lipsă” pe piața muncii din România, plecările masive către statele din vest și scăderea drastică a investițiilor în pregătirea oamenilor pe perioada prelungită a „crizei financiare” începând să devină abia acum evidente”, spune Alexandru Talmazan, Managing Partner la firma de executive search Wrightson România.

„Acest lucru va face ca salariile să înceapă să fie sub presiune, presiune nejustificată printr-o creștere de performanță sau productivitate. Mă aștept ca presiunea salarială să se manifeste și în cursul anului următor, ținută totuși în frâu de o imposibilitate de creștere majoră, lucru care ar face ca România să devină mult mai puțin atractivă și competitivă”, adaugă Alexandru Talmazan.

În termeni de bonusuri, piața a asistat la o diversificare tot mai mare a beneficiilor puse la dispoziția angajaților din industria bunurilor de larg consum. În timp ce beneficiile financiare s-au acordat pornind de la o serie de criterii mai complexe și cu mai multe variabile ca în trecut, beneficiile non-financiare au explodat ca ofertă și complexitate, incluzând ajutoare pentru familii, pentru un stil de viață sănătos, implicare în dezvoltarea mentală și relaxarea angajaților.

FMCG BizHR
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: