Ghidul salariilor 2014

Reading Time: 12 minute

Anul 2014 ar avea toate sansele sa genereze o adevarata revolutie in portofelele romanilor. Salariul minim pe economie a crescut in doua randuri in acest an, iar reducerea contributiilor sociale cu 5% ar mai putea impulsiona un nou val de mariri salariale. Dar oare chiar asa se va intampla?

 Prima zi a noului an a inceput cu o surpriza: salariul minim brut pe economie a crescut de la 800 la 850 de lei, in timp ce, la jumatatea acestei veri, a mai avut loc o majorare, cu inca 50 de lei. In plus, castigul salarial mediu nominal net din cea de-a doua luna a verii a fost de peste 1.700 de lei, in crestere cu aproape 2% comparativ cu luna precedenta. O alta masura care ar putea impulsiona cresterile salariale este cea de reducere a CAS cu 5%, de la inceputul lunii octombrie. Reducerea contributiilor sociale are ca efect scaderea costurilor cu forta de munca ale angajatorului. Potrivit calculelor Corinei Diaconu, Managing Director la firma de executive search ABC Human Capital, pentru un salariu de 2.000 de lei economia este de 143 de lei (4%), bani care ar putea fi investiti intr-o marire de salariu. Insa acest lucru nu pare sa se intample foarte curand. “Conform datelor pe care le avem asupra pietei muncii, aceasta masura nu va avea efect asupra salariilor si nici nu va creste numarul locurilor de munca”, spune pentru Biz Corina Diaconu. “Managerii se asteapta la noi cresteri de impozite in perioada urmatoare si la extinderea numarului celor care platesc contributiile sociale. Aceasta reducere genereaza pierderi de peste 4 miliarde de lei la bugetul de stat si nu va genera in niciun caz cresteri salariale sau dezvoltari ale companiilor, prin cresterea numarului de salariati”, explica Managing Directorul de la ABC Human Capital.

O alta veste buna vine tot din partea executivului. Guvernul a anuntat recent ca, pana in 2016, salariile bugetarilor ar putea creste cu 30%, iar salariul minim pe economie va urca la 1.200 de lei. Sigur, inainte sa va apucati sa va faceti planuri, este bine de stiut ca masura a fost anuntata la numai cateva zile dupa debutul oficial al campaniei electorale pentru alegerile de la inceputul lunii noiembrie. Iar la o analiza mai atenta anul 2014 nu este la fel de roz pentru toti angajatii. “Cu toate ca salariul minim la nivel national a fost majorat de doua ori in cursul unui an, cresterile salariale totale efectuate de catre companii au fost destul de modeste in anul 2014”, spune Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica al PwC Romania. “Pe de alta parte, tendinta de scadere a ratei inflatiei a redus presiunile salariale”, adauga reprezentantul companiei de consultanta si audit financiar, care realizeaza anual studiul “PayWell Romania”. Potrivit raportului, salariile din mediul privat au crescut, in medie, de-a lungul anului 2014, cu 4,1%, un nivel similar celui inregistrat la editia de anul trecut a studiului salarial (4,6%).

Vedeta cresterilor salariale, la fel ca in ultimii ani, a fost sectorul IT, unde angajatii au beneficiat de o crestere cu 7%, in timp ce cresterile cele mai modeste au fost raportate in domeniul bancar si retail (3,2%). Dintre companiile participante la editia din acest an a studiului, marea majoritate (86%) au majorat deja sau planuiesc cresteri salariale in anul 2014, in timp ce doar 14 procente dintre respondenti fie nu au in plan cresteri salariale, fie nu au luat inca o decizie. “Avand in vedere ca redresarea economica la nivel european este inca fragila, iar contextul geopolitic regional este foarte nesigur, companiile vor da dovada de precautie si vor monitoriza mai indeaproape costurile in urmatorii ani”, adauga Mihaela Mitroi. Pentru 2015, 54% dintre companiile participante la studiul “PayWell Romania” au bugetat o crestere salariala tot de aproximativ 4%, similar cu cea bugetata pentru acest an.

O alta concluzie importanta a raportului vizeaza bonusurile extrasalariale. Astfel, jumatate dintre companiile din tara ofera bonusuri fixe angajatilor, legate de sarbatorile de iarna, Paste sau vacanta de vara, aceste bonusuri oferite fiind sub forma unor sume fixe ce pot ajunge si la 2.250 de lei pe an. Totusi, studiul “PayWell Romania 2014” arata o tendinta de scadere a tuturor tipurilor de beneficii extrasalariale in ultimii ani – beneficii sociale (tichete de masa, transport), beneficii de asigurari (asigurare de viata, medicale, scheme de pensii private), beneficii de statut (masina de serviciu, telefon) sau beneficii legate de stilul de viata (activitati sportive si recreative, asistenta pentru copiii angajatilor etc). Venitul fix, reprezentat de salariul de baza si bonusurile fixe, reprezinta astazi 92% din totalul pachetului de remuneratie in comparatie cu 68% in anul 2008, in timp ce bonusurile de performanta au scazut la 5% din totalul remuneratiei, iar beneficiile extrasalariale la 3%. Cu toate acestea, cea mai uzitata modalitate de recompensare a angajatilor a fost cea bazata pe rasplatirea performantelor, fiind oferita de majoritatea organizatiilor participante la sondaj. Nivelul planificat al acestor bonusuri ajunge pana la 30% din salariul anual, cele mai mari bonusuri fiind alocate pentru managementul superior.

Cresteri la varf?

Desi perioada 2010 – 2014 a stat sub zodia scaderii numarului de companii care ofera beneficii extrasalariale pentru top management, companiile continua totusi sa ofere acele beneficii care vizeaza sanatatea si siguranta angajatilor din categoria top mangement. “Am observat ca tot mai multe companii ofera top managementului recompense pe termen lung de tip stock options, numarul acestora dublan­du-se fata de perioada 2008 – 2010”, spune pentru Biz Nicoleta Dumitru, manager, Servicii de Consultanta in Resurse Umane la PwC Romania. In anumite sectoare de activitate (de exemplu, sectorul bancar), recompensele pe termen lung reprezinta o componenta a platii variabile reglementata prin normele Bancii Nationale. “Alte companii utilizeaza astfel de programe intrucat ele asigura retentia angajatului si un nivel asteptat de performanta pe o anumita perioada de timp. De asemenea, cointereseaza angajatul in ceea ce proveste performanta companiei (care influenteaza valoarea actiunilor) si implicit determina impartirea riscurilor, in cazul in care compania nu atinge nivelul de performanta asteptat”, adauga Nicoleta Dumitru.

Pentru atingerea directiilor si a obiectivelor strategice, companiile au nevoie de manageri inzestrati cu anumite competente, astfel incat se vad nevoite in continuare sa investeasca tot mai mult in dezvoltarea acestora, prin oferirea unor programe de top coaching, mentoring ori traininguri avansate de abilitati manageriale. Potrivit informatiilor furnizate de managerul Departamentului de Servicii de Consultanta in Resurse Umane al PwC Romania, in ultimul an, in randul remuneratiei oferite top managementului s-a observat o crestere a ponderii venitului fix (salariu de baza, sporuri si prime) in totalul pachetului salarial, de la 69% in anul 2008 pana la 90% anul trecut, concomitent cu scaderea ponderii platilor legate de performanta (de la 20% in 2008 la 7% in 2013) si a beneficiilor (de la 11% in 2008 la 3% in 2013). Motivul? Fenomenul nu este cauzat de cresterea semnificativa a veniturilor fixe, ci mai degraba de scaderea valorilor celorlalte elemente ale pachetului salarial, printre care bonusuri de performanta si beneficii extrasalariale. Tintele de performanta au fost de-a lungul ultimilor ani tot mai provocatoare si greu de atins, ceea ce s-a tradus prin scaderea valorii acestor bonusuri.

In paralel, masurile de eficientizare a costurilor au vizat in special veniturile extrasalariale. Daca in primul trimestru al anului 2012 companiile participante la studiul “PayWell” au planificat pentru urmatorul an o crestere salariala de 6% pentru top management, majorarea a fost revizuita la inceputul lui 2013, fiind rebugetata o valoare de 5,5%, care la finele anului a fost iar scazuta pana la 4,8%. Tot concluziile studiului ne mai arata ca pentru anul 2014 organizatiile au bugetat o crestere salariala de 4,6%, mai mica decat cea realizata in urma cu un an.

Tendinta de scadere pentru top management este aliniata cu practicile aplicate celorlalte categorii de personal. Motivele din spatele acesteia au la radacina o serie de factori precum nivelul de indeplinire a tintelor de performanta, masurile de control al costurilor, precum si dinamica generala a pietei muncii, care nu a mai pus presiune pe cresterile salariale pe aceste segmente de angajati. “Toti acesti factori coercitivi au determinat companiile sa aplice abordari pragmatice si personalizate in ceea ce priveste acordarea cresterilor salariale”, spune Nicoleta Dumitru. In perioada prerecesiune, organizatiile obisnuiau sa acorde cresteri salariale tuturor angajatilor, de cele mai multe ori nediferentiat. “In ultimii ani insa, am intalnit tot mai multe practici care vizeaza oferirea de cresteri salariale acelor angajati cu performante ridicate ori pentru acele posturi care necesita competente complexe si rare pe piata”, adauga reprezentantul PwC Romania.

La nivel de top management, cele mai mari cresteri salariale acordate anul trecut au fost inregistrate in productia auto (7,4%) si IT (6,7%). Mai mult, organizatiile din aceste sectoare au planificat cele mai ridicate rate de crestere salariala pentru top management si pentru anul in curs, de 6,9% in IT si respectiv de 6,8% in productia de automobile. Rata ridicata a cresterilor salariale oferite de companiile din productia de automobile este justificata de dependenta limitata a acestora de puterea de cumparare locala, majoritatea produselor fiind destinate exporturilor. Astfel, se poate explica faptul ca o serie de tinte de performanta au fost, foarte probabil, mai usor de atins. Similar, in sectorul IT, care este unul in plina crestere, companiile se vad nevoie sa aloce resurse adecvate pentru sustinerea acestei dezvoltari exponentiale, dar si pentru atragerea si retentia managerilor valorosi.

Sectorul IT
Restart la cresteri

Una dintre vedetele incontestabile ale economiei, domeniul IT si-a continuat cresterea si in acest an, drum inregistrat si de salariile angajatilor, care au reusit sa creasca si cu 15%

Putine domenii au demonstrat ca sunt imune la efectele recesiunii, iar sectorul IT s-a numarat an de an printre acestea. Unul dintre motive este ca Romania serveste piete externe intr-o pondere aproape exclusiva, mai ales ca salariatii pot oferi un echilibru foarte bun intre ceea ce inseamna capacitati tehnice si costuri. “Din multe cauze, care tin mai ales de posibilitatea de a dezvolta remote proiecte de larga anvergura, domeniul IT poate creste rapid sau, dimpotriva, poate avea scaderi semnificative in perioade foarte scurte”, spune pentru Biz Rudolf Fedorovici, Managing Partner la Advice Executive Search. “In masura in care evolutia principalilor indicatori economici este previzibila in Romania, ne putem astepta la o evolutie a salariilor care va pastra un trend stabil crescator”, completeaza Fedorovici. Acesta adauga ca, din datele pe care le detine, salariile din IT au continuat sa creasca, cu un ritm care a depasit 15% in general si a fost unul dintre cele mai spectaculoase din economie. Vestile bune nu se opresc aici. “Romania ramane inca un teritoriu de destinatie pentru un numar rezonabil de investitii din industria IT”, spune Managing Partnerul de la Advice Executive Search. “Evident, exista un deficit al talentelor in acest domeniu, iar acest deficit va alimenta cresteri constante atat timp cat va asigura diferente semnificative fata de restul Europei”, conchide Rudolf Fedorovici.

Sectorul bancar
Mare pret pe dezghet 

Salariile angajatilor din banking sunt inca “inghetate”, dar se pare ca urmeaza un dezghet, caracterizat prin cresteri salariale usoare, dar si prin acordarea de bonusuri. 

Actualmente apele par ca se linistesc si se pare ca angajatii din domeniul bancar au toate motivele sa se astepte la mariri salariale, chiar daca acestea vor fi cresteri usoare. Potrivit datelor furnizate de compania de executive search ABC Human Capital, angajatii entry level din banci au salarii cuprinse intre 1.200 si 1.500 de lei pe luna, iar la o analiza atenta a evolutiei salariilor din domeniul bancar din ultimii ani, ritmul de crestere a fost mai scazut decat media inregistrata la nivel national. Salariul mediu net pe economie este din vara acestui an de peste 1.700 de lei, adica la un nivel mai mare decat cel al unui angajat entry level din banking. La polul opus insa, in zona de management, lucrurile stau altfel. “In zona de middle si top management, angajatii din banci si cei din IT au, la ora actuala, cele mai mari salarii din Romania”, spune pentru Biz Corina Diaconu, Managing Director la ABC Human Capital. “Angajatii aflati pe o pozitie de middle management in banci au un salariu mediu net lunar de peste 4.000 de lei, cotat ca atare mai bine decat multe alte domenii din piata. In momentul de fata salariile celor care detin functii de conducere in banci stagneaza sau exista mici cresteri de 3-4% pe an, avand in vedere ca in ultimii opt ani au fost cresteri de circa 30%”, adauga Corina Diaconu. Cu toate acestea, pentru motivarea acestora se ofera bonusuri de performanta, care au menirea sa incurajeze competitivitatea si rezultatele.

Sectorul HR
Cresterile vin la anul 

Daca anii trecuti au fost destul de vitregi cu ofertele pentru specialistii HR, 2014 este primul an in care se remarca mai multa activitate, ceea ce ar putea aduce cresteri salariale. 

Criza economica aparuta in urma cu peste sase ani si-a pus amprenta decisiv asupra portofelelor angajatilor din departamentele de resurse umane. Principalele masuri au vizat inghetarea nivelului salarial, daca nu chiar o scadere in cateva cazuri. Chiar si acum, cand recesiunea a dat semne de oboseala, nivelurile salariale ale managerilor din HR au ramas constante. Ultimii ani au fost destul de vitregi cu cererea existenta pentru specialistii din resurse umane; principalele roluri mai solicitate au fost cele de recruiter cu specializare IT,

in directa corelatie cu cresterea nevoii de recrutare in aceasta industrie. “Anul acesta este primul in care remarcam mai multa activitate si mai multe cereri in zona HR, fara sa fie la un nivel prea ridicat totusi”, spune pentru Biz Madalina Uceanu, Managing Partner la firma de executive search si consultanta in resurse umane CareerAdvisor. “Posibil ca principalele cresteri salariale sa le remarcam abia anul viitor, in masura in care numarul proiectelor adresate specialistilor din HR ramane ridicat”, completeaza Madalina Uceanu. Dar exista si alte vesti bune. Chiar daca au existat o serie de companii care s-au vazut nevoite sa mizeze pe cartea schimbarii de-a lungul recesiunii, acum se vor concentra pe obiectivele pe termen lung ale organizatiei.

Sectorul publicitar
Pretul performantei 

Nici in acest an portofelele angajatilor din publicitate nu s-au bucurat de o gura de oxigen, fiind folosite strategic bonusuri punctuale pentru fidelizare si recompensarea performantelor.

Cum arata industria de publicitate acum, dupa sase ani de criza? Ne raspunde Valentin Vacarus, Managing Director al agentiei de publicitate Godmother: “Mai putine traininguri, mai putine mariri de salariu, mai putine petreceri si mai mult stres”. Cu toate acestea, in linii mari salariile si-au pastrat valoarea inregistrata si in 2013, atat pentru angajatii din pozitii entry-level, cat si pentru posturile de conducere. Motivul? Cum piata este in continuare una inghetata si bugetele sunt la acelasi nivel, se pare ca agentiile nu s-au grabit sa opteze pentru mariri salariale in masa, ci, mai degraba, s-au folosit de bonusuri ca modalitate de motivare si recompensare a performantei. “In Godmother, fiecare persoana are obiective si bonusuri aferente. Au fost si bonusuri punctuale, care au ajuns la 10.000 de euro, daca proiectele dezvoltate au fost unele pe masura”, spune pentru Biz Valentin Vacarus, Managing Director la Godmother. Acesta povesteste ca recesiunea si scaderile masive de bugete sunt in continuare principalele provocari ale industriei. Motivul este unul simplu. Cum publicitatea este oglinda economiei, atunci cand sunt ambitii, planuri de crestere, lansari de produse noi, atunci vor lua nastere proiecte in publicitate. Dar, “daca tot ceea ce-si propun clientii se rezuma la a pastra cota de piata, la un buget de promovare de avarie, atunci orice actiune de promovare se transforma intr-o supa calda si camasa calcata si nu intr-o tinuta de gala”, continua Valentin Vacarus.

Sectorul Retail
Cresteri modeste 

Daca salariile angajatilor entry-level din domeniul retail au inregistrat o crestere modesta in acest an, nu acelasi lucru se poate spune si despre sefii acestora. 

Pentru pozitiile entry-level, cele care nu presupun competente specializate, retailul are puterea sa atraga ca un magnet oameni dintr-o piata foarte larga. Nevoia de specialisti este scazuta si valoarea adaugata este semnificativ mai putin specializata prin comparatie cu alte domenii. Astfel ca evolutia salariilor din retail, la nivel de baza, a inregistrat o crestere modesta. In schimb, pentru detinatorii fraielor companiilor din retail lucrurile sunt un pic diferite, cresterile salariale inregistrand un ritm mai alert comparativ cu salariatii entry-level. Motivul? “Este o zona a domeniului retail in care specializarea devine importanta si semnificativ mai greu de gasit in piata atunci cand se recruteaza”, spune pentru Biz Rudolf Fedorovici, Managing Partner la Advice Executive Search. “In retail, talentele de top si, mai ales, din middle management pot fi extrem de specializate din multe puncte de vedere si pe multe dimensiuni functionale: cumparari, expansiune, merchandising. Deplasarile devin mai dificile in cadrul organizatiei, intre diferite domenii ale retailului si intre companii diferite”, continua Rudolf Fedorovici. Potrivit informatiilor Managing Partner-ului de la Advice Executive Search, pana la finele acestui an salariul in retail va ramane relativ stabil si nu se vor inregistra cresteri semnificative, pentru ca este un domeniu in care nici numarul si nici calitatea investitiilor nu vor determina dezechilibre intre disponibilul pietei si cererea din partea angajatorilor, mai ales ca nu se anunta investitori majori in piata. “Trebuie mentionat ca retailul este un domeniu in care nivelul salarial mediu este mai degraba modest”, spune Managing Partnerul de la Advice Executive Search. “Nicaieri in lume, cu putine exceptii, angajatii din retail nu ies in evidenta printr-un nivel salarial de invidiat”, adauga Rudolf Fedorovici. ­

Sectorul FMCG
Verdict: stagnare

Conturile angajatilor din FMCG nu au suferit modificari de la inceputul anului, iar aceasta stagnare nu se va disipa pana la finele lui 2014. Cresterile inregistrate de companiile din FMCG, de-a lungul acestui an, se pare ca au fost mai degraba exceptii decat regula. Asa se face ca salariile angajatilor din domeniu au stagnat in cursul anului, drum de la care nu se vor abate pana la finele lui 2014. La fel s-a intamplat si cu bonusurile financiare si nonfinanciare, care au urmat performanta companiei, adica fie au stagnat, fie au fost chiar sub valoarea celor de anul trecut. Recesiunea globala s-a resimtit pe deplin in companiile locale cu domeniul de activitate in FMCG. Veniturile angajatilor au suferit scaderi drastice, prin reducerea sumelor incasate sub forma de bonusuri, pentru obiectivele atinse. O alta consecinta, cu efecte pe termen lung, a fost fenomenul de regionalizare, comasare si retragere a functiunilor strategice pe piata romaneasca. “Nu putine companii din aria de FMCG isi creeaza centre de competenta strategica regionala, urmand ca in plan local sa existe doar specialistii de executie”, spune pentru Biz Alexandru Talmazan, Managing Partner la firma de executive search Wrightson Romania. “Companiile multinationale isi asuma astfel scaderile, dar un control mult mai strict al bugetelor, iar numarul specialistilor romani care isi urmeaza functiunea in strainatate este foarte redus. Se va pune pe viitor problema unui vid de competenta strategica la nivelul Romaniei si deci a unei penurii de competente a viitoarei generatii de manageri”, adauga Talmazan.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Maidan: Poftă pentru extindere

După o investiție de aproape un milion de euro, la începutul anului viitor, brandul Maidan va inaugura un nou spațiu…

9 secunde ago

McDonald’s deschide un nou restaurant în Ploiești la Prahova Value Centre

Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, continuă procesul de expansiune la nivel național și inaugurează al…

19 minute ago

Le Manoir deschide un nou boutique Comtesse du Barry

Le Manoir invită iubitorii de gastronomie fină să descopere o selecție de vinuri, delicatese și cadouri gourmet în cel mai…

31 de minute ago

STUDIU: 60% dintre români au probleme cu greutatea

6 din 10 români sunt supraponderali sau obezi, arată studiul cantitativ „Incidența obezității în rândul populației din România”, realizat în…

o oră ago

CFR Călători a introdus în circulație primul tren de călători nou

CFR Călători a pus în final în circulație începând cu data 20 noiembrie 2024, primul tren electric format din material…

2 ore ago

Lucian Streche: „După orice boom, trebuie să existe și o cădere dramatică”

Lucian Streche este un profesionist cu peste 17 ani de experiență în domeniul investițiilor financiare, fuziunilor și achizițiilor de companii,…

2 ore ago